joi, 18 aprilie 2024

In honorem , LEONTINA BURUIAN, profesor gr. did. I


Text publicat în cartea
LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE
Editura Cezare-Codruța Marica, vol. IV, 2015
Autori: Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu

 Doina Dobreanu: Doamna Buruian, trăiți de foarte mulți ani în Târgu-Mureș, dar Subcetate înseamnă locul naşterii dumneavoastră, înscris în Cartea de identitate. Ce amintiri vă mai leagă de acest loc? 
Leontina Buruian (n. Doți, în 1945): Aşa este. M-am născut în Subcetate, unde am petrecut primii ani ai copilăriei, în casa bunicului, alături de mama şi cele trei verişoare ale mele. M-am bucurat de multă dragoste şi afecţiune familială. De la mama am învăţat să ţes, să cos, să croşetez şi să tricotez, astfel că tricotatul şi croşetatul au devenit mai târziu pasiuni, pe lângă sport şi citit.

Doina Dobreanu:  Târgu-Mureş este oraşul în care v-aţi format, apoi v-aţi împlinit, profesional şi familial.
Leontina Buruian Am plecat din Subcetate la Târgu Mureş după clasa a VI-a. Aici am urmat liceul, iar după facultate am fost repartizată ca profesor tot aici. Sunt căsătorită cu medicul Mircea-Marian Buruian, care este profesor universitar la Facultatea de Medicină din Târgu-Mureş şi şeful Clinicii de Radiologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţe. Se ocupă de pregătirea studenţilor, rezidenţilor şi de doctoranzi. Coordonează activitatea Clinicii de Radiologie.

Doina Dobreanu:  V-aţi familiarizat cu şcoala, în Subcetate. Ce amintiri păstraţi din vremea aceea?
Leontina Buruian: Am urmat cursurile preşcolare, primare şi primele două clase de gimnaziu în comună, după care m-am transferat, împreună cu alte două colege, la Liceul „Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş, cel mai bun liceu din oraş. În comună am avut dascăli foarte buni, de excepţie, drept dovadă fiind faptul că nivelul nostru de cunoştinţe, al celor trei eleve venite de la Subcetate, era net superior faţă de cel al clasei de la „Papiu” din care făceam parte.
Îmi amintesc de educatoarea noastră, a mea şi a verişoarelor mele din Sărmaş, pe care o iubeam toţi copiii foarte mult. Ea avea o pregătire polivalentă şi stăpânea arta de a organiza activitatea instructiv-educativă, fiindcă trebuia să instruiască, să observe cu atenţie, să fie capabilă a interpreta reacţiile copiilor, să aibă o sensibilitate aparte, să posede arta cuvântului şi a gestului, aceea a naratorului care ştie să dea viaţă unei povestiri, să aleagă cele mai eficiente exerciţii şi jocuri pentru dezvoltarea motricităţii.
Apoi, în cursul primar, am avut trei învăţătoare, una mai bună decât cealaltă: preoteasa Paulina Suciu, Lucreţia Ciubucă, soţia profesorului Ioan Sandu, director al şcolii, şi Cornelia Gherasim. Ele ne-au insuflat dragostea pentru învăţătură, dorinţa de a citi şi a scrie frumos. În clasele de gimnaziu urmate la Subcetate, am avut profesori foarte buni, între care profesorul de matematică Toader Suciu, profesorii Mureşan, Fărcaşu, Moraru şi Andrei Cotfas.

Doina Dobreanu:  Da, aţi prins o perioadă fastă a şcolii din Subcetate. Aici s-a înfiinţat în 1955 primul liceu din zona Topliţa, la care au fost repartizaţi profesori foarte buni. Cred că unul din motivele plecării dvs. din Subcetate a fost şi acela că, după trei ani,în 1958, cursul liceal, împreună cu profesorii, a fost transferat la Topliţa, reşedinţa de raion, liceul fiind reînfiinţat la Subcetate în anul 1961. Să urmeze un liceu, copiii din Subcetate trebuiau să plece. Aţi ales să mergeţi la Târgu-Mureş, la Liceul „Papiu Ilarian”.
Leontina Buruian: În anul 1960, un rând de clase de la acest liceu au trecut la Liceul „Boyai Farkas”, unde am terminat în 1963. Clasa din care făceam parte era o clasă reală, formată din 30 de elevi, cu elevi foarte buni la învăţătură şi sport. Colegii mei practicau atletism, volei şi baschet la Şcoala Sportivă, cu rezultate deosebite. După absolvire, mulţi au dat admitere la diferite facultăţi: medicină, farmacie, chimie, agronomie, inginerie, filologie etc. şi au obţinut rezultate bune.

Doina Dobreanu:  Dumneavoastră?
Leontina Buruian: Am dat admitere în acelaşi an, 1963, la Facultatea de sport (I.C.F.) pe care am terminat-o în 1967. Perioada studenţiei a însemnat pentru mine multă muncă şi descoperirea drumului pe care urmam să păşesc, întâlnirea cu profesori de excepţie, a căror amintire o păstrez cu respect şi legarea unor prietenii care au rezistat în timp şi pe care le preţuiesc. Profesorii noştri, artişti în formarea şi modelarea personalităţii unor oameni, s-au aplecat cu pricepere şi răbdare asupra noastră şi ne-au picurat în suflet magia dedicării profesionale, arta de a educa prin noi pe alţii.

Doina Dobreanu:  Apreciez recunoştinţa purtată dascălilor dumneavoastră.
Leontina Buruian: În toţi anii de profesie m-au însoţit chipurile unor mentori – educatoare, învăţători, profesori -, cărora le datorez credinţa neclintită în veşnicia unor valori umane şi morale, ca şi puterea de a lupta pentru perpetuarea lor prin generaţiile de copii pe care i-am avut în grijă. Este vorba despre demnitate şi verticalitate, despre omenie şi bun-simţ, despre sinceritate, adevăr şi corectitudine, despre a şti să ne onorăm statutul prin fapte şi performanţe.

Doina Dobreanu: Anul de absolvire a facultăţii, 1967, a reprezentat, cred, începutul carierei dvs. didactice.
 Leontina Buruian: Da, la absolvire, am fost repartizată în învăţământ la Liceul Pedagogic din Târgu-Mureş, de unde m-am pensionat în 2003. Liceul Pedagogic funcţiona în aceeaşi clădire cu Liceul „Bolyai Farkas”. Am fost mândră că am revenit în fostul meu liceu, în calitate de profesoară de educaţie fizică, şi că pot instrui viitorii educatori şi învăţători. Pe lângă clasele de pedagogic, predam şi la clase din liceul teoretic. De fiecare dată când păşesc în incinta liceului, mă simt învăluită de candoarea şi nostalgia tinereţii.
Fiind colegă cu foştii mei profesori, respectul şi stima mea faţă de ei nu au dispărut. Mai degrabă, sunt recunoscătoare pentru că mi-au vegheat acei frumoşi ani, m-au călăuzit spre mai bine, mai frumos, mai drept. A fost o mare onoare pentru mine să pot sta alături de aceşti oameni deosebiţi care mi-au îndrumat opţiunile spre profesia didactică. Am dezvoltat în mine recunoaşterea că dascălul, prin munca lui şi prin fineţea sufletească, este un adevărat artist care modelează suflete tinere, plămădind adevăratele valori ale lumii: oamenii.
Ştiam că nobila misiune a dascălului nu este deloc uşoară, dar, dacă profesorii mei au reuşit să rămână în conştiinţa mea şi a colegilor mei, ocupând un loc special, mi-am propus să reuşesc şi eu să-mi îndeplinesc cu onoare rolul de a transmite generaţiilor viitoare nu numai cunoştinţe, ci şi ceea ce am învăţat de la profesorii mei: SĂ FIU OM. Mi-am dorit să fiu mentor şi să am discipoli, să fiu sănătoasă şi să am puterea să-mi pot privi trupul şi gândul fără să mă scârbesc. Am trăit permanent bucuria de a dărui, la rândul meu, ceea ce mi-a fost dăruit, curajul, cinstea şi spiritul de dreptate.

 Doina Dobreanu:  V-aţi descoperit de timpuriu înclinaţiile sportive şi, apoi, aţi transformat activitatea sportivă nu doar în pasiune, ci şi în profesiune.
 Leontina Buruian: Sportul îţi dă posibilitatea să-ţi cunoşti forţele, limitele. Sportul înseamnă viaţă. A fi sportiv înseamnă a te învinge pe tine însuţi, a te domina.
Sportul dezvoltă sensibilitatea la cultură, vizează capacitatea de a înţelege, accepta şi aprecia diferite modalităţi de exprimare proprii artei şi culturii şi conduce la dezvoltarea unei personalităţi armonioase, tolerante, care îmbină un simţ al propriei identităţi cu respectul pentru diversitate.
Sportul trebuie să aibă o valoare morală: omul trebuie să tindă spre perfecţiune, să fie frumos şi bun, să iubească frumosul. Spiritul sportiv este un spirit de nobleţe.

 Doina Dobreanu:  Aţi făcut sport de performanţă...
 Leontina Buruian: Da, în perioada 1959 1984, atletism şi volei.

 Doina Dobreanu:  Adică, încă din gimnaziu.
 Leontina Buruian: Încă în clasa a VII-a am dominat concursul de atletism la nivel naţional. Am fost şi campioană junioară, apoi universitară la atletism. Făcând parte din lotul naţional de atletism, am participat în campionate internaţionale. Am jucat volei la Şcoala Sportivă, la Medicina Târgu-Mureş, divizia B, în echipa Liceului Pedagogic. În anul 1984 am participat la faza naţională cu echipa de volei a dascălilor, ocupând locul 2.
Aş vrea să menţionez Premiul pe care mi l-a acordat Comitetul Internaţional Olimpic pentru activitatea mea sportivă.

 Doina Dobreanu:  Felicitări! Să vorbim şi despre activitatea dvs. de dascăl.
 Leontina Buruian: Încă din prima zi de activitate la Liceul Pedagogic, conducerea şcolii mi-a trasat mai multe sarcini: diriginte, îndrumător U.T.C., responsabil de cerc pedagogic. Am condus cercuri sportive ale elevilor la diferite ramuri sportive şi am participat cu elevii în multe competiţii.
Mi-am susţinut toate gradele didactice. A învăţa să înveţi este cheia succesului într-o lume dinamică în continuă schimbare, în care individul este obligat să înveţe de-a lungul întregii sale vieţi.
Am lucrat ca profesor de educaţie fizică în perioada 1967-1972, apoi am îndeplinit, pe rând, diferite funcţii şi responsabilităţi: director adjunct la Şcoala Sportivă cu catedra la Liceul Pedagogic, director adjunct cu munca educativă la Liceul Pedagogic (1985-1988), director adjunct şi director (1994-2000), lector la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia extensie pentru învăţători şi educatori din Târgu-Mureş (2000-2008), coordonator ştiinţific la lucrări de absolvire ale studenţilor, coordonator ştiinţific al lucrărilor pentru obţinerea gradului didactic I (învăţători, educatoare).
Amintesc câteva din activităţile pe care le-am desfăşurat:
Am susţinut ore în cadrul Programului pentru învăţământul rural (program finanţat de M. Ed. C.T şi Banca Mondială); am susţinut ore în cadrul programului de formare continuă a învăţătoarelor şi educatoarelor, Magister II, modul I; am fost responsabila cercului pedagogic al profesorilor din liceu (1975-2005); am fost metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş; am organizat cursuri de perfecţionare cu învăţătoarele şi educatoarele din judeţ.
Am participat la stagii de pregătire cu directorii din liceele pedagogice, cu profesorii de educaţie fizică din liceele pedagogice, la nivelul naţional şi al Academiei Olimpice Române.
Am făcut parte din colectivul Proiectului „Cerinţe Educaţionale Speciale pentru Toţi” (Posdru), care s-a desfăşurat la Durău (2010-2012); am făcut parte din conducerea Academiei Olimpice, filiala Mureş (1995-2008).
Am participat cu echipele reprezentative ale liceului la competiţiile sportive organizate la nivelul oraşului, al judeţului şi al ţării. În 1977, echipa de volei fete a fost promovată în divizia şcolară B.
Am organizat în 2002, împreună cu alte cadre didactice, Crosul Olimpic la nivel de oraş, judeţ şi ţară.

 Doina Dobreanu:  După o carieră didactică atât de bogată, sentimentele din care vă hrăniţi la pensionare nu pot fi decât cele ale învingătorului: bucurie şi satisfacţie, împlinire şi mulţumire, linişte şi pace sufletească.
 Leontina Buruian: În şcoala în care am profesat, m-am simţit apreciată, ocrotită şi iubită. Elevii erau inteligenţi, sensibili, responsabili, respectuoşi şi frumoşi. Sunt momente în care simt că a fi dascăl e cel mai frumos dar al Dumnezeu în alegerea meseriei. E o meserie pe care o văd, de cele mai multe ori, ca o deschidere spre artă; e muncă, sprijin şi plenitudine.
Drept mărturie a aprecierilor de care m-am bucurat sunt diplomele de excelenţă şi Diploma „Gheorghe Lazăr”.
Profesorii, icoane ale adolescenţei şi tinereţii noastre, ne-au învăţat să respectăm valorile, să muncim şi să năzuim, să iubim copiii, să ne facem meseria de dascăl cu drag, cu demnitate, răbdare, responsabilitate şi cu dorinţa de autodepăşire. Eu cred că am reuşit.

 Doina Dobreanu:  Vă felicit călduros şi împărtăşesc bucuria dvs.
Aveţi un adevărat cult pentru dascăl şi misiunea Lui. Bunuri de preţ sunt „cărţile de învăţătură” pe care le lăsaţi dascălilor în formare şi celor dornici de autodepăşire. Despre ce cărţi e vorba?
 Leontina Buruian: Am scris şi publicat două cărţi: „Educaţia fizică şi şcolarul mic” (526 p.) şi „Educaţia fizică în grădiniţă” (446 p.)

 Doina Dobreanu:  Înainte de a vă mulţumi pentru disponibilitatea de a vorbi despre dvs., vă întreb doar atât: Care este crezul dvs. de viaţă, al profesorului de educaţie fizică?
 Leontina Buruian: În activitatea mea didactică, m-am bazat pe ideea că sportul creează frumuseţe fizică şi sufletească, dă sănătate, vigoare, putere de muncă, mobilitate şi bucurie, educă voinţa şi leagă prietenii stabile şi trainice.
Frumuseţea eternă a sportului este „să te cunoşti, să te stăpâneşti, să te învingi, el te învaţă să câştigi în mod cinstit, te învaţă să pierzi în mod demn, prin urmare, te învaţă ce este viaţa.” (Pierre Coubertin)