VIAŢA la SUBCETATE: Convorbire cu preotul MARIUS

Născut în anul 1976; domiciliul actual: Subcetate

Text publicat în cartea

LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE,

vol. 3, 2015, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș,

Autori: DOINA DOBREANU, VASILE DOBREANU

Doina Dobreanu: Preocupată de monografia comunei Subcetate, am aflat că în secolul al XIX-lea, timp de 88 de ani, biserica din această localitate a avut în fruntea ei preoți localnici: Petru Dobreanu (1794-1826), Nicolae Dobreanu (1826-1853) și Petru Dobreanu (1853-1882). Apoi, Vasile Urzică (1900-1916), preotul care, împreună cu pr. Petru Moldovan, au ctitorit actuala biserică din piatră, „Sfântul Dumitru”.

Iată că, după aproape 100 de ani, vrerea lui Dumnezeu a fost ca parohia ortodoxă din Subcetate să fie păstorită de un preot cu rădăcini în localitatea noastră.

Aveți doi copii minunați, o familie frumoasă, adevărat model în parohie. Care este rolul familiei preotului într-o comunitate creștină?

Marius- Traian Ciubucă: Familia preotului este un subiect vast, inepuizabil. S-a spus, pe drept cuvânt, că familia preotului este parohia în miniatură, oglinda în care se vede întreaga personalitate a preotului și toată opera sa pastorală. Familia preotului trebuie să fie exemplu în toate împrejurările vieții și în toate timpurile. Ea trebuie să împrumute tuturor familiilor din parohie – mai ales în zilele noastre – curaj, spre a reuși să poarte spre victorie lupta contra răului.

Preotul este așteptat ca împreună cu familia lui să zidească din start; stângăciile-i nu sunt acceptate. Preotul este și va rămâne vioara întâi, cum se zice, dar nu trebuie admis niciodată că el este solicitat să cânte și să încânte numai personal, ci mai ales împreună cu întreaga orchestră. Cântarea și încântarea reprezintă dăruirea sa pentru cei păstoriți.

Succesul pastoral depinde atât de calitățile intelectual-morale ale preotului, cât și de calitatea morală a familiei. E important dacă soția și copiii preotului cercetează biserica sau nu, dacă au o purtare frumoasă sau nu, dacă preotul poate sau nu să creeze în familia sa o atmosferă de casă creștină. Vorbim aici de ceea ce înseamnă puterea exemplului.

Nu se știe cât de grea este misiunea preotesei, care este sprijinul cel mai important al preotului în misiunea sa. Asupra soției, cât și a copiilor de preot stă întotdeauna o grea povară, care trebuie purtată cu demnitate de la început și până la sfârșit. Așteptările sunt mari, iar roadele sunt pe măsură.

Doina Dobreanu: Preoția este un har, nu este o meserie. Cui datorați descoperirea acestui har? În ce circumstanțe ați decis să deveniți preot?

Marius- Traian Ciubucă: Într-adevăr, preoția este un dar al lui Dumnezeu. Este o chemare tainică spre a-L sluji cu timp și fără timp. Preotul este astfel instrumentul prin care Dumnezeu lucrează în lume, pentru ca omul să cunoască voia Sa. El învață, sfințește și conduce turma încredințată spre mântuire. Acest har, eu îl datorez lui Dumnezeu.

Decizia de a urma teologia am luat-o după ce am terminat liceul. Am urmat cursurile Liceului Industrial „Mihai Eminescu” din Toplița până în 1995. Doream să studiez în continuare, dar eram nehotărât în privința drumului pe care să merg mai departe. Cred cu tărie în voia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îi descoperă calea vieții celui care caută și împlinește poruncile Sale. Două au fost persoanele care mi-au sugerat să urmez Teologia: mama și vecinul nostru, care era paracliser la biserica din comună.

Am urmat Facultatea de Teologie din București și am absolvit-o în 1999. Aici am găsit multe răspunsuri la întrebările și frământările mele de până atunci. Urmând calea lui Dumnezeu, am înțeles că este cel mai măreț lucru care s-a petrecut în viața mea.

Doina Dobreanu: Din câte știu, tatăl dvs. era originar din satul Filpea (Subcetate). Numele Ciubucă/ Ciubâcă este prezent în onomastica acestei localități din vremuri vechi, atestat de documente în secolul al XVIII-lea. Sunteți o mlădiță a unui străvechi și puternic arbore genealogic…

Vorbiți-ne, vă rog, despre familia în care v-ați născut și ați crescut, despre rolul pe care cei din familie și comunitate l-au avut în formarea și devenirea dvs., despre etapele formative parcurse.

Marius- Traian Ciubucă: Provin dintr-o familie simplă, respectabilă, de oameni gospodari și buni creștini. Dacă ar fi să remarc unele din calitățile pregnante ale familiei mele, acestea ar fi tăria și spiritul de luptă, izvorâte dintr-o voință de fier. Sunt auspiciile sub care am crescut, în lumina și iubirea unor oameni pe care îi respect și îi iubesc la fel de mult. Tata a fost un reputat meseriaș. Mama a fost o adevărată eroină: a rămas văduvă la numai 33 de ani, cu trei copii mici. A pus mai presus în viața ei, dincolo de orice desfătare lumească, să dăruiască neamului și bisericii oameni de seamă.

Bunicii sunt rădăcinile noastre din care noi ne hrănim și de la care am învățat atâtea: cultul muncii, al responsabilității, credința, omenia, frumosul din viața de zi cu zi.

Dascălii au așezat în mintea și în sufletul meu, etapă cu etapă, taine ale cunoașterii.

Preotul din parohie, față de care aveam un respect deosebit, m-a determinat prin felul său de a fi să apreciez această breaslă minunată și binecuvântată de Dumnezeu.

Copilăria mea nu a fost deloc ușoară. Părinții erau muncitori în fabrică, dar aveam și gospodărie individuală. A trebuit să-i ajut în gospodărie și la muncile câmpului. În paralel, căutam să mă pregătesc cât mai bine la școală, dar și să mă bucur de timpul liber, când preferam să fac sport.

Rămas orfan de tată la 12 ani, am simțit de foarte tânăr să am responsabilitățile unui adult, dar și să conștientizez că nu sunt singur, că îl am alături pe Dumnezeu. Fiecare dintre noi ar trebui să înțeleagă că singurul sprijin necondiționat vine de la Dumnezeu. Ușor, ușor, Dumnezeu a devenit cel mai bun prieten al meu.

Doina Dobreanu: Ce amintiri frumoase au întreținut dragostea de familie și de locul natal?

Marius- Traian Ciubucă: Locul natal creează în suflet trăiri speciale. Nu se pot exprima în cuvinte. Ele sunt provocate de amintirile frumoase petrecute împreună cu cei dragi, în special la Paști și Crăciun, cu mese întinse și bogate, cu colindatul, apoi de amintirile jocurilor copilăriei și adolescenței: săniatul, schiatul pe Bâtcă, săriturile cu patinele, fotbalul, tenisul, scăldatul în Mureș, mersul la fragi, zmeură și afine.

Îndrăgeam mai puțin munca la câmp fiindcă devenea uneori epuizantă. Așteptam cu nerăbdare să ne întâlnim în vacanța de vară cu verișorii de la Galați, când îmbinam într-un mod fericit munca cu studiul.

Doina Dobreanu: O persoană model/ reper până în prezent?

Marius- Traian Ciubucă: Viața omului este o sumă de întâlniri. Acestea vor marca fie pozitiv, fie negativ perspectiva oricărei persoane. Am avut șansa să întâlnesc multe persoane valoroase, cu o tărie morală deosebită, de la care am cules roade bogate. Doresc să amintesc dintre aceste persoane pe învățătoarea mea Stela Cântea, din liceu pe profesorul de istorie și geografie Constantin Dușa, din anii de Teologie pe profesorul de Bizantinologie Emilian Popescu, pe Pr. Profesor Constantin Galeriu, pe Pr. Prof. Petre David, pe Simion Blaga, cel care mi-a ușurat traiul pe perioada facultății, un om cu suflet mare.

Un loc special în sufletul meu îl are Mitropolitul Ioan, cel care mi-a binecuvântat drumul spre Facultatea de Teologie, care mi-a oferit posibilitatea să predau religia în școală, să pot împărtăși, la rândul meu, copiilor tainele cunoașterii lui Dumnezeu. Înalt Preasfinția Sa mi-a dăruit taina preoției, văzând în mine un potențial slujitor al lui Dumnezeu și al bisericii noastre strămoșești.

Doina Dobreanu: V-ați început nobila misiune ctitorind o biserică: Biserica din satul Filpea. Vorbiți-ne despre această perioadă de început în cariera dvs.

Marius- Traian Ciubucă: Orice început este timid, dar apare la un moment dat dorința acerbă de afirmare. Te susține tot bagajul de calități moștenite și dobândite acasă, în școală și societate.

Primul contact cu satul Filpea, mai precis cu școala și cu biserica în curs de construcție, a avut loc în septembrie 2001. Primisem binecuvântarea Î.P.S Ioan de a preda Religia la Liceul din Subcetate și, totodată, cea mai grea ascultare: numirea în calitate de preot la Biserica din satul Filpea, într-o parohie ce urma să fie înființată.

Primul gând a fost acela de a ctitori o Biserică „Bijuterie”, care va fi închinată Sfintei Treimi – Dumnezeu și care să le fie „mamă” creștinilor încredințați, așa cum frumos învață Sf. Ciprian al Cartaginei.

Am întâlnit oameni dornici de ajutor care își vedeau împlinit visul strămoșesc, de a avea o biserică în satul lor. Bucuria a fost mare nu doar pentru mine, ci pentru toți locuitorii, deoarece lucrările s-au finalizat într-un timp relativ scurt, depășind cu tenacitate momentele de încercări, în condițiile în care satul era privat de căi de acces practicabile, de apă curentă și electricitate.

Doina Dobreanu: A fost o perioadă solicitantă, provocatoare: preot debutant într-o parohie nou înființată, unde era necesar un nou lăcaș de cult, ctitor de familie cu copii mici, ctitor de spirite creștine, la școală.

Marius- Traian Ciubucă: După absolvirea Facultății de Teologie din București, în 1999, am predat religia la școli din Toplița, iar din 2001 am ajuns prin transfer la Liceul din Subcetate.

Am încercat să fiu la înălțime în toate activitățile pe care le desfășuram în parohie, la școală și în famile. De la părinți am învățat că trebuie să-mi fac datoria bine și până la capăt, să nu lucrez cu jumătate de măsură și să nu renunț niciodată la a-mi atinge obiectivele.

Instrumentul profesorului și al preotului este cuvântul, cuvântul ziditor. Prin puterea cuvântului și prin muncă asiduă se vor putea culege cele mai bogate roade.

În acest timp ni s-au născut cei doi copii: Casiana-Elena și David-Marius. Am locuit în chirie, fără să avem apă nici măcar în curte și fără să întrezărim alte oportunități.

Într-adevăr, m-am străduit să fac față exemplar acestei întreite misiuni, să fiu corect și onest.

De cât am reușit, va vorbi viitorul.

Doina Dobreanu: Sunteți acum preot paroh la Subcetate, într-o biserică ctitorită în urmă cu mai bine de 100 de ani, într-o parohie veche de peste 300 de ani, cu tradiții și rânduieli statornicite. Nu v-ați găsit liniștea nici aici, deoarece unor noi provocări ați făcut față, astăzi rezolvate. Se cunosc, sunt dovezi vizibile ale muncii unui bun gospodar, dar ne-ar face plăcere să vorbiți despre acestea, măcar pentru cei care le cunosc mai puțin.

Marius- Traian Ciubucă: Liniștea este o virtute care se câștigă în timp, cu multă jertfelnicie. Vorbesc de o liniște interioară, dar și de pacea cu cei din jur. Venind în Parohia Subcetate, nu am făcut nimic mai mult decât să îmi urmez același drum pe care pornisem deja. Constatarea următoare este adevărată: parohie mică, griji mici; parohie mare, griji mari.

Un gospodar bun este acela care unește mintea cu brațul, care nu se culcă pe-o ureche, care rămâne mereu cu picioarele pe pământ. Mi-a plăcut întotdeauna calitatea de „bun gospodar”, calitate care a putut fi apreciată la înaintașii mei, atât pe linie paternă, cât și maternă. Cred eu că port o moștenire genetică.

Este adevărat că într-un timp foarte scurt – ca și la Filpea – s-au realizat lucruri însemnate, și toate acestea le datorăm lui Dumnezeu, autorităților locale, credincioșilor și celor dornici: înlocuirea geamurilor la biserică, încălzirea centrală, înlocuirea pardoselei de lemn cu granit, restaurarea parțială a picturii, construirea capelei mortuare, reparații interioare și exterioare la casa parohială.

Să nu uităm că toate acestea pot păli dacă nu se zidește în sufletul credincioșilor. Mi-aș dori ca aceste dovezi vizibile de care vorbiți să fie doar mijloace prin care voi putea ajunge în sufletul păstoriților mei pentru a aduce lumină.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate, tuturor celor care au stat și stau alături de mine în lucrarea încredințată, familiei mele, iar pentru timpul rămas înainte nu-mi doresc altceva decât să urc mai mult, mai mult…

Doina Dobreanu: Mult succes!

„Dacă știi să-l pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, o să-L regăsești în tot ceea ce ți se întâmplă”, îndemna Monseniorul Vladimir Ghika. Ce îndemnuri adresați, Părinte, credincioșilor parohiei dvs., creștinilor în general?

Marius- Traian Ciubucă: Îi îndemn pe credincioșii parohiei la iubire, înțelegere, iertare, sprijin reciproc, să ne judecăm propriile greșeli și să fim uniți; să fim mulțumiți cu ceea ce avem, să ne cântărim faptele, să ne vedem fiecare limitele și, în felul acesta, vom avea parte de liniștea pe care ne-o dorim. NIHIL SINE DEO!