joi, 31 martie 2016

Pavel MUSCAN, jurist (1927-2002, Subcetate) - In memoriam



Convorbire cu Ana – Alexandra Dobrean

Ana Alexandra Dobrean: Cu ceva timp în urmă am discutat despre învățătorul Petru Gafton [1], apoi despre protopopul Elie Câmpeanu, în memoria căruia s-a dat numele străzii pe care locuiesc eu în Subcetate.[2] Sunt curioasă să cunosc și alte personalități originare în Subcetate.
Doina Dobreanu: M-am gândit la juristul Pavel Muscan, văr primar cu mama mea, pe care l-am cunoscut bine...
Cu această ocazie, aș dori să-ți vorbesc mai întâi despre alți reprezentanți remarcabili ai acestei familii, a Muscanilor, prezentă la Subcetate încă la începutul secolului al XVIII-lea.[3]
Amplasamentul familiei muscanilor este de o parte și cealaltă a Mureșului, la intrarea în localitate pe drumul comunal ce leagă Subcetate de Sărmaș. Podul vechi din lemn de peste Mureș se numea al Muscanilor. Afluenul Mureșului din imediata apropiere poartă și el numele aceastei vechi familii: Pârâul lui Muscă.
Muscanii au fost oameni vrednici, cu respect față de învățătură, care și-au îndemnat și îndrumat copiii spre școli superioare. Nume de rezonanță, prin realizări remarcabile, au rămas în memoria localnicilor până astăzi. M-am bucurat să le regăsesc atestate documentar, printre altele [4], în recenta lucrare Repere identitare românești din județele Covasna și Harghita, apărută în Colecția centenarul Marii Uniri (1918-2018) de Ioan Lăcătușu și Erich Mihail Broanăr.[5]
Musca Miklos (Nicolae Muscă), de confesiune greco-catolică, născut în 1875 în Subcetate, apare ca student al Facultății de Drept și Științe Politice din Universitatea Regală Maghiară din Budapesta (710). [6]
Muska Peter (Petru Muscă), de confesiune greco-catolică, născut în 1883, a urmat studii de medicină la Universitatea „Ferencz Iozsef” din Cluj, cu bursă militară „Pheningsdorf”; doctor în drept în 1910 (v. 4518). [7]
Dr. Petru Muscă a funcţionat ca medic la Târgu-Mureş. În anul 1918 a participat ca delegat al consătenilor săi la Marea Adunare de la Alba-Iulia. În anul 1919, când a luat fiinţă Liceul „Alexandru Papiu-Ilarian” din Târgu-Mureş, făcea parte din primul corp profesoral, predând igiena.[8]
Doctorul făcea parte dintr-o familie numeroasă, cu zece copii (opt băieți și două fete), domiciliată în satul Hodoșa. Patru dintre cei opt fii au urmat studii superioare: Gavril Muscă – avocat, Petru Muscă –medic, Vasile Muscă – căpitan, Toader Muscă – profesor. Ceilalți și-au întemeiat gospodării exemplare în Hodoșa, Sărmaș și Subcetate.
A rămas o frumoasă fotografie a familiei reunite acasă, datând aproximativ din anii 1923-1925. [9]


Muszka Janos (Ioan Muscă), de confesiune greco-catolică, născut în 1891, la Subcetate, a urmat, de asemenea, studii de medicină la Universitatea „Ferencz Iozsef” din Cluj, cu bursă militară; doctoratul în drept l-a obținut în 1915.[10] Frate cu bunica mea maternă, a murit de tânăr, la scurtă vreme după ce își luase doctoratul. Este înmormântat în cimitirul din Subcetate, în fața bisericii.
Tatăl său, Dumitru Muscă (1863-1928), rămas în memoria locală după hipocorismul de Nitu (înscris și pe monumentul său funerar), a făcut parte din delegația comunei Subcetate participantă la Marea Adunare de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918. [11]
Avocatul Pavel Muscan, la care ne vom opri în periplul nostru întreprins în istoria familiei Muscanilor, este nepotul de frate (Petru) al doctorului Ioan Muscă.
AAD: Mi-ați arătat în cimitir o cruce veche din piatră, pe care este încrustat numele căpitanului Nicolae Muscă…
DD: Cu mulți ani în urmă a fost identificat monumentul funerar al căpitanului Nicolae Muscă (1786-1948), participant la „rezbelul pentru libertate din 1848”. Este o atestare a faptului că românii din Subcetate au participat la Revoluția de la 1848. Preotul Gheorghe Oană a considerat că se cuvine ca acest monument să fie așezat, întru cinstire, în imediata apropiere a Monumentului eroilor morți în al Doilea Război Mondial.
AAD: Iată cum monumentele din cimitir, cu inscripțiile săpate în piatră, vin să completeze și să susțină documentele existente, ca și istorisirile transmie de la o generație la alta.
DD: Este foarte justă observația ta. Aș vrea să adug faptul că astăzi memoria colectivă reține și transmite tot mai puține informații venite din vechime. Explicația o găsim în schimbările complexe din viața cotidiană. În urmă cu 50-100 de ani, satul era ca o mare familie, cu oameni statornici, uniți prin strânse relații de rudenie și vecinătate, bazate pe omenie, respect, încredere. Sătenii lucrau și petreceau împreună. Aveau timp și să stea de vorbă, să povestească, să se sfătuiască. Puțini se înstrăinau, doar cei care plecau la studii și cei care întemeiau familii în localitățile învecinate. Lumea este în continua schimbare: tinerii pleacă, iar vârstnicii mor, ducând cu ei atâtea povești nespuse, atâtea amintiri pe care nu avem nici curiozitatea, nici răbdarea să le mai ascultăm. Cu fiecare bătrân care pleacă, patrimoniul imaterial al satului rămâne mai sărac. Tocmai de aceea ne-am orintat să recuperăm puținul păstrat și să-l încredințăm paginii scrise, cu speranța că atunci când cei care se mai întorc „acasă” să nu găsească doar scrum, nimicnicie.
Într-o bună zi, la pensionare, a venit și pentru avocatul Pavel Muscă momentul întoarcerii la obârșie. A revenit cu drag și dor, dar a găsit în casa părintească numai amintirile. Puțini ani s-a bucurat de liniștea acesteia. Dorința sa a fost să-și găsească odihna veșnică în cimitirul comunal, alături de cei dragi, părinții și unchiul său, doctorul Ioan Muscă.
AAD: Cum a ajuns avocat Pavel Muscă, fiul lui Petru și al Lucreției Muscă din Subcetate?
 DD: Poți să-ți imaginezi că nu ușor. Născut în anul 1927, după cele patru clase primare urmate în comuna natală Subcetate, a început studiile liceale la „Sfântul Vasile” din Gheorgheni, de unde a fost trimis, pe baza rezultatelor şcolare, la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, dar, după doi ani, din cauza evenimentelor de război, s-a întors la Gheorgheni, unde a continuat clasa a IV-a şi a V-a la Liceul maghiar.
S-a refugiat în 1942 la Braşov, de unde a fost repartizat la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, fiind de confesiune greco-catolică.
A urmat Facultatea de Drept la Cluj. La absolvire, în 1950, a fost repartizat ca avocat la Târgu- Mureş.
A funcţionat, pe rând, ca judecător ajutător la Judecătoria Mixtă Deta, jud. Timiş (1950-1953), la Tribunalul popular al raionului Ciuc din Miercurea- Ciuc, al cărui preşedinte a fost între 1955-1957, judecător la Tribunalul Regiunii Mureş Autonome Maghiare din Târgu-Mureş (1957-1962), preşedintele secţiei civile din cadrul aceluiaşi tribunal (1962-1968;1969-1985), preşedintele Tribunalului Judeţean Harghita (1968-1969).
AAD: Deci, pe rând, a fost avocat, judecător, președinte de tribunal la Târgu-Mureș și Miercurea-Ciuc. Unde a avut domiciliul stabil?
DD: La Târgu-Mureș, unde locuia familia, dar și sora lui Tini, căsătorită cu doctorul Nicolae Țifrea. Unicul său fiu, petrecea multe vacanțe la bunicii din Subcetate, fiind la fel de prietenos ca și tatăl său. De profesie medic stomatolog, trăieşte momentan în Germania.
AAD: Spunați că l-ați cunoscut…
DD: Dar cine nu-l cunoștea? Venea des acasă, era prietenos, comunicativ, plăcut la vorbă, bucuros să reîntâlnească vecinii, rudele, cunoscuții. Era un om cu sufletul frumos, cu darul de a transmite bucurie, entuziasm, curaj și încredere.
Înnoise împrejmuirea grădinii, plantase pomi, reabilitase casa părintească, transformând gospodăria în paragină a părinților într-un loc de odihnă agreabil, primitor, reconfortant. Din nefericire, nu s-a putut bucura mulți ani de liniștea casei situate în vecinătatea Mureșului…
AAD: Vi-l amintiți cu bucurie..
DD: Da, fiindcă era o prezență tonică și îți transmitea o stare de bucurie, bucuria întâlnirii, a conversației. Știa să se apropie de oameni, indiferent de rangul fiecăruia, citindu-le și apreciindu-le sufletul mai presus de orice.  
La împlinirea vârstei de 50 de ani, în 1977, a fost promotorul organizării primei întâlniri a fiilor satului, a celor născuţi în anul 1927. Era, cred, chemarea obârșiei. Pe unii consăteni, de aceeași vârstă, nu-i mai văzuse din tinerețe, pe alții, deși nici nu-i cunoștea, a avut curioazitatea să-i descopere. Mi-amintesc de ecoul pe care l-a avut în sat această sărbătoare – „întâlnirea lui Pavel Muscă” -, cu reverberații în timp, materializate ulterior prin alte și alte asemenea întâlniri, la 50 sau la 60 de ani.
DD: Este interesant că, deși a plecat foarte devreme din casa părintească, a rămas atașat de familie, de prietenii din copilărie și de satul natal toată viața.
AAD: Sunt mai mulți factori care contribuie la menținerea acestui liant afectiv, în primul rând educația primită de copil în familie și profunzimea iubiri pe care o primește în primii ani de viață.
Importantă este și cultivarea și menținerea prieteniilor cu membrii colectivității. Desigur, ca elev și student, petrecea vacanțele la Subcetate. Se spune că în anul 1944, în ziua de Sf. Dumitru, la 26 octombrie, când frontul era pe Valea Mureșului, la Sălard, tinerii din sat, elevi și studenți aflați încă acasă din cauză că se întrerupseseră căile de comunicație, au pus în scenă piesa de teatru Sfârșitul Pământului, de Victor Eftimiu, în regia lui Pavel Muscă. (În distribuție: Pavel Muscă, stud. Ionel Țifrea, Ioana Pop, Ionaș Rusu, Vasile Cotfas /Călbaș).
Un omagiu frumos adus părinților săi a fost organizarea celebrării nunții lor de aur, în 1972, la Subcetate, cu mulți invitați, cu oficierea simbolică a cununiei la starea civilă și la biserică. Sunt fotografiile care păstrează amintirea acestui eveniment.




AAD: Mulțumesc mult. Fie-i amintirea veșnică!



[1] DOBREANU, D. – DOBREANU, V., 2014, p. 124-128
[2] DOBREANU, D. – DOBREANU, V., 2015, p. 25-33
[3] v. Conscrierea din 1748 (Muszka Janos și Anna, cu fiul Jakob, de 8 ani; Muszka Luppui și Anna, cu fiii Andras și Gyorgy), în DOBREANU, D. – DOBREANU, V., 1999, p. 10
[4] Dumitru Gafton (fratele învățătorului Petru Gafton din Subcetate), cu doctorat în drept canonic, obținut la Universitatea „Ferencz Iozsef” din Cluj,în 1915; Gafton Ioan, născut în 1892 (fiul învățătorului Petru Gafton), student la Universitatea „Ferencz Iozsef” din Cluj, Facultatea de Medicină; Liviu Câmpean,
[5] LĂCĂTUȘU, I. – BROANĂR,E.M., REPERE, 2014
[6] LĂCĂTUȘU, I. – BROANĂR,E.M., REPERE, 2014, p. 626
[7] LĂCĂTUȘU, I. – BROANĂR,E.M., REPERE,, 2014, p. 627 și 629
[8] Liceul “Alexandru Papiu-Ilarian” Târgu-Mureş. Semicentenar: 1919-1969, Târgu-Mureş, 1969, p.60.
[9] În fotografie: văd. Ana MUSCĂ (1850-1941) şi familia: (rândul din spate) Ioan Suciu (nepot), Ioan Muscă (fiu), Nicolae Muscă (fiu), Dumitru Suciu (ginere), Gavril Muscă (fiu) – avocat, Petru Muscă (fiu) – medic, Toader Urzică (ginere), Victor Mureşan (prieten) – aviator, Vasile Muscă (fiu) – căpitan, Dumitru Muscă (fiu); (râdul al doilea) Iulia Muscă (n. Cotfas, noră), Ioana Muscă (n. Muscă, noră), Ioana Suciu (n. Muscă, fiică), mama Ana, Ana Urzică (n. Muscă, fiică), Lucreţia Muscă (n. Bucur, noră); (rândul din față) Toader Muscă (fiu) – profesor, Maria Muscă (căs. Bucur, fiică), Paulina Urzică (nepoată), Alexandru Muscă (fiu) – 1925/
[10] idem
[11] Membrii delegației din Subcetate participante la Alba Iulia: Muscă D. Dumitru, Cotfas Ioan (a Cionculesei), Urzică V. Ioan, Cotfas Nicolae (Măşcălan) şi Iacob Pop, în frunte cu preotul din Subcetate, Dr. Augustin Tatar, din partea protopopiatului greco-catolic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu