MOTO:
În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
În limba ta
Ţi-e dor de mama
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.
Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.
Am așteptat cu drag, curiozitate și nerăbdare sărbătoarea comunei noastre devenită trediție, stabilită la sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, fără să bănuiesc că voi trăi emoții atât de profunde.
Așa cum se obișnuiește, s-au organizat competiții sportive (de șah, table, tenis de masă, mini fotbal), s-a parcurs traseul pentru biciclete (mountain bike) până la Mortonca, s-a asistat la un bogat spectacol artistic în aer liber, finalizat cu foc de artificii.
Noutatea este că ne-am bucurat de prezența unor oaspeți de seamă, reprezentanți ai primăriilor din:
GHELĂUZA, raionul Strășeni, Republica Moldova, prin Doamna Primar NICOLETA MALAI, însoțită de Domnul PETRU FRUNZE, deputat în Parlamentul Republicii Moldova;
ȘULETEA, județul Vaslui, prin Domnul Primar CIPRIAN-ROBERT TAMAȘ;
CERNEȘTI, județul Maramureș, prin Domnul Primar MIRCEA- AUREL DEAC, invitați ai Domnului Primar al comunei Subcetate VASILE RUSU.
Ca urmare a semnării Acordului de înfrățire între primăriile din Ghelăuza și Subcetate, în luna iulie, la Ghelăuza, astăzi s-a semnat și la Subcetate, într-o ședință lărgită a Consiliului Local Subcetate.
Momentul îl considerăm istoric și îl dorim de bun augur pentru un parteneriat cultural, economic, educativ, administrativ de durată, dătător de bucurii și speranțe înnoite locuitorilor din cele două localități înfrățite.
Suntem entuziasmați de oportunitățile pe care acest acord le va aduce și așteptăm cu nerăbdare să vedem roadele acestei colaborări.
Delegația comunei Subcetate, condusă de domnul primar, a participat la un eveniment deosebit în comuna Ghelăuza, raionul Strășeni, Republica Moldova, în cadrul căruia Domnul Primar Vasile Rusu și Doamna Primar Nicoleta Malai au semnat Acordul de Înfrățire a celor două comunități.
Domnul PETRU FRUNZE,
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Domnul Primar CIPRIAN-ROBERT TAMAȘ
Șuletea, Vaslui
Domnul Primar MIRCEA- AUREL DEAC
Cernești, Maramureș
Primarul Vasile Rusu a subliniat importanța acestei înfrățiri: „Această colaborare ne va aduce mai aproape de frații noștri din Republica Moldova, promovând schimburile culturale și sprijinul reciproc între comunități.”
FELICITĂRI ȘI MULT SUCCES!
💢💢💢
Primar NICOLETA MALAI, comuna GĂLĂUZA, Republica Moldova:
17-18 August 2024, Subcetate, județul Harghita.
Comuna Ghelăuza își continuă turul de forță privind înfrățirea cu unele dintre cele mai dezvoltate comunități din România! După Șuletea, am poposit în nordul județului Harghita, într-o altă comună de oameni gospodari, Subcetate! Deși majoritatea populației din acest județ este de etnie maghiară, în comuna Subcetate peste 91% dintre locuitori sunt români! Pot spune că în comună am găsit condiții de trai decente, liceu modern, biserică primitoare, oameni frumoși, calzi și primitori!
Domnul Primar Vasile Rusu îi conduce din anul 2020 și se pare că o face destul de bine, fiind reales în vară cu o largă majoritate a voturilor consătenilor săi! Am avut bucuria să vizităm Casa de amintiri a fraților Dobrean Doinița-Ana și Dobrean Vasile. Aici am avut ocazia să vedem costume populare deosebite, multe dintre ele datând chiar și din secolul al XIX-lea!
Și la acest eveniment, delegația noastră a fost însoțită de domnul deputat Petru Frunze.
Am încredere în domnul primar Vasile Rusu, în echipa dumnealui și în echipa de consilieri locali ai comunei Subcetate, împreună vom face lucruri frumoase pentru comunitățile noastre!
La eveniment au mai participat și alte două delegații din România, conduse de doi primari cu care suntem deasemenea înfrățiți, Mircea Deac, comuna Cernești, Maramureș, respectiv Ciprian Tamaș, comuna Șuletea, Vaslui!
Împreună pentru o Românie Mare, pentru un parcurs pro european și pentru prosperitate! Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
💢💢💢
PARADA PORTULUI POPULAR
Zilele Comunei Subcetate reprezintă nu doar un prilej de celebrare a identității locale, ci și un moment de deschidere către noi parteneriate internaționale.
💢💢💢
Tavi Chebut
RăspundețiȘtergereAceste știri sunt pentru mine un balsam! Intr-un moment de îndoială privind sensul vieții, al oamenilor pe pământ, văd că se țes relații de bine și de frumos pentru viitor chiar dacă ne despart granițe păzite!
Felicitări pentru locuitorii localității Subcetate- HR și îndeosebi pentru D-na Doina Dobrean și fratele dânsei, autori a unor cărti și colectionari de obiecte de patrimoniu care vor dăinui în timp.
Doru Dobreanu
RăspundețiȘtergereStrabunii nostri ar fi mandri, iar noi trăim o imensă bucurie!