Moto:
„La
obârşie, la izvor
nici o apă nu se-ntoarce,
decât în chip de nor.
La obârşie, la izvor
nici un drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârşie, la izvor?
fi-voi dor atuncia? Fi-voi nor?”
Lucian Blaga, Cântecul obârşiei
nici o apă nu se-ntoarce,
decât în chip de nor.
La obârşie, la izvor
nici un drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârşie, la izvor?
fi-voi dor atuncia? Fi-voi nor?”
Lucian Blaga, Cântecul obârşiei
1.
Despre nevoia întoarcerii la obârșie
de DOINA DOBREANU
Satul
tradițional era o entitate socială, a cărei existență curgea lin, în
concordanță cu ritmicitatea anotimpurilor, marcată de sărbătorile anului, de
momentele importante din viața fiecărui membru al colectivității – naștere,
nuntă, moarte…
Veni,
însă, o vreme în care omul de la țară fu silit să se îndepărteze de matricea
satului natal, să-și schimbe felul de viață, să se acomodeze noilor realități
impuse de mecanizarea agriculturii și de industrializare. Satul tradițional a
cunoscut radicale transformări. Cei din generația mea le-au cunoscut, le-au
trăit, le simt. Nimic nu mai e ca în urmă cu cincizeci - șaizeci de ani… Avem sentimentul
că ne aflăm între două lumi…
Mulți
dintre tinerii născuți la țară au devenit orășeni, dar ei, și nu numai ei, ci
și copiii lor, poartă ascunse în adâncul sufletului nostalgiile copilăriei
petrecute împreună cu părinții și bunicii în satul de obârșie. Câte amintiri!
Câte repere existențiale! Câte chemări ale rădăcinilor!
Suntem,
la origine, un popor de țărani. Toți ne simțim rădăcinile, mai apropiate sau
mai îndepărtate, înfipte în țărâna unui loc, toți ne simțim fiii unui anume
sat. Cu cât crește timpul în urma noastră, cu atât simțim mai acut chemarea
străbunilor. Fiii satului, oriunde s-ar afla, percep cu toate simțurile lor
glasul pământului natal, al obârșiei, glas care se cuibărește în sufletul celui
plecat sub formă de dor, dor de acasă. Dorul este un sentiment atât de
complex, definit simplu de români printr-un cuvânt intraductibil în alte
limbi. La obârşie, la izvor/ nici un drum nu se întoarce/ decât în chip de
dor.
Cauza
dorului este neputința de a da uitării legătura noastră cu începuturile, cu
trezirea la viață, cu familia și rădăcinirile, cu primele lecții practice
despre iubire, prietenie, încredere, sinceritate, frumusețe, bine…
În
acest context s-au născut și sărbătorile, de mai mică sau mai mare amploare,
organizate de către comunitățile satelor, spre a-și aduna acasă, într-o zi
anume, fiii risipiți prin lume. Este un semn că nu uităm cine suntem, că nu
vrem să uităm semnele identității noastre. Este un semn de iubire, prețuire și
respect pentru neamul din care facem parte, pentru obârșia noastră.
"Vremurile sunt urâte, spun oamenii. Dar, dacă ei ar trăi frumos și vremurile ar fi frumoase. Noi suntem vremurile." (Sfântul Augustin)
Astăzi, pentru toți cei care au fost prezenți la întâlnirea fiilor satului, Peste Mureș și la Biserica din Subcetate, vremurile au fost frumoase, fiindcă s-a trăit frumos!
Mă simt onorată pentru invitația călduroasă de a participa la întâlnirea fiilor satului, invitație făcută de organizatorii principali ai evenimentului: frații LILIANA-EMILIA și COSTEL URZICĂ și le mulțumesc și cu această ocazie.
Am participat și la precedenta întâlnire. Hrănindu-mă cu entuziasmul participanților de atunci, am scris cartea ACASĂ, LA SUBCETATE, împreună cu etnologul, profesorul și artistul ZOREL SUCIU, carte publicată în 2012. Am scris-o pentru a menține vii emoțiile trăite cu acel prilej și dorința unei viitoare întâlniri.
Anii au trecut tiptil, cu bucurii și tristeți, cu izolarea impusă de pandemie, de schimbările inerente ale trecerii fiecăruia prin viață. În acest răstimp de 13 ani, unii dintre cei vârstnici s-au retras în liniștea eternă, copiii au crescut și unii au zburat din cuibul familiei să-și caute un rost prin alte părți ale tării sau ale lumii, s-au așezat familii noi aici, în care au apărut muguri noi de viață, speranțe întru dăinuire.
Sunt legată sufletește de acest cătun, la fel cum mă simt atașată de fiecare părticică a locului meu natal. Sentimentul acesta de atașament mi-a fost cultivat de părinții mei. Altul era ritmul vieții în vremea copilăriei mele și în anii care au urmat. În vacanțele de vară trăiam în ritmul poveștilor, spuse uneori chiar în timp ce ne deplasam spre terenurile noastre agricole situate departe de vatra satului (la Coasta Higi, pe Duda, pe Filpea, pe Hodoșa, la Făgițel), unde ne deplasam cu căruța, în ritmul domol al animalelor de tracțiune. Tata, care era un bun comunicator, știa să creeze o bună dispoziția pentru a munci, ulterior, cu plăcere. Personajele din poveștile lui erau consătenii noștri, pe lângă gospodăriile cărora treceam sau pe care îi întâlneam ici-colo, la munca câmpului.
În drumul nostru spre Coasta Higi, unde aveam de adunat fân, de secerat sau de recoltat cartofi, străbăteam cătunul de Peste Mureș.
„Aici locuiește Mitru Bujor (Urzică) – Mitru lui Dumitru a lu Nicolae a Marii - , pe partea cealaltă de drum, Gavril, fratele său, verii mei primari…” Așa îmi prezentă tata neamurile de Peste Mureș. Verii tatei erau doar doi dintre cei patru copii ai mătușii Maria, sora bunicului Vasile Dobrean, căsătorită aici, Peste Mureș, cu Dumitru Urzică. Verii tatei au devenit unchii mei, iar copiii lor erau acum verii mei de rang doi: Nicu, Duță, Gioni, Ileana, Cuța, Aurelia, Ionel…
Dacă întâlnirea din 2011 a fost găzduită de verii mei, urmașii unchiului Mitru, anul acesta și-au asumat răspunderea să-i primească pe oaspeți urmașii celui mai tânăr vlăstar al lui Niculae a Marii, Ion, în grădina strămoșească, aceștia fiind Liliana și Costel ai lui Milu, lui Ion a lui Nicolae a Marii.
Așa se știu la noi în sat oamenii, după numele înaintașilor înșirate ca un evantai, după modelul din Biblie, defilând în fața ochilor noștri tot alaiul de înaintași, pe care îi pomenim întru neuitare și în acest fel.
Un astfel de nume îmi asum și eu în arborele meu genealogic: Doina lui Aurel, al lui Vasile, al lu Ion, al lu Vasile, al lui George Dobrean, care urcă astfel până în secolul al 18-lea, de unde se pierde în neguri îndepărtate.
Mi-a făcut plăcere să intru și pe această cale în povestea familiei tatălui meu. POVESTEA este o înțelepciune, presupune un limbaj al răbdării, un dar către celălalt, un dar al ascultării.
În copilăria mea, expresii precum: „a merge în povești”, „a sta în povești” aveau încă sens. Exprimau atitudini de viață, mijloace de conviețuire, de mângâiere, de susținere.
Plăcerea mea și nevoia de a intra în poveste își au obârșia, așadar, în copilărie.
Ascultând povești de viață, precum și cele spuse cu prilejul întâlnirilor fiilor satului, mă ajută să nu mă simt singură. Primesc cu drag fiecare ofertă de poveste, fiindu-mi cultivate, în copilărie și în anii de școală, răbdarea ascultării ca dar, răbdarea de a mă apleca spre celălalt.
FELICITARI organizatorilor și participanților veniți de pretutindeni, de aproape și de departe, pe care DORUL de rădăcini ii cheamă astăzi la Subcetate!
„Doamne, caută din Cer și vezi, și cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta!”
2. Despre întâlnirea din 2011, accesați linkul următor:
3. Cartea ACASĂ, LA SUBCETATE... ÎN CĂTUNUL DE PESTE MUREȘ, 2012
Aflați istoria familiilor de Peste Mureș prezentate în carte, accesând, pe rând, linkurile următoare:
4. În RAIUL AMINTIRILOR, la Subcetate, în 28 iulie 2024
Startul pentru ediția 2024 a tradiționalei întâlniri a fiilor satului din Subcetate, cu obârșie în catunul PESTE MUREȘ. (Foto Doina Dobrean)
Impresii ale participanților la întâlnirea din 2024
RAMONA URZICĂ: Ne-am fi dorit ca Întâlnirea fiilor satului, urmare
a celui din 2011, să aibă loc mai des. Am participat și atunci împreună cu
copiii noștri. Bianca avea 3 ani, și Vlad avea 10 ani.
Soțul meu, Mircea Urzică, și-a petrecut toate vacanțele la bunicii,
fiind fiul lui Nicolae Urzică, unul din cei doi fii ai lui Iacob și Anuța
Urzică. Are multe amintiri frumoase ale timpului petrecut în această parte a
comunei, Peste Mureș, rude și prieteni. Este unul dintre promotorii
evenimentului din această vară.
Participarea numeroasă justifică
așteptarea întâlnirii și dorința de a revedea și îmbrățișa atâția oameni dragi.
EMILIA-LILIANA BAROI: Nimic nu e mai frumos
decât să vezi că oamenii comunității în mijlocul căreia ai crescut vin din
toate colțurile țării, plini de emoții, pentru niște îmbrățișări, câteva ore de
povești cu amintiri de neuitat și pentru a trăi adevărate momente de fericire.
Mi-a făcut plăcere să reîntâlnesc atâția
oameni dragi adunați laolaltă, pe unii nevăzându-i de multă vreme, să le ascult
poveștile, să le cunosc copiii și nepoții.
S-a respirat emoție! Au
trecut 13 ani de la precedenta întâlnire comunitară. Bucuria revederii se citea
pe chipul fiecăruia.
Întâlnirea a fost sărbătorescă prin încărcătura sufletească, potențată
de portul strămoșesc pe care l-am îmbrăcat cu dor, drag și bucurie.
Sufletu-mi treasaltă și inima-mi se bucură pentru toți cei care au
participat la această reuniune și s-au întors la casele lor încărcați
sufletește de nobile trăiri și sentimente.
ALEXANDRA
HANGA: Ultima dată când s-a organizat acest eveniment aveam doar 5 ani și nu știam
prea multe lucruri despre valorile cu care vine un costum popular. Bunica mea,
Iuliana Hanga (n. Hurubă), era din satul Peste Mureș, un loc despre care îmi
povestea mereu cu atât de mult drag! Ea m-a învățat să prețuiesc portul popular
și să mă mândresc cu el, oriunde aș merge.
Această întâlnire numită “Fiii satului Peste Mureș” este o sărbătoare care trebuie să dăinuie mereu pentru că adună generații, idei si trăiri, toate sub un symbol: costumul popular.
Această întâlnire numită “Fiii satului Peste Mureș” este o sărbătoare care trebuie să dăinuie mereu pentru că adună generații, idei si trăiri, toate sub un symbol: costumul popular.
CORINA MUREȘAN (n. URZICĂ): Pe noi, mureșenii
Darius, Corina și Petrică Mureșan, sfârsitul lui cuptor ne găseste pe
meleagurile natele, la cea de-a 4-a ediție a Fiilor satului de Peste Mureș.
Dorul de anii copilăriei și a
meleagurilor natale ne trimite spre rădăcini. La fel cum copacii își au infipte
adânc rădăcinile în pământ, și noi ne regasim rădăcinile la țară, la
Subcetate. Acolo, unde munca asiduă a câmpului
se contopea cu învățătura, acolo unde bucuriile erau marețe iar fericirea venea
din lucruri simple. Și astazi, plecati
de mai bine de 20 de ani, am regăsit aceeași simplitate si mărinimie a oamenilor. Bucuria noastră a
fost nespus de mare, pentru că am reușit să-i arătăam fiului nostru Darius rădăcinile
stabunicilor, simplitatea si bunatate oamenilor de la țară, dar mai ales
purtarea cu mandrie a portului popular.
Vom spune prezent cu mare drag la
fiecare evenimet legat de locurile natale.
Mulțumim!
ANDONE OANA: O zi frumoasă la a IV-a ediție a sărbătorii fiilor satului în Subcetate. Cu mare drag am cântat și ne-am bucurat de cei care au revenit acasă, la Subcetate. A fost un eveniment foarte reușit și mulțumesc din suflet de invitație, cât și de căldura cu care am fost primiți. Oameni gospodari, frumoși și bun la suflet! Să dea Dumnezeu să ne revedem și în alte dăți !
5. Album fotografic (Pavel Lădaru)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
6. Video: ALAIUL PARTICIPANTILOR, în drum spre biserică:
7. Convorbiri cu personalități originare în satul Peste Mureș.
Accesați linkurile de mai jos pentru a le citi:
- inginer agronom GAVRIL URZICĂ
- profesor, etnograf, muzeolog, artist plastic ZOREL SUCIU
- învățătoare AURELIA DEAC (n. URZICĂ)
- ADRIANA SEBASTIANA MUSCĂ, studentă la Biotehnologie, în 2017
8. Un alt fel de întâlnire în satul Peste Mureș. Accesați linkul pentru vizualizare:
9. Din atmosfera altor vremuri:
https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2024/06/o-furca-de-tors-unicat-la-muzeul-de.html
Tavi Chebut
RăspundețiȘtergereÎntâlnirea fiilor satului, o splendoare acest eveniment ! Prin fotografiile făcute și prin cele consemnate devine un reper în istoria localității!
Doru Dobreanu
RăspundețiȘtergereCâtă frumusete, eleganta si armonie, cătă maiestrie, trudă si talent în aceste nestemate demne de o gală de patrimoniu UNESCO. E atâta bucurie, siguranta si sfințenie în aceste straie, trăite de creatori și transmise din generatie în generatie ca o zestre testament. Felicitari, Doinita, ca le promovezi cu atata râvnă si dragoste!
Pavel Muresan
RăspundețiȘtergereImpresionant si de admirat constiinta acestei colectivitati in care toate varstele onoreaza cu mandrie valorile stramosilor si dezvolta sentimentul permanentei culturii si patrimoniului local intre generatii. Felicitari organizatorilor si participantilor la aceste evenimente care universalizeaza un colt de rai, traditie si costumatie din frumoasa Romanie.