Ion Rizea: Campusul Universităţii din Oradea a fost locul unde ne-am văzut pentru prima dată. Era în perioada examenelor de admitere la facultate, în anul 1972. Toamna, la începutul cursurilor, ne-am reîntâlnit, ne-am împrietenit şi, treptat, ne-am îndrăgostit, astfel că la finele anului doi să hotărâm căsătoria, care a fost oficiată la Subcetate, în 8 august 1974.
Rodica Rizea: Cred în destin. L-am cunoscut pe viitorul meu soţ la Oradea, oraşul în care ne-am pregătit pentru profesiunea de dascăli. Ne-am cunoscut progresiv, în împrejurările specifice vieţii studenţeşti: studiu la bibliotecă, scurte întâlniri şi plimbări în parcul complexului studenţesc, seri dansante la clubul facultăţii, excursii organizate sau vizite reciproce în familiile noastre. Ne-am convins în timp că avem aceleaşi principii de viaţă şi idealuri pe care le putem realiza împreună. După doi ani de prietenie, am oficializat relaţia şi Ionică a acceptat să ne stabilim domiciliul în minunatul sat de munte Subcetate, comuna mea natală, la casa părintească pe care am moştenit-o cu timpul.
Ion Rizea: Adevărul este că niciodată nu mi-am dorit să mă stabilesc într-un oraş. Fiind născut la ţară, mi-a plăcut liniştea, libertatea pe care ţi le oferă o gospodărie rustică şi naturaleţea ţăranului. Faptul că de peste treizecişiopt de ani mă aflu la Subcetate se datorează destinului care mi-a adus în cale o persoană minunată, soţia mea, fiică a acestor locuri.
Doina Dobreanu: Presupun că armonia familială v-a stimulat şi profesional…
Ion Rizea: Căsătoria noastră, hotărâtă doar de noi doi, cred, a fost binecuvântată de Dumnezeu: am avut şi avem o viaţă în deplină armonie. Toate energiile noastre le-am canalizat în direcţia profesiunii noastre de dascăli, însă fără să neglijăm viaţa de familie. Pe bună dreptate, climatul familial ne-a stimulat în atingerea performanţei profesionale.
Rodica Rizea: Dacă mă gândesc la toate situaţiile pe care viaţa ni le-a oferit, pot spune că le-am rezolvat cu bine în primul rând graţie unei armonii depline. Ne-am implicat cu dăruire şi ne-am susţinut reciproc, am acordat importanţa cuvenită în egală măsură oricărei probleme personale sau profesionale. Amândoi suntem meticuloşi, perfecţionişti şi iubim succesul prin muncă. Armonia familială a căpătat o altă dimensiune în anul 1977, când s-a născut fiica noastră, Anca-Delia. Am început să experimentăm o nouă profesiune, de altfel cea mai grea, aceea de părinte, misiune pe care, cred, am îndeplinit-o cum se cuvine.
Doina Dobreanu: Omul sfinţeşte locul…, conchide un proverb de-al nostru. Dumneavoastră, profesorul de educaţie fizică şi sport, Ion Rizea, şi profesoara de chimie, Rodica Rizea, v-aţi îndeplinit misiunea pe care v-aţi asumat-o cu mult profesionalism, seriozitate, dăruire, competenţă. La fel de importante ca realizările în plan familial şi profesional, sunt şi satisfacţiile pe care le-aţi avut în managementul unor instituţii şcolare din zona Topliţei. Aţi putea să ne vorbiţi despre realizările dumneavoastră, domnule profesor Ion Rizea, ca director al Şcolii Generale din comuna Sărmaş, respectiv al Clubului Sportiv Şcolar Topliţa?
Ion Rizea: Activitatea mea ca profesor la Şcoala Generală nr. 1 din Sărmaş s-a derulat pe parcursul a optsprezece ani, din care zece ca director al acestei instituţii. Au fost anii de început şi apoi de maturizare profesională, ani în care am avut multe realizări, atât personale, cât şi colective. Trebuie să recunosc faptul că am benebiciat de prezenţa unui minunat corp de cadre didactice. Despre realizările personale la Sărmaş s-a scris şi vorbit la timpul respectiv. Din toamna anului 1994 şi până la sfârşitul lui iunie 2012, am fost director al Clubului Sportiv Şcolar Topliţa. Am preluat o instituţie de sine stătătoare, cu un patrimoniu extrem de sărac, dar cu multe rezultate pe plan sportiv. La plecare am lăsat o instituţie cu un patrimoniu considerabil şi cu performanţe sportive de invidiat. Cred că ultima frază spune totul despre activitatea mea de manager al Clubului Sportiv Şcolar Topliţa timp de aproape optsprezece ani şcolari.
Doina Dobreanu: În egală măsură, dorim să ne împărtăşiţi, doamna profesoară Rodica Rizea, din experienţa dumneavoastră în calitate de director al Şcolii Generale din Subcetate, respectiv al Centrului de Plasament din Subcetate.
Rodica Rizea: Am preferat să mă întorc, ca profesoară de chimie, la Liceul din Subcetate, pe care l-am absolvit şi eu în anul 1971, cu dorinţa de a dărui dragilor mei elevi cunoştinţele profesionale dobândite, cu pasiune, seriozitate şi profesionalism.
De-a lungul carierei didactice la Subcetate (1976-2011), mi-au fost încredinţate misiuni de conducere, organizare şi îndrumare a activităţii instructiv-educative, respectiv: director educativ – preşedinte al Organizaţiei Pionierilor (1978-1984), director al Şcolii Generale nr. 3 din Subcetate (1984-1990), director adjunct al Liceului Industrial Subcetate (1990-1995), director al Centrului de Plasament Subcetate (1995-2011), care a purtat între timp şi numele de Casa de Copii şcolari (1995-1998). Ca director de şcoală, m-am preocupat de administrarea corespunzătoare a fondurilor băneşti alocate şcolii în scopul modernizării continue a bazei materiale, aşadar al creării unor condiţii propice în care colectivul didactic să poată desfăşura un proces instructiv-educativ de calitate, materializat, de altfel, în rezultatele foarte bune ale elevilor la examenele finale şi la examenele severe de admitere în învăţământul superior.
Timp de 16 ani, ca director al Casei de Copii din Subcetate, am muncit foarte mult. Într-un sistem în continuă reformă, a trebuit să căutăm şi să găsim soluţiile propice pentru implementarea unor standarde de calitate privind viaţa copilului orfan sau lipsit temporar de grija părintească. Ce activitate complexă! Resurse umane, armonizare între copii şi adulţi, orgnizare, administrare, perfecţionare etc. Reuşita nu a întârziat să apară după munca depusă, astfel că mulţi dintre copiii care au crescut în această instituţie, beneficiind de o educaţie aleasă şi de un proces instructiv-educativ pe măsură în cadrul Grupului Şcolar „Miron Cristea” din Subcetate, şi-au însuşit corespunzător tot ce li s-a oferit, iar la încheierea activităţii mele, în 2011, când m-am pensionat, aveam deja un număr de 84 de tineri crescuţi în acest centru, formaţi la şcoala din Subcetate, dintre care 24 au absolvit învăţământul superior sau şcoală postliceală de specialitate. A fost o experienţă extraordinară în cariera mea, în viaţa mea!
Doina Dobreanu: Casa dumneavoastră devine un univers al bucuriei plenare cu ocazia fiecărei întoarceri la obârşie a fiicei dumneavoastre…
Ion Rizea: Puţinul timp liber pe care-l avem la dispoziţie la final de săptămână îl petrecem, din când în când, aici, la Subcetate, împreună cu cei mai apropiaţi nouă: fiica Anca-Delia, ginerele Ciprian şi mult iubita nepoţică Ilinca-Ştefania. De fiecare dată trăim momente unice, care ne apropie şi ne încarcă cu energie pozitivă pentru perioada următoare, până la proxima întâlnire.
Rodica Rizea: E adevărat că atunci când Anca şi familia ei vin la Subcetate este mare sărbătoare în casa noastră. Ne bucurăm doarece le simţim dragostea. Ilinca este sufletul nostru, este nepoţica pe care ne-am dorit-o: copil vioi, dornic de cunoaştere, cu înţelepciune multă raportată la vârsta ei. Timpul petrecut împreună are o intensitate maximă. Ilinca şi-a exprimat dorinţa ca peste ani să locuiască în acest loc mirific, Subcetate. O iubim şi ne iubeşte foarte mult, de aceea ne dorim foarte mult să o vedem mare…
Doina Dobreanu: Domnule profesor Ion Rizea, sunteţi primarul comunei Subcetate de câteva luni. V-aţi împământenit aici de nişte zeci de ani, timp în care aţi câştigat încredera localnicilor într-atât încât aceştia şi-au pus speranţele de mai bine în dumneavoastră la ultimele alegeri locale (2012). V-aţi propus obiective curajoase pentru perioada în care veţi fi în fruntea comunei noastre, obiective care pot fi realizabile printr-un efort comun. Simţiţi un sprijin autentic din partea consilierilor, al lucătorilor din Primărie şi al localnicilor?
Ion Rizea: Voi face tot posibilul ca obiectivele exprimate pe pliantul meu electoral să nu rămână doar nişte promisiuni. În primul rând, trebuie terminat ceea ce s-a început. Despre proiectele mari de viitor va trebui să vorbim mai târziu deoarece, să fim realişti, criza economică nu a dispărut. Oricum, avem în vedere ca pentru noul program de finanţare europeană, care va începe din noiembrie 1914, să avem pregătite proiecte care să atragă spre comunitatea noastră sumele necesare. Unul dintre proiectele urgente vizează infrastructura. În cele cinci luni de la preluarea mandatului, cred că deja am realizat o bună organizare a activităţii, cu scopul concentrării resurselor pe priorităţi. Mai ştiu că singur nu pot realiza mare lucru, dar am încredere în colaboratorii şi în concetăţenii mei; sper că şi ei au câştigat încredere în mine şi că, muncind împreună, să avem realizările pe care ni le dorim.
Doina Dobreanu: Credeţi că tinerii vor avea şanse în perioada următoare de a-şi face un rost în localitatea natală?
Ion Rizea: Sunt convins că vor avea deoarece, aşa cum am văzut şi în Proiectul planului de guvernare al USL pentru următorii patru ani, se va pune un accent deosebit pe agricultură şi agroturism şi vor fi alocate subvenţii europene şi nu numai. Important va fi ca tinerii să-şi dorească să acceseze prin proiecte aceste fonduri de dezvoltare şi lucrurile se vor schimba. Există deja semne în această direcţie. De noi, ca instituţie fundamentală a localităţii, depinde doar să-i convingem pe tineri, măcar în parte, de această oportunitate şi să-i sprijinim.
Doina Dobreanu: Aţi putea, domnilor profesori, să ne vorbiţi despre crezul care v-a călăuzit şi vă călăzeşte în viaţă? Principiile dumneavoastră de viaţă ar putea fi valabile şi pentru tinerii de astăzi?
Ion Rizea: Personal, am învăţat de mic, datorită condiţiilor de atunci, că în viaţă nu se poate realiza nimic fără să munceşti. Am învăţat să muncesc şi fizic, şi intelectual. Am învăţat ce înseamnă respectul faţă de semeni şi faţă de sine. Am învăţat să fiu corect, să fiu drept, să fiu consecvent. Am învăţat să fiu demn. Cineva mi-a spus cândva aşa: „Dacă atunci când te priveşti în oglindă nu ţi-e ruşine de tine, înseamnă că eşti pe drumul cel bun; dacă ţi-e ruşine, opreşte-te!” Până acum, nu mi-a fost ruşine de mine. Principiile enumerate pot şi trebuie să fie valabile şi pentru tinerii de astăzi, altfel…
Rodica Rizea: Am învăţat multe de la părinţii mei şi acum îmi stăruie în minte două ziceri: „A fi om e lucru mare” sau ”Cu cinste şi cu omenie te poţi duce oriunde”.
Cred că pentru un educator, profesor, care a transmis o viaţă nu doar valori ştiinţifice, ci şi morale, în primul rând prin exemplul propriu, principiile de viaţă şi crezul personal se reflectă ca într-o oglindă în cei din jur. Cred că pentru a reuşi în viaţă, pentru a „sfinţi” locul care îţi este destinat, este nevoie de seriozitate, demnitate, onestitate, profesionalism, conştiinciozitate şi multă muncă. Ce bucurie mai mare poate fi decât aceea de a reîntâlni după nişte ani câte un fost elev care să-ţi mulţumească pentru ceea ce ai însemnat în devenirea lui ca om?
Doina Dobreanu: Aveţi la îndemână o scrisoare de mulţumire… Citiţi-ne câteva rânduri, dacă vă face plăcere!
Rodica Rizea: Cu plăcere. Este un mesaj de mulţumire trimis, la sfârşitul anului 2011, de tânărul Szabo Jozsef, crescut în Centrul de plasament din Subcetate. Mesajul are ca titlu: „Câteva rânduri, din inimă…”
„Aş dori să încep prin a vă mulţumi pentru tot ce aţi făcut pentru mine. M-aţi făcut să cred că, indiferent de situaţia materială şi de statutul social, cel mai important este să fii OM. Vă scriu aceste rânduri deoarece doar astfel pot să-mi exprim recunoştinţa faţă de dumneavoastră. Alături de dumneavoastră am avut parte de o copilărie cum foarte mulţi dintre copii ar dori să o aibă. Vreau să cred că Dumnezeu a avut şi are grijă de mine, iar faptul că am ajuns la Centrul de Plasament din Subcetate nu a fost o întâmplare. Nu aş dori să schimb nimic din trecutul meu şi sunt mândru că timp de 21 de ani am avut parte, datorită dumneavoastră, de cea mai frumoasă familie din lume. Sunteţi omul pe care Dumnezeu l-a ales să fiţi „mama” mea, mama pe care mi-am dorit-o întotdeauna; adevărata mamă este nu cea care ne dă naştere, ci cea care ne creşte. Sunt ceea ce sunt astăzi datorită dumneavoastră şi nu este puţin lucru. Am fost un copil neastâmpărat, un copil mai special, dar am avut parte de mai multă atenţie decât aş fi meritat, poate. Simt nevoia să vă mulţumesc, în primul rând pentru educaţia pe care am primit-o, pentru strădania dumneavoastră şi a personalului de la centru ca şi noi, copiii de acolo, să devenim oameni adevăraţi. Ştiu că aţi încheiat un capitol important din viaţa dumneavoastră şi mai ştiu că nu vă este uşor să vă despărţiţi de copiii de la centru. Vă mulţumesc dumneavoastră şi domnului Ioan Rizea pentru eforturile pe care le-aţi făcut pentru mine. Mi-ar plăcea să ştiu că sunteţi mândri de mine.Pentru cei mai minunaţi părinţi, cu dragoste Szabo Jozsef.
La mulţi ani! 31 decembrie 2011”
Doina Dobreanu: Vă mulţumesc şi eu pentru disponibilitatea şi sinceritatea de a ne împărtăşi din experienţa dumneavoastră, din împlinirile şi bucuriile trăite la Subcetate. Sănătate şi tot ceea ce vă doriţi!
Subcetate, 2012
La întâlnirea de 60 de ani a fiilor satului născuţi în 1952
Primar: profesor Ion Rizea
