(S-a născut în
1959, la Sărmaş, domiciliul Subcetate;
domiciliul actual Miercurea Ciuc)
Text publicat în cartea
LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE,
vol. 4, 2016, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș,
Autori: DOINA DOBREANU, VASILE DOBREANU
Vasile Dobreanu: Mă bucur să ne întâlnim atât de des la Subcetate!
Fănică Tăslăvan: Cum începuturile mele s-au întâmplat aici, am considerat că întoarcerea la
obârşie, la pensionare, este un lucru firesc. Satul Filpea din comuna Subcetate
este leagănul copilăriei mele. Primii ani ai vieţii i-am petrecut în comunitatea
acestui sat, răsfirată pe dealuri şi văi, fără curent electric sau alte
facilităţi ale binefacerilor civilizaţiei. Filpea este locul din care am coborât
în largul vieţii.
Am cumpărat aici
o casă şi terenul aferent în zona Pârâul lui Muscă, încă înainte de pensionare,
respectiv în vara anului 2007. Locuinţa se află la kilometrul 1,5 pe D.C. 68,
care face legătura între comunele Subcetate şi Gălăuţaş, traversând satul Filpea.
VD: „Locuinţa mea de vară e la ţară”, cum spune
cântecul.
FT: Aşa e. Deocamdată,
nu locuim permanent, deplasându-ne, de regulă, în perioada martie – noiembrie,
la sfârşit de săptămână.
VD: Ne cunoaştem de foarte mulţi ani, fiind colegi de clasă
în gimnaziu şi prima treaptă de liceu. Întâmplarea a făcut ca la sfârşitul
clasei a X-a să ne împrăştiem toţi în toate direcţiile, fiindcă la Liceul din
Subcetate nu s-a mai dat examen de admitere în treapta a doua, pentru un an. Eu am plecat la Liceul teoretic din Topliţa,
actualul „O. C. Tăslăuanu”.
FT:
Iar
eu am ales Liceul industrial din Topliţa, la o clasă cu specialitatea
prelucrări prin aşchiere.
VD:
Există o legătură între numele tău,
Tăslăvan, şi numele cărturarului din Bilbor, în memoria căruia s-a dat numele
liceului topliţean?
FT:
Desigur.
Tatăl meu, Alexandru Tăslăvan s-a născut în comuna Bilbor. Am avut nedumeriri
în privinţa numelui de familie destul de devreme, din cauza unei inadvertenţe
de onomastică: în actele neoficiale era trecut numele Teslovan, în timp ce în documentele oficiale privind identitatea
era trecut numele Tăslăvan. Chiar şi
în catalogul şcolar am fost înscris cu numele Teslovan, până în clasa a VIII-a.
În clasa a
IX-a, la Literatura română, am învăţat despre Octavian- Codru Tăslăuanu
(1876-1942), originar din Bilbor. Profesoara Doina Dobreanu ne-a atenţionat că
numele scriitorului este Tăslăuanu, şi nu Tăslăoanu, cum era
trecut în manualul şcolar. Observând asemănarea între numele meu şi al lui
O.C.Tăslăuanu, i-am pus problema tatălui meu. El a confirmat că ştie despre el,
fiind rude mai îndepărtate, respectiv bunicul tatălui meu fusese văr cu
scriitorul. Numele nu sunt identice fiindcă, după spusele tatălui meu, la
starea civilă se puteau comite asemenea greşeli literale.
VD: La fel cum în familia noastră unii poartă numele
Dobreanu, alţii Dobrean.
FT: Problema m-a
preocupat şi după aceea. După câţiva ani, am găsit într-o librărie un volum
comemorativ despre Octavian-Codru Tăslăuanu, coordonator fiind profesorul Ilie Şandru
din Topliţa. Cartea, apărută la centenarul naşterii scriitorului,în 1976, mi
s-a părut interesantă şi am citit-o cu mare curiozitate. Cel mai mult m-a
impresionat confesiunea scriitorului din capitolul intitulat La un popas. Redau un fragment din
acesta:
„Pornit din
satul meu natal, din Bilbor, niciodată nu am visat la o viaţă uşoară şi la prea
multe măriri. Îmi dădeam seama de mic copil că viaţa mea va fi o trudă fără odihnă,
cum a fost şi a părinţilor şi a străbunilor mei. În Ungaria, ca român, la ce
puteai aspira? La o biată profesiune liberă, cu ajutorul căreia să-ţi poţi agonisi
pâinea cea de toate zilele. De aceea, în tinereţele mele m-am zbuciumat
cumplit, neştiind pe ce cărare să apuc.”
Textul
articolului din care face parte fragmentul citat a fost comunicat colectivului
de redacţie al volumului comemorativ de către Gelu Voican-Voiculescu, nepotul
de fiică al scriitorului, omul care a avut un anumit rol şi în evenimentele din
decembrie 1989.
VD: Să revenim la confesiunea lui O. C. Tăslăuanu. Ce anume ţi-a
artas atenţia? Te-ai recunoscut, cumva, în frământările lui?
FT: Mi-a dat să înţeleg
că viaţa nu va fi uşoară, gândindu-mă la obârşia mea ţărănească, „că va fi o
trudă fără odihnă”. Citeam această mărturisire tocmai în momentul în care „nu ştiam
pe ce cărare să apuc”.
VD: Dar drumul vieţii tale începe în satul Filpea...
FT: Părinţii mei,
Alexandru Tăslăvan ( 1928-2010) şi mama mea Alexandrina (Dina lui Ionuţ al
Anei), născută Urzică (1927-2011), se ocupau cu agricultura de subzistenţă,
însă au lucrat şi ca muncitori la unităţile de prelucrare a lemnului din
localităţile Gălăuţaş şi Sărmaş - Hodoşa.
Mama Alexandrina
Fănică şi tatăl său în 1964
Sora mea
Doina, mai mică cu opt ani decât mine, este căsătorită cu Valer Ciubucă şi
locuiesc în satul Filpea – Pârâul lui Muscă. Au împreună trei copii şi se ocupă
cu agricultura.
Imediat după
familie, şcoala este cea care se ocupă cel mai mult de educaţia unui copil. În şcoala
primară din satul meu Filpea, singura instituţie publică, am avut ocazia să
cunosc dascăli minunaţi, care au reuşit să insufle elevilor dragostea pentru
învăţătură: Lucreţia Ciubucă şi Ioan Lădaru.
Cursurile
gimnaziale şi treapta I de liceu le-am continuat la Liceul din Subcetate. În
această etapă am beneficiat de prestaţia unor profesori cu o bună pregătire,
adevăraţi modelatori ai personalităţii elevilor. Îmi cer scuze că nu pot să-i
menţionez pe toţi, însă nu pot să nu fac referire la profesorul pensionar
Andrei Cotfas, omul care, în afară de cunoştinţele specifice disciplinei
predate, ne ţinea adevărate discursuri despre orientarea şcolară şi
profesională. Mai concret, ne făcea să înţelegem că este normal să tindem spre
depăşirea condiţiei sociale, să nu rămânem neapărat la „coada vacii” de acasă şi
la „ţăndările” de la Fabrica de cherestea din Hodoşa.
La sfârşitul clasei a VIII-a
Diriginte: profesor Ioana Dobreanu (căs. Roman)
Îmi amintesc
cu plăcere de situaţia în care am fost „evidenţiat” de domnul profesor Andrei
Cotfas în faţa clasei. Ne-a dat ca temă să conspectăm în caiete ceva din cartea
de agricultură, urmând să ne noteze, luând în considerare, drept criterii, modul
de întocmire, estetică, ortografie. Prezentându-i conspectul, m-a felicitat şi
a trecut cu cerneală roşie pe caiet următoarea rezoluţie: „Caiet ordonat, cu un
scris ales! Se notează cu 10 (zece).”
VD: Frumoase cuvinte omagiale la adresa profesorului nostru
de agricultură, omul căruia îi datorăm, în bună parte, existenţa locaşului şcolar
din Subcetate şi chiar înfiinţarea liceului teoretic, care, iată, durează de 55
de ani, fără întrerupere.
Ai urmat trapta a doua la Liceul industrial din Topliţa, din
motivul deja menţionat.
FT: În perioada
respectivă, printre altele, eram preocupat şi de aspecte abstracte ale lumii
înconjurătoare, în plan gnoseologic, având mai multe întrebări decât
răspunsuri. Soluţia salvatoare a venit în clasa a XII-a prin studiul
filosofiei. Am putut să mă edific asupra celor mai generale aspecte din natură,
societate şi gândire. Profesorul de filosofie Ioan Petruţ, poreclit de unii
Feuerbach, era exigent, dar drept. La propunerea dumnealui, am reprezentat
instituţia şcolară la Olimpiada de filosofie, faza judeţeană, apoi la faza naţională,
unde am luat menţiune. Primul subiect a fost „Determinismul social şi
libertatea umană”, iar la al doilea trebuia să realizăm un eseu dezvoltând
fraza: „După cum filosofia îşi găseşte armele ei materiale în proletariat, tot
astfel proletariatul îşi găseşte armele lui spirituale în filosofie.”
Trebuie să
remarc atenţia pe care ne-a acordat-o diriginta clasei, profesoara de limba şi
literatura română Lidia Carabiber, om de o calitate morală şi profesională
deosebite.
VD: Cu un certificat de absolvire în meseria de prelucrător
prin aşchiere, ai ales, totuşi Poliţia.
FT: În jurul vârstei de
21 de ani, preocupat de căutarea drumului în viaţă, mi-am exprimat crezul,
valabil pentru toată viaţa, într-o poezie din care doresc să spun câteva
strofe:
Timpul trece
lent, dar sigur/ Şi aş vrea să mă asigur/ Pentru drumul viitor / Ce e încă
incolor.
Sincer, cred
că nu greşesc / Vreau să m-autodepăşesc;/ Acum nu sunt mulţumit:/ Visul nu mi
s-a-mplinit.
Vremea n-a
trecut, ştiu eu/ Să fii optimist mereu!/ Dacă eşti încrezător/ Poţi ieşi
învingător.
Discutând
pe-aceeaşi temă/ Pot să spun: sunt în dilemă, / Însă timpul n-a trecut/ Sunt
încă la început.
Să sperăm că
vom trăi/ Într-o lume a păcii, / Să creăm cert viitor/ Nouă şi copiilor.
Când vom
îmbătrâni, / Copiii ne vor înlocui/ Cu misiunea, ştim cu toţii/ Să preia ştafeta
vieţii.
Pot să spun
încă o dată: / Viaţa este complicată; / Omul e – un clasic spune, / Natura cu
conştiinţa de sine.
VD: Timpul s-a scurs încet de când scriai aceste versuri de
tinereţe. Cum ai reuşit să te construieşti şi să te autodepăşeşti?
FT: Făcând un bilanţ al
perioadei scurse de la data când îmi exprimam aceste stări de spirit, mă bucur
să constat că aspiraţiile mele de atunci au devenit realitate.
În prioada
1982-1985 am urmat cursurile Şcolii militare de ofiţeri activi a M.I., arma
poliţie. Am fost repartizat după absolvire la Poliţia Municipiului Odorheiu
Secuiesc, unde am rămas doi ani, până în anul 1987.
1986, Ofiţer operativ în cadrul Poliţiei Mun. Odorheiu
Secuiesc
Din 1987
până în 1998 mi-am desfăşurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţe
Judeţean Harghita, la început ca ofiţer specialist la Serviciul de ordine
publică, iar din 1994 ca şef serviciu de resurse umane.
În anul 1998
m-am mutat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita, unde am ocupat funcţii
de ofiţer specialist, adjunct al comandantului pentru ordine publică şi şef
serviciu organizare şi cooordonare misiuni, până în anul 2007, când am trecut
în rezervă, prin pensionare.
VD: Consecvent crezului şi aspiraţiei din tinereţe
(„Vreau să mă autodepăşesc”), e vădită preocuparea ta pentru perfecţionare şi
autodepăşire prin paşii parcurşi pe linie profesională.
FT: Da, în perioada de
activitate, am urmat cursurile Facultăţii de Drept „Lucian Blaga” din Sibiu
(1992-1996), precum şi studii de specializare în domeniul managementului, la
Centrul de studii postuniversitare Bucureşti, în 2001.
1 Decembrie 2003, Miercurea Ciuc
Salutul Jandarmeriei la Monumentul Soldatului Necunoscut
2005, la întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea Şcolii
Militare
Cu privire
la activitatea profesională, pot concluziona că am muncit într-un mediu
multicultural şi că am avut tangenţe cu persoane aparţinând tuturor
categoriilor sociale. Am ocupat poziţii în care munca în echipă şi comunicarea
au fost esenţiale.
Cariera
militară şi-a pus amprenta asupra conduitei cotidiene, spiritul de ordine şi
rigurozitatea reprezentând mijloace de eficientizare a activităţilor
întreprinse. Ca şef al unor structuri aparţinând celor două instituţii – Poliţie
şi Jandarmerie- am avut atribuţii de conducerea activităţii altor persoane,
ocazie cu care am aplicat un management participativ.
VD: M-am simţit mereu mândru de tine, pentru
performanţele tale, în calitate de varvigeni şi colegi de şcoală la Subcetate.
Cred că nu sunt cu nimic mai prejos realizările tale în plan familial…
FT: Soţia mea, Elisabeta
Tăslăvan, e referent la Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului Harghita. Este o minunată soţie şi mamă, o bună gospodină, cu spirit exemplar
de ordine şi curăţenie. S-a ocupat cu devotament, dăruire şi iubire de creşterea
şi educarea copiilor, când eu, datorită specificului profesiei, plecam de acasă
dimineaţa şi reveneam, de cele mai multe ori, seara. Fiul meu, Cristian-Octavian,
de 28 de ani, este inginer de petrol şi gaze în cadrul Weatherford
International Eastern Europe, cu sediul în Ploieşti. Fiica mea, Adriana, de 25
de ani, este psiholog în cadrul ON Institute Bucureşti, ocupându-se de copiii
autişti.
1994
1995, la Cheile
Bicazului
2005, la Budapesta
VD: Felicitări pentru copiii voştri, cea mai importantă
realizare familială. Te întorci foarte des în satul natal. Cum îl vezi,
raportându-te la copilăria ta?
FT: Făcând o comparaţie
cu perioada copilăriei mele, constat că s-a produs un salt, deloc de neglijat,
în privinţa condiţiilor de viaţă ale locuitorilor: introducerea reţelei
electrice (cu excepţia unor gospodării amplasate pe numitul Deal al Ţiganilor),
instalarea internetului, înfiinţarea grădiniţei la Şcoala primară din satul
Filpea, îmbunătăţirea infrastructurii. Referitor la acest din urmă aspect, în
cursul acestui an se va finaliza reabilitărea şi modernizărea Drumului comunal
68, care va fi asfaltat până la limita cu comuna Gălăuţaş, lungimea totală
fiind de 5,5 km.
Ceea ce mă
îngrijorează puţin, tot comparativ cu perioada când eram copil, este tendinţa
de depopulare a satului Filpea. Dacă în urmă cu câteva decenii cauza o
reprezenta migraţia de la sat la oraş, în prezent tinerii pleacă în străinătate
datorită posibilităţilor foarte reduse de câştig din zonă. Nici creşterea animalelor nu este rentabilă, însă rămâne,
în continuare, principala sursă de asigurare a existenţei.
VD: Îţi mulţumesc pentru invitaţia ta la casa
voastră de vacanţă din satul Filpea şi pentru acest periplu prin amintirile
tale. Doresc să ne întâlnim cât mai des la Subcetate.
