vineri, 4 decembrie 2015

Elie CÂMPEANU (1859-1937) - In memoriam




Învățător și preot la Subcetate între 1883-1898.
Strada principală din Subcetate, care leagă Liceul de Biserica „Sfântul Dumitru”, îi poartă numele, întru recunoștință.


Ana-Alexandra Dobrean: Locuiesc pe strada Protopop Elie Câmpeanu din Subcetate și aș dori să știu cine a fost Elie Câmpeanu. Mă gândesc că a fost o personalitate reprezentativă pentru comuna noastră, din moment ce strada principală îi poartă numele.

Doina Dobrean: Elie Câmpeanu nu este originar din localitatea noastră, dar a slujit cu onoare aici timp de 15 ani, mai întâi ca învățător, apoi ca preot. Este omul care a lăsat urme pe oriunde a trecut, care s-a dăruit „ca un risipitor”, cu entuziasm.
Recunoștința celor pe care i-a păstorit la Subcetate s-a materializat prin cetățenia de onoare acordată de Consiliul comunal, la 18 iulie 1926, diploma fiind semnată de primarul Vasile Dobreanu, bunicul meu, și de notarul Iacob Pop. E firesc ca numele și faptele memorabile ale acestui om remarcabil să nu fie uitate. De aceea, strada din Subcetate, pe care se află școala și biserica, îi poartă numele.
Tânărul absolvent al Seminarului Teologic din Blaj, în 1883, cu calificative de „eminentem” în fiecare din cei patru ani, a fost numit în 1884, de mitropolitul Blajului, mai întâi ca învățător la Subcetate, fiindcă nu era căsătorit.
Aici a cunoscut-o pe viitoarea soție, Iuliana Țăranu din Sărmaș. Hirotonit apoi ca preot, i s-a încredințat Parohia Subcetate. Aici s-au născut apropare toți copiii preotului Elie Câmpeanu şi ai Iulianei: Iulia, Silvia, Ionel, Emilia, Liviu, Emilian, Emil, Octavian, Maria, Lucia, Ileana.

AAD: De unde era originar Elie Câmpeanu?

DD: S-a născut într-o localitate de câmpie, Goreni, din județul Mureș, într-o familie de țărani. A urmat cursurile școlii primare românești din Reghin, apoi Gimnaziul din Blaj, condus de profesorul Timotei Cipariu, și Seminarul Teologic din Blaj. Le-a absolvit cu calificative maxime.

AAD: Prin Consiliul comunei Subcetate, comunitatea l-a recunoscut ca „cetățean de onoare”, pentru modul exemplar în care a păstorit-o, cred.



DD: Preotul a fost dotat cu înclinaţii pentru scris, pentru cercetări istorice şi arheologice, adunând un vast material referitor îndeosebi la trecutul românilor din zona în care a activat. De la preotul Elie Câmpeanu ne-au parvenit cele mai autentice şi mai preţioase mărturii cu caracter monografic despre localitatea Subcetate – Note referitoare la istoria Varvizului, parohie în protopopiatul Giurgeului, Comitatul Ciucului, Arhidiecesa Greco-Catolică de Alba-Iulia şi Făgăraş în Transilvania, din anul 1904, însemnări pe care le-am valorificat în monografia comunei.[1]
Observaţiile acestui spirit incandescent, preocupat de a scoate la lumină adevărul despre vechimea şi continuitatea românilor din judeţele Mureş şi Ciuc, sunt bazate pe o documentaţie istorică şi arheologică riguroasă; sunt făcute pe baza arhivei bisericeşti, a unor date însemnate pe vechi icoane şi obiecte, toate dispărute în incendiul din 1899, când vechea biserică din lemn construită la Subcetate înainte de 1734, după afirmaţia lui Elie Câmpeanu, a ars, fără a se fi putut salva ceva din ea.
Preotul Elie Câmpeanu a găsit însemnat anul 1734 pe scaunul de tei din strană, anul 1738 pe clopotul mic, alături de inscripţia „Homo memento mori”, anul 1740 pe icoane, 1750 pe uşile împărăteşti… Din însemnările sale reiese că în vremea păstoriei sale în biserica din Subcetate existau douăsprezece vechi cărţi de cult, tipărite în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, cumpărate şi donate bisericii de credincioşi şi de preoţi.
Cea mai veche era Cazania sau Carte românească de învăţătură tălmăcită din limba slavonă de Varlaam, Mitropolitul din Ţara Moldovei, în 1643. În interiorul ei era notat cu caractere chirilice: „Să se ştie precum că această carte am cumpărat-o noi, varvigenii şi mureşenii şi am dat-o la sfânta biserică a Varvijului, adică la sfântul hram al arhanghelilor Mihail şi Gavril, ca să rămâie de vecinică pomenire, iară nimeni să nu îndrăznească a o strămuta de la sfântul locaş (…), dară cine s-ar scula să o mute de la sfântul locaş, preot ori ceteţi ori protopop, să fie afurisit de sfintele soboare. Amin. Prin cheltuiala lui George Dobrean şi Gavril Ţăran şi a tot neamul – 1785.”
Se referă apoi la toţi preoţii care au păstorit în această parohie. Între 1786-1882, timp de 96 de ani, au funcţionat la Subcetate preoţi din familia Dobreanu, familie despre care menționează că „prin membrii ei distinşi, a contribuit la susţinerea acestei comune şi la susţinerea elementului românesc în Giurgeu, în împrejurările cele mai rele”.
Documentându-se din volumul Episcopii Petru-Paul Aron şi Dionisie Novacovici între 1751-1764, publicat de Augustin Bunea în 1902, preotul Elie Câmpeanu conchide că între cele 55 de şcoli româneşti din tot Ardealul, la mijlocul veacului al XVIII-lea, existau în secuime 8, între care una și la Subcetate, cu învăţătorul George.

AAD: Ani rodnici a avut preotul Elie Câmpeanu la Subcetate! Un absolvent de Teologie cu calificativul „eminent” a fost un adevărat dar pentru parohie. De ce nu a rămas la Subcetate?

DD: Având în vedere pregătirea și „însușirile lăudabile” ale sale, ca și activitatea sa, mitropolitul de Blaj Victor Mihalyi de Apșa îl numește, în 1898, viceprotopop și inspector al școlilor naționale gr. cat. Din districtul Giurgeului, iar după zece ani, este numit protopop al districtului Giurgeului.
A avut posibilitatea, în calitate de viceprotopop și protopop, să cunoască toate parohiile din districtul Giurgeului și să continue cercetările istorice.
Elie Câmpeanu a devenit un apreciat colaborator al lui Ioan Bianu, bibliotecarul Academiei Române, pentru care a negociat cumpărarea, în schimbul a 400 de coroane, a Psaltirei slavo-române, din 1577, descoperită la Voşlobeni. Între 1898-1904 a colaborat la realizarea Enciclopediei române, editată la Sibiu în trei volume de Societatea ASTRA.
Activitatea lui Ilie Câmpeanu rămâne legată şi de lupta dârză şi perseverentă împotriva deznaţionalizării bisericii şi a limbii române. În 1912, când stăpânirea maghiară a început a afilia pe românii din secuime episcopiei maghiare din Hajdúdorog (Ungaria), Elie Câmpeanu a dus cea mai dârză luptă împotriva acestui atentat, redactând un protest energic şi adunând iscălituri ale ţăranilor de împotrivire, fapte care au dezlănţuit ura autorităţilor administrative maghiare împotriva lui.

AAD: Înseamnă că a avut și de pătimit în urma activității și atitudinii sale.

DD: Da. A izbucnit Primul Război Mondial… Preotul protopop Elie Câmpeanu din Gheorgheni, odată cu retragerea trupelor române, a trecut în Moldova, împreună cu cei patru fii ai săi. Avea 57 de ani, dar s-a înscris voluntar în armata română. Pentru fapta sa a fost condamnat la moarte în contumacie de autorităţile austro-ungare, iar soţia şi cei şase copii rămaşi acasă au fost supuşi unor repetate persecuţii.
În timpul refugiului în Moldova, protopopul Elie Câmpeanu s-a distins prin organizarea unor spitale militare, a spitalului 428 din Piatra Neamţ și a spitalelor de la mănăstirea Bistriţa, unde a fost asistat de fiii săi: teologul Ioan şi medicul chirurg Liviu. A fost numit conferenţiar al Armatei a II-a (de nord), încurajându-i pe ostaşi. În cele din urmă, a fost director al Şcolii normale din Dobreni, judeţul Neamţ.
Activitatea merituoasă desfăşurată în anii Primului Război Mondial i-a fost răsplătită de autoritățile României Mari, prin acordarea de înalte distincții.
În 1918, Regele Ferdinand îi acordă „Crucea Regina Maria”, clasa a II-a, în 1920 i se conferă „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918”, iar în 1931 Regele Carol al II-lea îl numește membru al Ordinului Ferdinand I în gradul de Cavaler.
AAD: După război, protopopul Elie și-a continuat activitatea la Gheorgheni?

DD: Pentru scurtă vreme, fiindcă aici îl aștepta soția și copiii. A funcționat ca profesor suplinitor de limba română la Dumbrăveni, lângă Târgu-Mureș, apoi a fost desemnat „paroh în Târgu-Mureș și protopop al Districtului Murășului, vicariatul Secuimii”.
În 1930, la 19 octombrie, în calitate de preşedinte al Comitetului Şcolar din judeţul Mureş, a participat la inaugurarea edificiului şcolar
din satul Filpea, aparţinător comunei Subcetate, în care va funcţiona în continuare şcoala ale cărei începuturi datează din anul 1884, din vremea păstoriei preotului Elie Câmpeanu, când se obținuse aprobarea Mitropoliei din Blaj.
A fost preocupat în continuare de vechimea şi continuitatea românilor din judeţele Mureş şi Ciuc și a publicat articole pe această temă în Revista istorică a lui Nicolae Iorga și în ziarele locale: Mureşul cultural şi Astra.
A fost unul dintre întemeietorii societăţii de istorie, arheologie şi etnografie din Târgu-Mureş, fondată la 15 septembrie 1924, şi animatorul ei principal.



A ctitorit Catedrala greco-catolică din Târgu-Mureș.
În 1931, Nicolae Iorga l-a decorat personal pentru întreaga sa activitate culturală, iar la 27 ianuarie 1937, la moartea acestuia, tot Nicolae Iorga îl prezenta în Neamul românesc astfel: era „un preot din vremea veche, superior exemplar de rasă, pe atât de tare în suflet pe cât de modestă-i era înfăţişarea materială: figură tăiată aspru ca de secure ţărănească în lemn de tisă, ochi când strălucitori de veselă bunătate când umezi de lacrămi, când scăpărători de mânie împotriva nedreptăţii şi asupririi. Unele din acele glasuri care parcă au în ele îngemănate dureri de lungi generaţii. Din şcoala durerii ieşeau astfel de oameni”.


AAD: E impresionant portretul pe care Nicolae Iorga l-a făcut protopopului Ele Câmpeanu!

DD: Aș adăuga cuvintele contemporanului său, părintele Dr. Titus Mălai, scrise în 1937, la moartea ilustrului protopop: „aparţine pleiadei de mari oratori ai Transilvaniei, înalt ca un brad de pe Ceahlău, profil de tribun roman, priviri cu scânteieri de fulger modelate în aghiazma de duioşie şi clemenţă a sufletului preoţesc ardelean; ca obârşie poartă în sânge blazonul nobleţei daco-romane; în frumoasa sa carieră preoţească e columna de foc ce despică bezna deschizând luminişuri de înviorare prin pustiuri pentru sufletele însetate de credinţă.
La mormânt, l-a petrecut un neam întreg în ziua Unirii, la 24 ianuarie 1937, în Târgu-Mureş, transformându-se prohodul într-o serbare de neegală măreţie, aşa cum se cădea în ziua de primire a laurilor eternităţii unui atât de curajos precursor şi mag al dreptăţii noastre româneşti”.


Familia Elie și Iuliana Câmpeanu, la 50 de ani de căsătorie [2]

AAD: Vă mulțumesc pentru bogăția de informații oferite, plecând de la o simplă curiozitate…

DD: Să considerăm convorbirea noastră un omagiu adus preotului și cărturarului Elie Câmpeanu. Fie-i memoria veșnică și Dumnezeu să-l odihnească în pace!




[1]Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu, Subcetate – Mureş. File de monografie, 1999


[2] Pentru fotografiile reproduse vezi lucrarea Fundaţia Culturală „Vasile Netea”, Ele Câmpeanu – omul şi faptele sale, Caiete mureşene – 5, Coordonatorii volumului: Grigore Ploeşteanu şi Dimitrie Poptămaş, Târgu-Mureş, 1999

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu