MOTO:
„Sat domol,
cu semnul crucii
în mersu-i răbduriu,
răzor fierbinte al Sangidavei,
sat de lângă râu,
văpaia ostenirii
făgăduind-o,
nespus.
Atât de viu
este aici Iisus. ”
Subcetate,
de Valentin Marica
Miezul comunității sătești îl reprezintă
Biserica, crucea turlei indicând centrul și statornicia așezării. Biserica din
Subcetate este una din cele mai vechi din nordul județului Harghita. Actuala
biserică din piatră, cu hramul la Sfântul Dumitru, a fost ridicată pe
amplasamentul fostei biserici din lemn, după ce aceasta, ridicată la începutul
secolului al XVIII-lea și consacrată Arhanghelilor Mihail și Gavril, a fost mistuită
de un incendiu, în 1899.
Biserica Ortodoxă Sfântul Dumitru - Subcetate
Biserica Ortodoxă Sfânta Treime - Filpea
https://viatalasubcetate.blogspot.com/2018/07/sfintirea-bisericii-parohiale-sfintii.html
Vatra
satului cu biserica în centru, coloană între Pământ și Cer, se desfășoară pe
platoul numit Podirei, înconjurat de o salbă de dealuri, precum zidurile unei
cetăți, pe care au fost ridicate de către strămoșii noștri semețe cruci din piatră, de mare simplitate si frumusețe, care străjuiesc și apără satul ca niște
metereze.
Crucile
acestea reprezintă praguri de trecere, menite să însoţească drumeţul în
depărtări, atât timp cât va fi văzută, pentru ca drumul în afara satului să fie un spaţiu
protejat, locuit şi domesticit. De aceea drumurile sunt şi ele întărite cu
cruci.
Crucile de hotar sunt monumente de cult, cu rol de pomenire, de veghe și pază. Sunt adevărate comori care au rezistat vremurilor. Ele reprezintă legătura omului cu Dumnezeu, sacralizează locul; sunt nu numai semne sacre, dar și puncte de reper, ajungând a fi integrate toponimiei locale (În Deal la Cruce).
Pe cruci sunt gravate numele ctitorilor, spre pomenirea celor care le-au ridicat și spre a rămâne în memoria urmașilor.
Crucile au rămas repere statornice pentru un șir de generații. Sunt lăudabile conservarea acestor monumente de cult religios creștin și cinstirea prin slujbe religioase de pomenire a ctitorilor și urmașilor lor.
CRUCEA DE PE DOS
A fost ridicată în apropierea drumeagului ce conduce spre satul DUDA, situat în partea sudică a comunei Subcetate. Pe ea sunt încrustate anul 1918 și numele ctitorilor: MARIA DOBREAN, DUMITRU DOBREAN, MARIA COTFAS, VASILE P. DOBREAN, ANA COTFAS. Gaura de la baza crucii poate fi urma unei împușcături trase din ispita Necuratului a unora în trecere pe aici în vremea celui de-al Doilea Război Mondial.
Se urcă dealul la Cruce în procesiune, cu preotul în frunte și cu prapori, o dată în an, în prima duminică de după Ziua Crucii din 14 septembrie .
CRUCEA DE PE BÂTCĂ
Pe Bâtcă se înalță, de mulți ani deja, o falnică o cruce de stejar, ridicată pe locul unei străvechi cruci de piatră, sub vremuri și ea. Se face procesiune, de la sfințirea acesteia, în fiecare an, de Ziua Crucii, la 14 septembrie.
Doina Dobreanu: Cu toate că satul e tot mai pustiu, ați avut șansa să
creșteți într-o familie frumos integrată în vecinătatea de La Părău, unde se
păstrează relațiile de armonie din generație în generație.
Părinții dvs. au avut
formidabila idee de a înălța o cruce din lemn pe Bâtcă, în apropierea casei,
înscriindu-se, astfel, tot într-o tradiție, dacă ne gândim că, de-a lungul
vremii, înaintașii noștri au ridicat pe diferite culmi ce străjuiesc satul
asemenea cruci, dar din piatră.
Sunt cruci la care, în
anumite sărbători, preotul și credincioșii făceau, și continuă să facă,
rugăciuni pentru buna rodire a pământului și pentru bunul mers al vremii.
Vorbiți-ne despre
pelerinajul acesta devenit obicei, de a urca la crucea de pe Bâtcă.
Claudiu Mureșan: Am
să vă povestesc despre cum a început totul. Mergând într-o duminică la strâns
de măceșe pe Bâtcă, tatăl meu Mitică a văzut locul unde fusese amplasată vechea
cruce de piatră, acum deteriorată. Atunci a luat hotărârea, cu binecuvântarea
părintelui Gheorghe Oană, de a face una nouă, din lemn. Fiind tâmplar, alegerea
a fost firească. Împreună cu Ionel Hurubă, s-au pus pe treabă și astfel dorința
lui a prins viață.
Au amplasat-o în vârful dealului, încât
să se vadă de la intrarea în localitate. De atunci, în fiecare an, de Ziua
Crucii, se face un pelerinaj pe Bâtcă, la care participă în special oamenii din
vecinătate.
CRUCEA DE PE FAȚĂ
 |
Întru amintirea înaintașilor noștri dragi
Ridicată de IOAN BORDEA și soția ANA DOBREAN
Crucea situată pe partea sudică a Runcului, pe marginea drumului de pământ ce comunică cu satul Filpea și coboară spre vatra comunei Subcetate este cunoscută sub numele de Crucea Dobrenilor.
Sătenii își amintesc că și la această cruce urca preotul și credincioșii în procesiune, după liturghia de la biserică, pentru rugăciuni de pomenire a ctitorilor si urmașilor acestora, dar și de binecuvântare a pământului și de apărare a recoltelor de dezlănțuiri ale naturii.
Poate ultima procesiune a fost cea făcută în urmă cu 30 de ani de preotul Petru Dobreanu, crucea de piatră fiind punctul final al Drumului Crucii.
CRUCEA DE LA GURA PĂRĂUȚULUI
Este situată pe versantul sudic al Dealului Călnaciului, în apropierea drumeagului ce coboară pe valea Părăuțului ce se îndreaptă spre părăul Călnaci. Poartă și aceasta numele ctitorilor gravate:
GAVRIL HURUBĂ cu soția ANA LASCU, DUMITRU COTFAS cu soția MARIA DOBREAN, anul 1899 (greu descifrabil).
Locuitorii văii Călnaciului cu domiciliul în această parte de sat susțin cu cele necesare organizarea procesiunii în fiecare an în ziua de Rusalii, după liturghia de la biserică.
💜💛💗
CLOPOTNIȚELE
Dacă biserica este un adevărat axis mundi pentru această așezare sătească încă de la începutul secolului al XVIII-lea, pe măsură ce localitatea Subcetate s-a extins și s-au format noi sate laterale, s-au ridicat și aici, în Călnaci și Filpea, clopotnițe (numite copolnițe de cei bătrâni), ale căror bătăi de clopot vesteau miezul zilei și sărbătorile creștinești, în ajun, sau jeleu morții timp de trei zile.
O clopotniță a existat și în cătunul Mărinești din satul Filpea, în jurul căreia s-au adunat unele din mormintele Popenilor din cătun, cei dintâi așezați aici.
Prin ding! - dangul!
clopotului vestind miezul zilei şi vecernia, zilele de sărbătoare şi trecerea
în eternitate, creştinii de la
Mărineşti îşi armonizau existenţa cu cei din cătunele
învecinate, cu întreaga lume creştină în fond, permanentizând legătura cu
Dumnezeu.
La fel ca la Mărineşti , s-a înălţat
clopotniţă şi în Prelucă, cătun aparținând de comuna Subcetate până la Primul Război Mondial, în prezent de comuna Gălăuțaș.
În cartea sa, Pur și simplu memorii, profesorul Ioan Dobreanu, născut în cătunul Prelucă, mărturisește:
„Acești oameni ai muntelui aveau ceva din verticalitatea bradului și duritatea stâncii. După încercări ale unor istorii vitrege rămâneau neclintiți ca munții în furtună (...)
În prejma caselor, sub cireși ori sub pruni, își îngropau morții. Spuneau că aici sunt mai aproape de ei. Când nevoile îi încovoiau, se adunau la mormintele lor și le împrăștiau durerile.
În prejma locurilor unde le-au fost cândva casele întâlnești mici țintirimuri de familie, unde câteva cruci de piatră stau afundate în pământ.
Lăsau în limbă de moarte să fie îngropați acolo, în pământul lor. (...)
Când merg vara prin părțile acelea, urc până în Prelucă pentru a aprinde câte o lumânare celor trei care odihnesc acum sub cireș, lângă clopotniță.”
Se spune că
în timpul Primului Război Mondial, când şi locuitorii din aceste cătune izolate
au fost obligaţi să plece în refugiu, cei mai mulți în Moldova, au luat cu ei şi clopotele de la
clopotniţe. De se întâmpla ca in timpul deplasării, în ritmul domol al animalelor de tracțiune - vite, boi, cai - să mai moară vreunul din convoi, îi trăgeau acest clopot...
La Clopotnița din Călnaci, a doua zi de Rusalii preotul din Subcetate oficiază Sfânta Liturghie pentru cei trăitori în această margine vestică a comunei.
În apropierea Clopotniței din satul Filpea s-a construit în urmă cu peste 20 de ani o biserică din lemn, dar clopotul „din vechiul turn” continuă să bată pentru locuitorii trăitori în împrejurimi.
💜💛💗
TROIȚE, CRUCI LA RĂSPÂNTII
Donată în memoria celor morți de pe aceste meleaguri
Subcetate, 9 septembrie 2019 La sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana, în cătunul de Peste-Mureș
💜💛💗
CONSTRUCȚII PUSE SUB PROTECȚIA CRUCII
💜💛💗
CIMITIRE DE FAMILIE
Deși cimitirul din jurul Bisericii Sfântul Dumitru este la fel de vechi ca și biserica, în așezările/ cătunele răsfirate pe culmile dealurilor dimprejur, unde au fost întemeiate rând pe rând gospodării din vremuri îndepărtate, morții erau îngropați în prejma casei în care au locuit.
Regulile de sistematizare a comunei din perioada comunistă au impus cetățenilor să-și mute gospodăriile de pe dealuri în văi. Urmele vechilor gospodării sunt vizibile: pâlcuri de pomi fructiferi și mormintele străbunilor.
Obiceiul îngropării morților în grădinile caselor în care au trăit, pe dealuri, este răspândit în zonele montane și vechi de sute de ani.
💜💛💗
SEMNUL CRUCII - PUNCT DE CUSĂTURĂ ȘI MOTIV ORNAMENTAL
Oamenii aceștia de la munte au înfruntat cu dârzenie și demnitate asprimea climei și vitregiile vremurilor, sacralizând pământul locuit prin credința că-l au pe Dumnezeu aproape și prin sudoarea muncii lor acerbe pentru a-și asigura existența și perenitatea neamului lor. Bunii creștini sunt convinși că dacă îl ai pe Dumnezeu în tine trebuie să aspiri, să dorești, să îndrăznești, dar cu măsură, nu să faci tot ce vrei, fără discernământ. Despre cei care depășesc limitele bunului simț, ale unui echilibru firesc, ale normelor creștine sau nescrise, se spune că „n-au niciun Dumnezeu” sau că„ au ieșit de sub mâna lui Dumnezeu”.
💜💛💗
19 MARTIE, DUMINICA SFINTEI CRUCI
💜💛💗
LÂNGĂ CRUCEA PĂRĂSITĂ
Versuri : Eliana Popa
La o margine de codru, pe-o colina însorită
Lângă potecuța-ngustă, stă o cruce părăsită.
Răstignit în patru cuie, prăfuit de ani și vreme
Stă Hristos uitat și singur, peste El timpul se cerne !
Doar un biet copil ce zilnic paște turma de mioare
Se oprește să se-nchine, și se-ntreabă cu mirare:
,, - Cât mai poți să rabzi, Hristoase, cuiul și singurătatea,
Nu Ți-e frică de-ntuneric când se-așterne-n codru noaptea ?
Nu Ți-e foame, nu Ti-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Ești și Tu la fel de singur, ești orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colț de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu știu, mâine !
Ți-am adus un colț de pâine, e mai veche, dar e bună.
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ți dau jos acea cunună
Și să-Ti scot din frunte spinii, care pielea Ți-au străpuns
Cum să fac, că-s mic, Hristoase, și n-ajung așa de sus?
Ți-am adus și apă rece, că Ți-o fi amar și sete
Ei Ți-au dat oțet și fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
Că și astăzi trec grăbiți și nu vor să se oprească,
Chinul să Ți-l ușureze, setea să Ți-o ostoiască !
N-ai nici haină, n-ai nici cușmă, pentru când o fi mai rece,
Dar îți las a mea cămașă, că nu știu când 'oi mai trece
N-am mai multe, că aș vrea să-ți mai las, să ai de schimb
Dar ce văd ? Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?
Ooo... nu pot să cred, Hristoase, că-ntinzi mâna către mine
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ține !"
„ - Drag copil, grăiește Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toții, cu iubire lângă ea.
Și eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viața pentru ele,
Multe au plecat din statul, eu le caut cu durere
Și le-aștept să se întoarcă, să le mân către pășune.
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!
Tu ești mic, da-n suflet mare și bogat cum alții nu-s
C-ai întins un colț de pâine și-ai dat apă lui Iisus
Și-ti voi da, când va fi vremea, apă vie și merinde,
Viață veșnică și Raiul, pentru dragostea-ți fierbinte !"
Și i-a pus Hristos pe creștet, mâna Sa cu răni de cui,
Si-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui,
Binecuvântând orfanul și gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece !
