Mureşul,
unul dintre cei doi flăcăi ai împăratului care sălăşuia în vremuri imemoriale
pe înălţimile Hăşmaşului Mare, plecase în lume să caute şi el, probabil,
tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte.
Calea
sa, orientată pentru început spre nord, este până la Topliţa liniştită, fără
obstacole. Apa râului se prelinge lin pe albia şerpuitoare croită în vremuri
ancestrale în Depresiunea Giurgeului străjuită de munţii Gurghiu şi Giurgeu.
Privit
de pe înălţimea unui deal din preajmă, râul se metamorfozează după anotimp:
vara, când pare o uriaşă reptilă care se răsfaţă la soare căutând ici şi colo
umbra şi răcoarea oferite de şirul de sălcii care îi zidesc malurile, râul îşi
înmiresmează undele cu parfumul florilor din luncile sale: laleaua pestriţă,
ciuboţica cucului, piciorul cocoşului, floarea broaştei, scânteiuţe, traista
ciobanului, trifoiul roşu, sânziene ş.a.; iarna, râul se furişează o vreme pe
sub podul de gheaţă care-i uneşte malurile. Doar sălciile pline de promoroacă
jalonează prezenţa tainică a apelor care bulbucesc molcom în nesfârşita lor
curgere, traversând palatul de cleştar construit vremelnic de meşterul făurar
al acestui anotimp.
Trecând
pe lângă aşezarea numită Subcetate, Mureşul vede cum dealurile munţilor ale
căror creste sprijină în depărtare cupola albastră a cerului coboară până în
preajma malurilor sale.
În
aval de Topliţa, râul îndrăzneşte să traverseze lanţul muntos spre a-şi face
loc spre câmpia transilvană. Defileul Mureşului încântă călătorul la tot pasul
cu privelişti de vis. Năvalnică o fi fost lupta apelor cu piatra pentru a-şi
tăia drum spre şes!
Dar
să revenim la întâlnirea acestui peregrin neobosit cu localitatea Subcetate!
Mureşul traversează această aşezare, în partea sa estică, de la sud la nord. La
un moment dat, parcă din undele sale, se înalţă pieptiş Coasta Rusului, de pe
înălţimea căreia se pot admira, în zilele senine, privelişti majestuoase
surprinzătoare, de jur-împrejur: la sud, Depresiunea Giurgeului, cu
localităţile: Remetea, Ditrău, Lăzarea şi Gheorgheni; la vest, localitatea
Subcetate (de sub cetate?!), la nord, satul Hodoşa şi localitatea Sărmaş.
Coasta
Rusului ne trimite cu gândul la un oarecare locuitor cu numele de Rus sau Rusu,
nume prezent în onomastica aşezărilor din preajmă amintite: Hodoşa şi
Subcetate, încă în urmă cu trei sute de an. Există aici şi alte toponime cu o
trimitere la câte un nume de persoană: Părăul Lui Muscă, Grădina Dobrenilor,
Dealul Andricanilor, Dealul Armeanului, Poiana lui Filip, Piciorul lui Nichita,
Ieruga Paşcului şi chiar numele satului Filpea (de la Filip).
Case din Hodoșa-Gară,
la poalele versantului vestic al Coastei Rusului
Vedere de pe Bâtca din Subcetate spre Munții Giurgergelui,
cu dealuri coborând spre Valea Mureșului, între care și Hodoșa cu Coaste Rusului, în stînga
Dealul Hodoșei, cu Coasta Rusului coborând pieptiș spre Mureș în partea vestică, are culmea teşită, un fel de platou; aici au
existat până în vremea aducerilor aminte aşezări omeneşti. O fântână părăsită,
pomi fructiferi sălbăticiţi, pietre funerare cioplite în piatră sunt ultimele
mărturii vizibile.
Bunica maternă a tatălui meu copilărise aici, admirând
răsăritul soarelui de după Vârful Hagota, din Munţii Giurgeului, şi scăpătatul
soarelui după Vârful Bătrâna, din Munţii Gurghiului. Superbele privelişti
panoramice se întind până în depărtări unde crestele munţilor par a se înfrăţi
cu cerul.
Mai
mult decât cadrul peisagistic, aici te înfioară pecetea pe care o poartă acest
picior de plai, împletire de istorie şi legendă.
Coasta
Rusului este la fel ca celelalte dealuri pe care în vechime au fost ctitorite
cetăţi: cu perspective largi înspre cele patru puncte cardinale, cu un versant
apărat de un râu, cu culmea aplatizată favorizând construirea unui habitat
uman.
O cetate dacică sau medievală?
Se
spune că acolo sus, pe vârful dealului, a existat cândva o „cetate”… O cetate
dacică sau medievală?! Cine mai ştie? Neconsemnate, realităţile unor vremuri de
mult apuse, transmise din generaţie în generaţie, devin mituri, legende. Se
ştie că aşezările întărite din perioada prefeudală şi feudală, situate la
confluenţa apelor, pe dealuri înalte, se numeau cetăţi, fie ele din pământ,
lemn sau piatră. Se spune că pietrele rămase din vechea fortificaţie au fost cărate
la vale şi folosite pentru a pune temelie unor case noi din cele două aşezări
comunitare întemeiate la poalele dealului prin secolul al XVII-lea: Hodoşa şi
Subcetate. Hodoşa este satul care a prins viaţă în preajma unui hodoş, drum
care urca spre vârful dealului pe partea nordică, iar Subcetate este
localitatea ctitorită la poalele dealului, sub cetate, pe platoul situat pe
malul opus al Mureşului, numit în prezent Podirei.
De
ce Coasta Rusului şi nu Dealul Cetăţii? Cetatea aparţinuse unui alt timp ale
cărui aduceri-aminte nu s-au păstrat până în vremurile din urmă. S-au petrecut
pe aceste meleaguri şiruri de generaţii, părtaşe fiecare la momente istorice
zbuciumate, copleşite de dramatismul existenţial contemporan, cu puţine momente
de acalmie care să permită întoarcerile în trecut şi răgazul pentru poveste;
s-au perpetuat şiruri de generaţii care, pentru a supravieţui în aceste
condiţii aspre de viaţă – cu pământ arid şi sterp, cu ierni lungi şi cumplite,
cu ameninţări de tot felul şi cu pribegii prin şi peste munţi, aveau, înainte
de toate, cultul muncii istovitoare, o muncă acerbă, împinsă până la paroxism
şi epuizare…
Pe urmele străbunilor
Vedere spre Sărmaș
Vedere spre Munții Gurghiului
Vedere spre Călimanii înzăpeziți
În drumeție pe „Dealul Cetății”- Hodoșa
Locul nostru de la Peri
Era
o vreme în care urcam anual de câteva ori povârnişul Coastei Rusului,
însoţindu-mi părinţii şi bunicii, cu scopul de a lucra pământul nostru de la
Peri. Sus, pe culmea dealului, locul întins, propice pentru agricultură, fusese
locuit până nu de mult, încă din vremi uitate. Locul nostru de la Peri, de pe
coama dealului, provenea de la bunica tatălui meu, care se măritase de aici în satul
din vale, Subcetate, în jurul anului 1900.
Copila din stânga, Ana, este mama tatălui meu
Moştenit de la această străbunică
Maria, locul a rămas în posesia succesorilor, contribuind astfel la realizarea
unei legături afective cu îndepărtaţii predecesori necunoscuţi a căror trecere
prin lume se leagă de această aşezare umană...
Umbra
rămurişului des al perilor sălbăticiţi ne îmbia din când în când să ne potolim
fierbinţeala trupurilor istovite de muncă sub ploaia de săgeţi nemiloase ale
soarelui de vară. Aici, la umbra bătrânului păr înfrunzit, încă falnic, nins de
flori albe primăvara, iar toamna plin de mici fructe sfrijite, tari ca piatra
şi acre de se îngurza gura şi se strepezeau dinţii gustându-le, am simţit de
fiecare dată o comuniune tainică cu acest pământ, având sentimentul că
gesturile noastre fac parte dintr-un ritual ancestral. Legătura noastră cu
această bucată de pământ era una sacră: ne regăseam în înaintaşi prin ceea ce
făceam, cu aceleaşi mijloace, în acelaşi scop, cu gânduri şi aspiraţii
similare. Parcă nimic nu se schimbase: alţi actori, aceeaşi scenă. Primeam
impulsuri stranii şi trăiam sentimente de comuniune cu alte vremuri, cu alte
generaţii.
Dealul
acesta, care mie îmi place să-l numesc al Cetăţii, crescut parcă din albia
Mureşului, deal de pe care privirea scrutează cele patru orizonturi până la
mari depărtări, înconjurat de o salbă de dealuri, îl vedeam un fel de Acropole.
Cu siguranţă, în vremuri de restrişte când ameninţările veneau din te miri ce
parte, a existat aici, dacă nu o cetate, măcar un punct de observare fortificat
al unei comunităţi, pe care localnicii l-au numit cu emfază cetate, o cetate
construită cu forţele lor modeste, probabil din lemn, aşa cum în vechime pe
aceste meleaguri erau construite şi bisericile şi podurile de trecere peste
ape. Repetând gesturile ancestrale pe care le implică munca pământului ne
simţeam contemporani, pe rând, cu fiecare generaţie din şirul de înaintaşi
trăitori pe acest vârf de colină.
În
liniştea din jur se aude doar croncănitul sinistru al corbilor ce-şi găsesc
sălaşul în păduricea din apropiere, iarna, şi chemarea cucului în fiecare
primăvară.
Bolovaul enigmatic
A
rămas în negura uitării povestea bolovanului singuratic de pe culmea rămasă
pustie a dealului. Bolovanul pe care nu cred să-l poată urni cineva fără a-l
fărâma, rămas neclintit, ne transmite, desigur, un mesaj, dar pe care nu putem
să-l descifrăm… Basoreliefurile cioplite pe suprafaţa lui sunt abia
observabile, fiind erodate de trecerea vremii Să fie o străveche piatră
funerară?
Bolovan pe Dealul Cetății - Hodoșa,
cu vedere spre centrul comunei Subcetate
Gropile
săpate pentru adăpost de soldaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe
această creastă de deal pleşuv sunt mărturie a momentelor tragice petrecute în
această zonă de frontieră…
Mesajul acestui pământ străbun
Chiar
dacă urmaşii locuitorilor de altădată de pe Dealul Cetăţii trăiesc astăzi în
vale, la Subcetate şi Hodoşa, se întorc din când în când pe creasta acestui
deal, să cultive pământul înnobilat de istorie şi jertfe, de cenuşă şi
oseminte, de lacrimi şi sudoare, de suferinţe şi idealuri. Munca lor, cu
precădere aratul pământului cu plugul tras de vite, poate fi considerată un
ritual de cinstire perpetuă a şirului de străbuni, de veşnică pomenire.
💥💥💥
