sâmbătă, 9 iulie 2016

Amintiri din Primul Război Mondial (1914-1918)



Comuna Subcetate de Mureș

       1. Date statistice

Din localitatea Subcetate au fost mobilizați pentru a participa la Primul Război Mondial 580 de ostaşi, dintre care au murit 119 şi au rămas invalizi de război 55.
Din cei 119 eroi din Subcetate, numai în Rusia au murit pe câmpul de luptă 56 şi au dispărut 13 ; pe frontul italian au murit 18, în spitalele din Austro-Ungaria au murit răniţi 25 şi în lagărele din Moldova, răpiţi de tifosul exantematic au murit 7, ca prizonieri. Au rămas de la cei morţi în acest război 146 de orfani în grija a 63 de mame văduve.
Desigur, cei mai mulţi dintre eroi au fost tineri: 4 sub 20 de ani, 58 între 20-30 de ani, 26 între 30-40 de ani, 16 între 40-50 de ani şi 6 de 50-60 de ani.
Mulţi dintre românii din această zonă, care au trecut munţii în România, au cerut cetăţenia română pentru a se putea înscrie ca voluntari în război, între care Toader Lascu (n. 1894), Iacob Blaga (n. 1897), ale căror cereri au fost aprobate prin Decretul regal din 1917 (document aflat la Arhiva Centrală din Bucureşti).

Dumitru și Maria Dobrean, la plecarea pe front

Nicolae și Maria Hurubă, la plecarea pe front

Gavril și Ana (n. Lascu) Hurubă, la plecarea pe front



 Gavril Urzică, la înrolare; după ani de zile, cu soția Iulia

Aproape fiecare familie a dat tributul său de jertfă. Numele celor plecaţi în război care nu s-au mai întors acasă, în număr de 119, sunt înscrise pe monumentul de piatră aşezat în cimitirul din comună (vezi anexa 2), întru veşnică cinstire şi pomenire. Monumentul a fost ridicat în anul 1930, la iniţiativa lui Vasile I. Dobrean, Nicolae Cotfas și Vasile Urzică, din contribuţia familiilor celor dispăruţi. Pe monument sunt încrustate în piatră versurile:
„Nu-s morţi cei ce căzut-au pe câmpul de onoare!
S-au dus numai pe drumul aprins de ideal”.

 Ziua Eroilor, 2016
 


 

                   Eroii din Primul Război Mondial


Nr.
crt.
Numele
Iniţiala
tatălui
Prenumele
1
ABRUZAN

SIMION
2
BACIU

DUMITRU
3
BACIU

MIHĂILĂ
4
BLAGA

GAVRIL
5
BORDEA

ILIE
6
BOLDIJAR

DUMITRU
7
BOLDIJAR

NICOLAE
8
BORDEA

DUMITRU
9
BORDEA
C-tin
DUMITRU
10
BORDEA

IOAN
11
BORDEA

MIHĂILĂ
12
BORDEA

PETRU
13
BUZDUGAN

PETRU
14
CAIA

IOAN
15
COLANIOŞ

IOAN
16
COTFAS
Ilie
DUMITRU
17
COTFAS

IOAN
18
COTFAS
T.
IOAN
19
COTFAS

NICOLAE
20
COTFAS
N.
NICOLAE
21
COTFAS

PETRU
22
COTFAS

VASILE
23
COTFAS
G.
VASILE
24
COTFAS

VASILE
25
CIUBÂCĂ
N.
DUMITRU
26
CIUBÂCĂ
T.
GAVRIL
27
CIUBÂCĂ

IACOB
28
CIUBÂCĂ
I.
IOAN
29
CIUBÂCĂ
N.
IOAN
30
CIUNGARIU

IOAN,înv
31
CZARAN

IOSIF
32
CHINDEA
P.
IOAN
33
CHERECHEŞ
P.
VASILE
34
COŞARCĂ

IACOB
35
COZMA
D.
PETRU
36
CRIŢ
I.
IOAN
37
DEAC
D.
IOAN
38
DOBREAN
S.
DUMITRU
39
DOBREAN
I.
GAVRIL
40
DOBREAN
I.
GHEORGHE
41
DOBREAN
T.
GRIGORE
42
DOBREAN

IOAN
43
DOBREAN
S.
IOAN
44
DOBREAN
I.
NICOLAE
45
DOBREAN
Gh.
VASILE
46
DOBREAN
I.
VASILE
47
DOŢI
D.
IOAN
48
DOŢI
P.
VASILE
49
FLOAŞ

DUMITRU
50
GAFTON
P.
IOAN, doctor
51
GETI

IULIU
52
GIDRO

ALEXA
53
GIDRO

IGNAT
54
HANGA
P.
DUMITRU
55
HANGA
C.
VASILE
56
HURUBĂ
I.
DUMITRU
57
HURUBĂ
N.
ILIE
58
HURUBĂ
P.
MIHĂILĂ
59
HURUBĂ
T.
NICOLAE
60
HURUBĂ
D.
VASILE
61
GAFTON
G.
IOAN
62
63
IGNATZ
LACZKO

FRANCISC
ADAM
64
LACZKO

IOAN
65
MARCU
N.
GAVRIL
66
MARCU
P.
GHEORGHE
67
MARCU
I.
IOAN
68
MARCU
P.
IOAN
69
MARCU
I.
PETRU
70
MARCU
P.
VASILE
71
MORAR
P.
DUMITRU
72
MORAR
G.
GHEORGHE
73
MORAR
G.
IOAN
74
MOLDOVAN

MIHĂILĂ
75
MOLDOVAN
G.
VASILE
76
MUREŞAN
P.
DUMITRU
77
MUREŞAN
P.
IOAN
78
MUREŞAN
V.
IOAN
79
MUREŞAN
P.
MIHĂILĂ
80
MUREŞAN
I.
PETRU
81
MUREŞAN
M.
PETRU
82
MUREŞAN
D.
VASILE
83
MUREŞAN
D.
VASILE
84
MUREŞAN
G.
VASILE
85
MUREŞAN
I.
VASILE
86
MUREŞAN
P.
VASILE
87
MUSCĂ
G.
IOAN
88
MUSCĂ
I.
NICOLAE
89
PAŞCU
Chirilă
 PETRU
90
PAŞCU
P.
PETRU
91
POP
N.
GAVRIL
92
MUREŞAN
P.
PETRU
93
PERGHELT

IOAN
94
POP
N.
IOAN
95
POP
P.
IOAN
96
POP
I.
IOAN
97
POP
S.
PETRU
98
POP
N.
PETRU
99
POP
G.
VASILE
100
PUIA

SIMION
101
RUSU
P.
GHEORGHE
102
RUSU
I.
IOAN
103
RUSU
Gh.
PETRU
104
STAN

IOAN
105
TĂNASE
V.
PETRU
106
TĂNASE
V.
VASILE
107
TRIFAN

GAVRIL
108
TODOR

DUMITRU
109
TODORAN
P.
DUMITRU
110
TOMPEA

MIHĂILĂ
111
ŢĂRAN

PETRU
112
URZICĂ
G.
GAVRIL
113
URZICĂ
Gh.
IACOB
114
URZICĂ
G.
IOAN
115
URZICĂ
N.
IOAN
116
URZICĂ
V.
IOAN
117
URZICĂ
Gh.
NICOLAE
118
URZICĂ
P.
NICOLAE
119
URZICĂ
V.
PETRU
120
VĂSCAN
G.
IOAN
121
VĂSCAN
V.
IOAN
122
VODĂ
I.
DUMITRU
123
VODĂ
I.
PETRU

                    2. Mărturii despre război

2. 1. Vasile I. Dobrean (1897-1982)



 La 26 iulie 1914 au fost chemaţi la arme câţiva inşi din comuna noastră, iar după câteva zile, la 1 august, au fost mobilizaţi toţi bărbaţii instruiţi milităreşte până la vârsta de 42 de ani. Au rămas acasă femeile, copiii şi bătrânii.
Mulţi dintre cei plecaţi au rămas presăraţi pe pământul Galiţiei, Austriei şi Poloniei Ruseşti până la Lemberg.
Zile grele au fost pentru comunele româneşti ca şi pentru soldaţii români de pe fronturile austro-ungare în anul 1916, când România a declarat război Austro-Ungariei.
Regimentul 82, cu sediul la Odorhei, a fost scos pe graniţă la Zărneşti, unde 300 de români, organizaţi de sergentul Ion Popescu din Bicazul Ardelean, au trecut de partea trupelor româneşti.
În acele zile oamenii de seamă din satele româneşti au fost arestaţi şi transportaţi până în vestul Ungariei, iar alţii, de frica arestării, s-au refugiat.
Moldovenii i-au primit pe refugiaţi cu simpatie frăţească, dându-le adăpost şi împărtăşind cu ei toate necazurile momentului.
Părinții mei (Dobrean Ion al lui Vasile al lui George și Maria), după plecarea pe front a fratelui mai mare, Nicolae, și a mea, au plecat în Moldova cu frații mai mici: Nuţu, Măriuca, Anuţa, Mitru şi Petru. Au locuit la preotul Bârliba din Vânători-Neamţ, iar Anuţa, sora mea, a fost servitoare în casa preotului în timpul şederii lor acolo. Petru, cel care avea să devină preot, îşi amintea adesea de milostenia părintelui Bârliba, care, în fiecare duminică, împărţea prescura copiilor refugiaţi.
Mai dificilă a fost pentru refugiați întoarcerea acasă. Un prim grup de refugiaţi, între care mai mulţi copii între 15-18 ani, a trecut graniţa pe la Prisăcari, în ianuarie 1918. Aici au fost luaţi de comandantul militar de graniţă şi purtaţi din închisoare în închisoare (Cluj, Braşov-Cetăţuie).Trecându-le de mai multe ori îmbrăcămintea la etuvă, pentru deparazitare, aceasta, fiind din lână şi uzată, s-a distrus, mai ales cojoacele, şi oamenii au rămas dezbrăcaţi.
Spre sfârşitul lui februarie 1918, fiindcă se încheiase armistiţiul, a plecat spre casă un alt grup de refugiaţi, care a fost nevoit să stea în apropierea graniţei, la Grinţieş, timp de două săptămâni. Din cauza frigului şi a mizeriei s-au îmbolnăvit şi au murit copii, între care Anuţa Pop a Surduleţului şi, la câteva zile, mama ei.
După ce li s-a admis trecerea peste graniţă, de la Tulgheş au fost duşi la Ditrău, unde au fost despărţiţi de animalele şi de bagajele ce le aveau. Bărbaţii au fost duşi la închisoarea din Braşov, iar femeile şi copiii au fost ţinuţi în carantină la Remetea şase săptămâni.
Un alt convoi, care s-a întors mai târziu, în primăvara anului 1918, a adus în căruţe rezerve de hrană, confiscate la sosire din porunca notarului Simon Endre. Din acest ultim convoi au fost întemniţaţi, sub diferite învinovăţiri, Urzică Dumitru lui Dumitru şi fiul său Nicolae, Corondean Toader, Todoran Petru lui Filip, care a şi murit la câteva zile după eliberare, Lucreția Urzică, soţia fostului notar Iacob Pop.
În satul Hodoşa a existat un lagăr pentru prizonierii italieni. Mulţi dintre ei, din cauza mizeriei şi a foamei, au murit şi au fost îngropaţi în cimitirul din Subcetate, de unde, după câţiva ani, osemintele lor au fost scoase de autorităţile statului italian şi duse în patria lor.
Pe mine, sfârşitul primului război mondial mă găsea la graniţa austriacă cu Italia, într-un centru de pregătire pentru mitraliori. În acea localitate, numită Fiberbrun, se instruia un efectiv de circa 4000 de militari de diferite naţionalităţi.
Toate trenurile care transportaseră soldaţi, armament şi alimente pentru trupele de pe frontul care se întindea de la Marea Adriatică şi până în Munţii Tirolului, se înapoiau cu soldaţii care părăseau frontul.
Comandantul unităţii din care făceam parte, era din Miercurea - Ciuc. Locotenentul de rezervă Zokoryas Jeno ne-a sfătuit să rămânem compacţi sub comanda lui şi să încercăm să plecăm spre casă. Tot locotenentul acesta a propus să împărţim fondul bănesc pe care îl avea unitatea noastră (36ooo coroane) astfel: jumătate între ostaşi şi jumătate să o păstreze el pentru a asigura hrana necesară în timpul călătoriei. Banii nu i-am putut folosi pentru mâncare. Mi-amintesc că am primit de la civili o pâine sau chiar numai o jumătate în schimbul unei perechi de încălţăminte.
În gara Viena, comandantul militar al gării ne-a cerut să-i raportăm asupra armamentului pe care îl aveau ostaşii din tren şi să-l predăm. Ni s-a permis să continuăm călătoria numai după ce s-a predat armamentul şi după ce trenul şi soldaţii fuseseră controlaţi.
Când am ajuns în Ungaria, într-una din gări am găsit un tren al Crucii Roşii italiene, trimis cu daruri pentru prizonierii italieni aflaţi în Ungaria, iar şeful gării era împuşcat în faţa gării. Soldaţii noştri au tăbărât asupra celor două vagoane rămase neatinse. S-au înghesuit atât de tare încât doi soldaţi mai bătrâni şi-au găsit acolo sfârşitul, fiind striviţi sub călcâiele celorlalţi.
În gări, de santinelă stăteau, în locul soldaţilor, ofiţeri cu grad de colonel şi maior. În gările mari ale Ungariei revoluţionarii strigau din trenuri împotriva ofiţerilor care mai purtau rangurile şi ovaţionau pentru republică.”

Abia întors acasă de pe frontul din Galiția, a fost solicitat ca, împreună cu alţi foşti participanţi la război, să facă parte din garda civilă din Subcetate, organizată de Iacob Pop. Nu a participat la adunarea de la Alba-Iulia pentru că avea o misiune de îndeplinit pe plan local, iar delegaţia comunei era alcătuită din oameni mai în vârstă, gospodari fruntaşi şi destoinici din comună: Muscă D. Dumitru, Cotfas Ioan (a Cionculesei), Urzică V. Ioan, Cotfas Nicolae (Măşcălan) şi Iacob Pop, în frunte cu preotul din Subcetate, Dr. Augustin Tatar, din partea protopopiatului greco-catolic.
Propunerile privind componenţa delegaţiilor din localităţile româneşti din zona Topliţei şi Gheorghenilor s-au făcut în ziua de 17 noiembrie 1918, cu prilejul unei întâlniri secrete a reprezentanţilor din aceste localităţi, organizată în casa lui Simion Sbârcea din Topliţa, la iniţiativa avocatului Mihăilă Dobrean din Gheorgheni.

După ce populaţia Ardealului a susţinut şi a votat cu multă însufleţire Unirea, prin delegaţii trimişi la Alba-Iulia, guvernul român a lut măsuri de organizare a unor formaţiuni militare din care aveau să facă parte cei abia întorşi la vatră de pe fronturile Primului Război Mondial.
Vasile Dobrean a făcut parte din batalionul 2 al Regimentului 82 infanterie de la Târgu-Mureş şi a participat în anul 1919 la luptele din zona râului Tisa, considerat atunci hotar provizoriu. Își amintește de prietenii și tovarășii săi de luptă: Antal Constantin şi Vodă Toader din Topliţa, de Puia Ioan din Luduş, de Şimon Iuliu din Târgu-Mureş. Acolo și-a pierdut în lupte alți prieteni: soldatul Vodă Dumitru din Topliţa, sergentul Gheorghe Butnaru din Bicazul Ardelean, căpitanul Toncean Ioan din Reghin, sergentul Stoica Valer din Luduş.
Despre acele momente istorice, citise un articol scris de căpitanul Vasile Dumitrescu, Copiii Ardealului, publicat în ziarul bucureştean Curentul, în una din zilele din iunie ale anului 1919.
În acelaşi an, 1919, la 13 octombrie i s-a conferit medalia Bărbăţie şi Credinţă cu spade clasa a II-a, însoţită de următorul Brevet (nr. 40 944): „Noi, Ministru Secretar de Stat la Departamentul de Războiu adeverim că prin Înaltul decret Nr. 5217 din 13 Decembrie 1919, Majestatea Sa Regele a binevoit a conferi medalia Bărbăţie şi Credinţă cu spade clasa a II-a Plutonierului Dobrean Vasile, din Regimentul 82 Infanterie, pentru bravura cu care a condus piesele de mitralieră la atacul satelor Gava şi Vencsello, în 1919.”

 
  Din Înaltul Ordin al Maiestăţii Sale Regelui Ferdinand I, s-a conferit Plutonierului Dobrean Vasile din Regimentul 82 Infanterie Medalia Victoria a marelui războiu pentru civilizaţie 1916-1921, însoţită de brevetul nr. 9892 din 6 noiembrie 1926, şi Crucea Comemerativă a războiului 1916-1918 cu baretele 1919, însoţită de brevetul nr. 1893 , din 19 martie 1929.

 



Spre sfârşitul anului 1918 s-a abătut o altă nenorocire, gripa spaniolă, care a secerat multe vieţi omeneşti timp de două luni. Se întâmpla să fie zilnic 9-10 morţi în comună pentru care preotul făcea slujba de înmormântare la toţi deodată. Dobrean Ion al lui Simion a înmormântat trei copii în aceeaşi zi şi în aceeaşi groapă, iar Dobrean Gavril al lui Toader şi soţia lui au fost înmormântaţi în aceeaşi zi şi în aceeaşi groapă.
Cei ajunşi prizonieri în lagărele din Rusia s-au întors abia în 1920: Urzică Ioan al lui Gavril (Coruţaşu), Pop Ioan al lui Dumitru, Dobrean Dumitru al lui Grigore.
Rănile provocate de acest război s-au vindecat greu şi timp îndelungat”. (Subcetate, 1975)

După 50 de ani de la terminarea acestui război, Vasile Dobrean a avut plăcerea şi curiozitatea să refacă drumul parcurs de părinţii şi fraţii lui cu căruţa până în Moldova, căutându-i pe oamenii de suflet de altădată care i-au ajutat să depăşească greutăţile momentului. În aceste împrejurări s-a înfiripat o frumoasă prietenie între el şi Cantemir Coroamă din Ceahlău, judeţul Neamţ. S-au vizitat reciproc şi-au scris, iar „fratele” Coroamă și-a condus prietenul pe ultimul drum.

2. 2. Luca Gafton  (1907- 1998)

 


„Mulţi cetăţeni au fost scoşi peste Munţii Gurghiului, pe la Cristici, pe Valea Gurghiului, de unde o parte au fost luaţi de trupele române în retragere şi trecuţi în Moldova. Locuitorii rămaşi acasă, sub motivul că e zonă de război, au fost scoşi pe Mureş şi împrăştiaţi prin diferite comune ca Râpa de Sus, Râpa de Jos, Dumbrava şi alte localităţi, unde au trebuit să-şi ducă traiul timp de 2 ani, până în primăvara anului 1918.
În 1916 România a intrat în război pentru cucerirea Transilvaniei, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Graniţa între Moldova şi Transilvania era pe la Tulgheş. Auzind vestea că frontul înainta spre Subcetate, cei mai mulţi dintre locuitori s-au refugiat în munţi, luând cu ei vite, porci, găini şi punându-şi în căruţe strictul necesar.
Patrulele româneşti i-au găsit pe refugiaţi în pădure şi i-au adus acasă; armata românească se instalase la Gurghiu, în apropiere de Reghin.
În Reghin era un tren nemţesc blindat. Românii au încercat să-l captureze, dar nemţii din tren au făcut deal din ostaşii români. Când trăgeau în tren, cartuşele le veneau în ochi. Ostaşii români rămaşi în viaţă s-au retras după şase săptămâni până la vechiul hotar de la Tulgheş.
Foarte multe familii din sat s-au refugiat, mergând, în faţa frontului, în Moldova, în toamna anului 1916 şi s-au stabilit în diferite localităţi: Ţibucani, Războieni, Cristeşti, Hangu, Piatra - Neamţ”. (1995)
Moş Luca Gafton îşi amintea că au luat cu ei în refugiul din Moldova şi clopotul de la clopotniţa din Padină, „ca suvenire”. În vremea aceea au murit unchiul său, Nicolae Gafton, pe care l-au îngropat creştineşte în comuna Războieni, „trăgându-i clopotul” dus cu ei de acasă. La întoarcerea din refugiu, clopotul acesta fu aşezat la locul său în vechea clopotniţă. După ştiinţa lui moş Luca, clopotul, de care se leagă atâtea amintiri, se află actualmente la biserica din Gălăuţaş.
Întrebat cu ce s-au ocupat în timpul refugiului în Moldova, moş Luca a răspuns simplu: „cu foamea”. S-au aciuat pe lângă diferite gospodării, fiindcă s-au găsit oameni inimoşi şi binevoitori care le-au oferit adăpost. O parte din animalele pe care le-au luat cu ei „le-au prădat”, cum zicea moş Luca, adică le-au vândut la preţuri sub valoarea lor pentru că nu le puteau asigura hrana necesară,dar şi pentru a-şi procura cele necesare supravieţuirii.

 

2. 3. Ioana Dobrean (1925-2016)


Părinții săi, Gavril şi Ana Pop (născută Muscă), au plecat şi ei în refugiu cu băieţii Petru şi Ioan. Ca să asigure hrana familiei, mama a slujit la o mănăstire.
Ca și alți urmași ai celor refugiaţi între 1916-1918, şi-a auzit adesea părinţii povestind despre anii petrecuţi departe de casă, dar şi despre necazurile, lipsurile şi mizeria din anii care au urmat, deoarece la întoarcere şi-au găsit casele jefuite şi distruse de către unii dintre cei rămaşi acasă. Şi-au refăcut cu multă trudă gospodăriile ruinate, ajutaţi de consătenii lor, buni creştini, care au oferit celor lipsiţi grâu pentru semănat şi îmbrăcăminte.

 

2. 4. Jalea celor rămaşi, de Măriuța D. Roșca din Varviz


Bădişorul meu cel drag,
Când ne-am despărţit în prag,
Frunză verd-era pe coastă,
Har ceresc în casa noastră;
Dar de-atunci am tot oftat,
Frunza verde s-o uscat,
Florile s-au scuturat.
Bade dragă, vremea trece,
Vântul suflă trist şi rece;
Bade dragă, vremea vine,
Tu mereu prin ţări străine;
Apa a secat pe vale,
Dragostea-i schimbată-n jale
Şi mă usc de supărare.
Lunile-au trecut de-a rândul,
 Eu tot mă frământ cu gândul,
Şi durerea nu mi-o frânge
Făr’  copilul când mai plânge,
Plânge micul, plâng şi eu,
Jalea-i mare, dorul greu...
Bun e însă Dumnezeu”.
(În Foaia poporului, anul 22, nr. 56, joi - duminică, 25-28 decembrie 1914, Sibiu)

 

2. 5. Cântecul deportaților în Siberia


„Păsărică trecătoare,
Ceea ce cerul străbătând
Legănată pe-aripioare
Vii din patrie cântând,
Te salut cu bucurie
Pe-acest pământ străin,
Unde nimenea nu ştie
De-s voios sau de suspin.
Numai ţie, drăguşoară,
Îţi voi spune dorul meu:
Depărtat de ţărişoară,
Nu mai tace plânsul meu.
Du-mă, doamne, înc-odată
Din pustiu-ndepărtat
La căsuţa strămoşească
La cei dragi ai mei din sat.
Rău, maică, m-ai blestemat
De mic, când eram băiat.
Nu m-ai închinat la lună
Să trăiesc cu voie bună,
Ci m-ai blestemat la nor
Ca să umblu pe vapor,
Mările să le străbat
Pe la Oceanu-ngheţat”.
(Textul este cules în 1974 de Vasile I. Dobrean de la Ioan D. Pop, de 86 de ani, prizonier în Siberia, în portul siberian Vladivostok, între anii 1914-1920)

 

 Petru și Ionel Gafton
A fost o vreme deportat în Ungaria.
Unicul său fiu, Ionel Gafton, a studiat medicina, a plecat ca voluntar medicinist în primul război mondial şi nu s-a mai întors. Cu emoţie am recitit scrisoarea originală adresată „iubiţilor părinţi”, scrisoare păstrată cu sfinţenie de „dăscăliţa” printre lucrurile dragi inimii sale. Scrisoarea era trimisă din Târgu-Mureş, unde Ionel Gafton participa la pregătirile militare pentru front. Cerea părinţilor săi să-i caute şi să-i trimită urgent actele de voluntar, în special cel de la Universitate prin care să ateste că este „voluntar medicinist”, deoarece nu-i fuseseră trimise de la Ciuc.



2. 7. Pop Petru-Alexandru (n.1921) păstrează fotografia localităţii Subcetate din 1915, fotografie pe care tatăl său, Emanuel Pop a purtat-o cu sine pe frontul Primului Război Mondial în Tirol.


Pop Petru Emanoel

Subcetate în 1915
     3. Bibliografie:
 

1.            Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Subcetate-Mureș. File de monografie, Editura Motiv, 1999
2.            2. Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Subcetate. Un secol de istorie în imagini, Editura Cezara Codruța Marica, Târgu-Mureș, 2013



Prof. Doina Dobreanu
Asociația Culturală „Dobreanu”


4 comentarii:

  1. Sufletul „Dobrenilor”, cu frământările lui si ale oamenilor din Subcetate, răzbate din aceste pagini scrise cu înfiorată sinceritate de inegalabila hronicară ieșită la lumină din rândul neamului, căruia, prin opera de-o viață, i-a chindisit, bucvă cu bucvă, un aurit letopiseț. VIOREL ROGOZ

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Munca doamnei profesoare e de o valoare inestimabilă în conservarea valorilor autentice ale poporului ! Îi doresc multă sănătate și putere de muncă pentru a putea scoate la lumină alte nestemate asemenea celor de pînă acum !
      Plecăciune !

      Ștergere
  2. Mulțumesc mult, Viorel Rogoz, Mircea Nistor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Stimata doamna,
    As dori mai multe informatii despre memoriile si scrisorile celor care au participat in Primul Razboi Mondial. Unde se gasesc cartile dumneavoastra? Si eu sunt profesoara si ma ocup de acest subiect.
    Va multumesc.
    Gabriela GIRMACEA

    RăspundețiȘtergere