Învățător
și preot la Subcetate între 1883-1898.
Strada principală din Subcetate, care leagă Liceul de Biserica „Sfântul Dumitru”, îi poartă numele, întru recunoștință.
Ana-Alexandra Dobrean: Locuiesc
pe strada Protopop Elie Câmpeanu din Subcetate și aș dori să știu cine a fost
Elie Câmpeanu. Mă gândesc că a fost o personalitate reprezentativă pentru
comuna noastră, din moment ce strada principală îi poartă numele.
Doina Dobrean: Elie Câmpeanu nu este originar din localitatea
noastră, dar a slujit cu onoare aici timp de 15 ani, mai întâi ca învățător,
apoi ca preot. Este omul care a lăsat urme pe oriunde a trecut, care s-a dăruit
„ca un risipitor”, cu entuziasm.
Recunoștința celor pe care i-a
păstorit la Subcetate s-a materializat prin cetățenia
de onoare acordată de Consiliul comunal, la 18 iulie 1926, diploma fiind
semnată de primarul Vasile Dobreanu, bunicul meu, și de notarul Iacob Pop. E
firesc ca numele și faptele memorabile ale acestui om remarcabil să nu fie
uitate. De aceea, strada din Subcetate, pe care se află școala și biserica, îi
poartă numele.
Tânărul absolvent al Seminarului
Teologic din Blaj, în 1883, cu calificative de „eminentem” în fiecare din cei
patru ani, a fost numit în 1884, de mitropolitul Blajului, mai întâi ca învățător
la Subcetate, fiindcă nu era căsătorit.
Aici a cunoscut-o pe viitoarea soție,
Iuliana Țăranu din Sărmaș. Hirotonit apoi ca preot, i s-a încredințat Parohia
Subcetate. Aici s-au născut apropare toți copiii preotului Elie Câmpeanu şi ai
Iulianei: Iulia, Silvia, Ionel, Emilia, Liviu, Emilian, Emil, Octavian, Maria,
Lucia, Ileana.
AAD: De unde
era originar Elie Câmpeanu?
DD: S-a născut într-o localitate de câmpie, Goreni, din
județul Mureș, într-o familie de țărani. A urmat cursurile școlii primare
românești din Reghin, apoi Gimnaziul din Blaj, condus de profesorul Timotei
Cipariu, și Seminarul Teologic din Blaj. Le-a absolvit cu calificative maxime.
AAD: Prin
Consiliul comunei Subcetate, comunitatea l-a recunoscut ca „cetățean de
onoare”, pentru modul exemplar în care a păstorit-o, cred.
DD: Preotul
a fost dotat cu înclinaţii pentru scris, pentru cercetări istorice şi
arheologice, adunând un vast material referitor îndeosebi la trecutul românilor
din zona în care a activat. De la preotul Elie Câmpeanu ne-au parvenit cele mai
autentice şi mai preţioase mărturii cu caracter monografic despre localitatea
Subcetate – Note referitoare la istoria
Varvizului, parohie în protopopiatul Giurgeului, Comitatul Ciucului,
Arhidiecesa Greco-Catolică de Alba-Iulia şi Făgăraş în Transilvania, din anul
1904, însemnări pe care le-am valorificat în monografia comunei.[1]
Observaţiile acestui spirit incandescent, preocupat de a
scoate la lumină adevărul despre vechimea şi continuitatea românilor din
judeţele Mureş şi Ciuc, sunt bazate pe o documentaţie istorică şi arheologică
riguroasă; sunt făcute pe baza arhivei bisericeşti, a unor date însemnate pe
vechi icoane şi obiecte, toate dispărute în incendiul din 1899, când vechea
biserică din lemn construită la Subcetate înainte de 1734, după afirmaţia lui
Elie Câmpeanu, a ars, fără a se fi putut salva ceva din ea.
Preotul Elie Câmpeanu a găsit însemnat anul 1734 pe scaunul de
tei din strană, anul 1738 pe clopotul mic, alături de inscripţia „Homo memento
mori”, anul 1740 pe icoane, 1750 pe uşile împărăteşti… Din însemnările sale
reiese că în vremea păstoriei sale în biserica din Subcetate existau douăsprezece vechi cărţi de cult,
tipărite în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania în secolele al XVII-lea şi
al XVIII-lea, cumpărate şi donate bisericii de credincioşi şi de preoţi.
Cea mai veche era Cazania
sau Carte românească de învăţătură
tălmăcită din limba slavonă de Varlaam, Mitropolitul din Ţara Moldovei, în
1643. În interiorul ei era notat cu caractere chirilice: „Să se ştie precum că
această carte am cumpărat-o noi, varvigenii şi mureşenii şi am dat-o la sfânta
biserică a Varvijului, adică la sfântul hram al arhanghelilor Mihail şi Gavril,
ca să rămâie de vecinică pomenire, iară nimeni să nu îndrăznească a o strămuta
de la sfântul locaş (…), dară cine s-ar scula să o mute de la sfântul locaş,
preot ori ceteţi ori protopop, să fie afurisit de sfintele soboare. Amin. Prin
cheltuiala lui George Dobrean şi Gavril Ţăran şi a tot neamul – 1785.”
Se referă apoi la toţi preoţii care au păstorit în această
parohie. Între 1786-1882, timp de 96 de ani, au funcţionat la Subcetate preoţi
din familia Dobreanu, familie despre care menționează că „prin membrii ei
distinşi, a contribuit la susţinerea acestei comune şi la susţinerea
elementului românesc în Giurgeu, în împrejurările cele mai rele”.
Documentându-se din volumul Episcopii Petru-Paul Aron şi Dionisie Novacovici între 1751-1764,
publicat de Augustin Bunea în 1902, preotul Elie Câmpeanu conchide că între
cele 55 de şcoli româneşti din tot Ardealul, la mijlocul veacului al XVIII-lea,
existau în secuime 8, între care una și la Subcetate, cu învăţătorul George.
AAD: Ani
rodnici a avut preotul Elie Câmpeanu la Subcetate! Un absolvent de Teologie cu
calificativul „eminent” a fost un adevărat dar pentru parohie. De ce nu a rămas
la Subcetate?
DD: Având în vedere pregătirea și „însușirile
lăudabile” ale sale, ca și activitatea sa, mitropolitul de Blaj Victor Mihalyi
de Apșa îl numește, în 1898, viceprotopop
și inspector al școlilor naționale gr. cat. Din districtul Giurgeului, iar
după zece ani, este numit protopop al districtului Giurgeului.
A avut posibilitatea, în calitate de
viceprotopop și protopop, să cunoască toate parohiile din districtul Giurgeului
și să continue cercetările istorice.
Elie Câmpeanu a devenit un apreciat colaborator al lui Ioan
Bianu, bibliotecarul Academiei Române, pentru care a negociat cumpărarea, în
schimbul a 400 de coroane, a Psaltirei
slavo-române, din 1577, descoperită la Voşlobeni. Între 1898-1904 a
colaborat la realizarea Enciclopediei
române, editată la Sibiu în trei volume de Societatea ASTRA.
Activitatea lui Ilie Câmpeanu rămâne legată şi de lupta dârză
şi perseverentă împotriva deznaţionalizării bisericii şi a limbii române. În
1912, când stăpânirea maghiară a început a afilia pe românii din secuime
episcopiei maghiare din Hajdúdorog (Ungaria), Elie Câmpeanu a dus cea mai dârză
luptă împotriva acestui atentat, redactând un protest energic şi adunând
iscălituri ale ţăranilor de împotrivire, fapte care au dezlănţuit ura
autorităţilor administrative maghiare împotriva lui.
AAD: Înseamnă
că a avut și de pătimit în urma activității și atitudinii sale.
DD: Da. A izbucnit Primul Război Mondial… Preotul protopop Elie Câmpeanu din Gheorgheni,
odată cu retragerea trupelor române, a trecut în Moldova, împreună cu cei patru
fii ai săi. Avea 57 de ani, dar s-a înscris voluntar în armata română. Pentru
fapta sa a fost condamnat la moarte în contumacie de autorităţile austro-ungare,
iar soţia şi cei şase copii rămaşi acasă au fost supuşi unor repetate
persecuţii.
În timpul refugiului în Moldova, protopopul Elie
Câmpeanu s-a distins prin organizarea unor spitale militare, a spitalului
428 din Piatra Neamţ și a spitalelor de la mănăstirea Bistriţa, unde a fost asistat de fiii săi: teologul Ioan şi
medicul chirurg Liviu. A fost numit conferenţiar al Armatei a II-a (de nord),
încurajându-i pe ostaşi. În cele din urmă, a fost director al Şcolii normale din
Dobreni, judeţul Neamţ.
Activitatea merituoasă desfăşurată în anii Primului Război
Mondial i-a fost răsplătită de autoritățile României Mari, prin acordarea de
înalte distincții.
În 1918, Regele Ferdinand îi acordă „Crucea Regina Maria”,
clasa a II-a, în 1920 i se conferă „Crucea Comemorativă a Războiului
1916-1918”, iar în 1931 Regele Carol al II-lea îl numește membru al Ordinului
Ferdinand I în gradul de Cavaler.
AAD: După
război, protopopul Elie și-a continuat activitatea la Gheorgheni?
DD: Pentru
scurtă vreme, fiindcă aici îl aștepta soția și copiii. A funcționat ca profesor
suplinitor de limba română la Dumbrăveni, lângă Târgu-Mureș, apoi a fost
desemnat „paroh în Târgu-Mureș și protopop al Districtului Murășului,
vicariatul Secuimii”.
În 1930, la 19 octombrie, în calitate de preşedinte al
Comitetului Şcolar din judeţul Mureş, a participat la inaugurarea edificiului
şcolar
din
satul Filpea, aparţinător comunei Subcetate, în care va funcţiona în continuare
şcoala ale cărei începuturi datează din anul 1884, din vremea păstoriei
preotului Elie Câmpeanu, când se obținuse aprobarea Mitropoliei din Blaj.
A fost preocupat în continuare de vechimea şi continuitatea
românilor din judeţele Mureş şi Ciuc și a publicat articole pe această temă în Revista istorică a lui Nicolae Iorga și în
ziarele locale: Mureşul cultural şi Astra.
A fost unul dintre întemeietorii societăţii de istorie,
arheologie şi etnografie din Târgu-Mureş, fondată la 15 septembrie 1924, şi
animatorul ei principal.
A ctitorit Catedrala greco-catolică din Târgu-Mureș.
În 1931, Nicolae Iorga l-a decorat personal pentru întreaga sa
activitate culturală, iar la 27 ianuarie 1937, la moartea acestuia, tot Nicolae
Iorga îl prezenta în Neamul românesc
astfel: era „un preot din vremea veche, superior exemplar de rasă, pe atât de
tare în suflet pe cât de modestă-i era înfăţişarea materială: figură tăiată
aspru ca de secure ţărănească în lemn de tisă, ochi când strălucitori de veselă
bunătate când umezi de lacrămi, când scăpărători de mânie împotriva nedreptăţii
şi asupririi. Unele din acele glasuri care parcă au în ele îngemănate dureri de
lungi generaţii. Din şcoala durerii ieşeau astfel de oameni”.
AAD: E
impresionant portretul pe care Nicolae Iorga l-a făcut protopopului Ele
Câmpeanu!
DD: Aș adăuga cuvintele contemporanului său, părintele
Dr. Titus Mălai, scrise în 1937, la moartea ilustrului protopop: „aparţine pleiadei de mari oratori ai
Transilvaniei, înalt ca un brad de pe Ceahlău, profil de tribun roman, priviri
cu scânteieri de fulger modelate în aghiazma de duioşie şi clemenţă a
sufletului preoţesc ardelean; ca obârşie poartă în sânge blazonul nobleţei
daco-romane; în frumoasa sa carieră preoţească e columna de foc ce despică
bezna deschizând luminişuri de înviorare prin pustiuri pentru sufletele
însetate de credinţă.
La
mormânt, l-a petrecut un neam întreg în ziua Unirii, la 24 ianuarie 1937, în
Târgu-Mureş, transformându-se prohodul într-o serbare de neegală măreţie, aşa
cum se cădea în ziua de primire a laurilor eternităţii unui atât de curajos
precursor şi mag al dreptăţii noastre româneşti”.
Familia Elie și Iuliana Câmpeanu, la 50 de ani de căsătorie [2]
AAD: Vă mulțumesc
pentru bogăția de informații oferite, plecând de la o simplă curiozitate…
DD: Să considerăm convorbirea noastră un omagiu adus
preotului și cărturarului Elie Câmpeanu. Fie-i memoria veșnică și Dumnezeu să-l
odihnească în pace!
[1]Doina
Dobreanu și Vasile Dobreanu, Subcetate –
Mureş. File de monografie, 1999
[2] Pentru fotografiile reproduse vezi lucrarea Fundaţia Culturală „Vasile Netea”, Ele Câmpeanu – omul şi faptele sale, Caiete mureşene – 5, Coordonatorii
volumului: Grigore Ploeşteanu şi Dimitrie Poptămaş, Târgu-Mureş, 1999
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu