VIAŢA la SUBCETATE: Doina Dobreanu, Subcetate sau Sub Cetate, în TESĂTURI ROMÂNESTI DIN ZONA MUREȘULUI SUPERIOR (SECOLUL AL XX-LEA), 2010

Mureşul, unul dintre cei doi flăcăi ai împăratului care sălăşuia în vremuri imemoriale pe înălţimile Hăşmaşului Mare, plecase în lume să caute şi el, probabil, tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte.

Calea sa, orientată pentru început spre nord, este până la Topliţa liniştită, fără obstacole. Apa râului se prelinge lin pe albia şerpuitoare croită în vremuri ancestrale în Depresiunea Giurgeului străjuită de munţii Gurghiu şi Giurgeu.

Privit de pe înălţimea unui deal din preajmă, râul se metamorfozează după anotimp: vara, când pare o uriaşă reptilă care se răsfaţă la soare căutând ici şi colo umbra şi răcoarea oferite de şirul de sălcii care îi zidesc malurile, râul îşi înmiresmează undele cu parfumul florilor din luncile sale: laleaua pestriţă, ciuboţica cucului, piciorul cocoşului, floarea broaştei, scânteiuţe, traista ciobanului, trifoiul roşu, sânziene ş.a.; iarna, râul se furişează o vreme pe sub podul de gheaţă care-i uneşte malurile. Doar sălciile pline de promoroacă jalonează prezenţa tainică a apelor care bulbucesc molcom în nesfârşita lor curgere, traversând palatul de cleştar construit vremelnic de meşterul făurar al acestui anotimp.

Trecând pe lângă aşezarea numită Subcetate, Mureşul vede cum dealurile munţilor ale căror creste sprijină în depărtare cupola albastră a cerului coboară până în preajma malurilor sale.

În aval de Topliţa, râul îndrăzneşte să traverseze lanţul muntos spre a-şi face loc spre câmpia transilvană. Defileul Mureşului încântă călătorul la tot pasul cu privelişti de vis. Năvalnică o fi fost lupta apelor cu piatra pentru a-şi tăia drum spre şes!

Dar să revenim la întâlnirea acestui peregrin neobosit cu localitatea Subcetate! Mureşul traversează această aşezare, în partea sa estică, de la sud la nord. La un moment dat, parcă din undele sale, se înalţă pieptiş Coasta Rusului, de pe înălţimea căreia se pot admira, în zilele senine, privelişti majestuoase surprinzătoare, de jur-împrejur: la sud, Depresiunea Giurgeului, cu localităţile: Remetea, Ditrău, Lăzarea şi Gheorgheni; la vest, localitatea Subcetate (de sub cetate?!), la nord, satul Hodoşa şi localitatea Sărmaş.

Coasta Rusului ne trimite cu gândul la un oarecare locuitor cu numele de Rus sau Rusu, nume prezent în onomastica aşezărilor din preajmă amintite: Hodoşa şi Subcetate, încă în urmă cu trei sute de an. Există aici şi alte toponime cu o trimitere la câte un nume de persoană: Părăul Lui Muscă, Grădina Dobrenilor, Dealul Andricanilor, Dealul Armeanului, Poiana lui Filip, Piciorul lui Nichita, Ieruga Paşcului şi chiar numele satului Filpea (de la Filip).

Case din Hodoșa-Gară,

la poalele versantului vestic al Coastei Rusului

Vedere de pe Bâtca din Subcetate spre Munții Giurgergelui,

cu dealuri coborând spre Valea Mureșului, între care și Hodoșa cu Coaste Rusului, în stînga

Dealul Hodoșei, cu Coasta Rusului coborând pieptiș spre Mureș în partea vestică, are culmea teşită, un fel de platou; aici au existat până în vremea aducerilor aminte aşezări omeneşti. O fântână părăsită, pomi fructiferi sălbăticiţi, pietre funerare cioplite în piatră sunt ultimele mărturii vizibile.

Bunica maternă a tatălui meu copilărise aici, admirând răsăritul soarelui de după Vârful Hagota, din Munţii Giurgeului, şi scăpătatul soarelui după Vârful Bătrâna, din Munţii Gurghiului. Superbele privelişti panoramice se întind până în depărtări unde crestele munţilor par a se înfrăţi cu cerul.

Mai mult decât cadrul peisagistic, aici te înfioară pecetea pe care o poartă acest picior de plai, împletire de istorie şi legendă.

Coasta Rusului este la fel ca celelalte dealuri pe care în vechime au fost ctitorite cetăţi: cu perspective largi înspre cele patru puncte cardinale, cu un versant apărat de un râu, cu culmea aplatizată favorizând construirea unui habitat uman.

O cetate dacică sau medievală?

Se spune că acolo sus, pe vârful dealului, a existat cândva o „cetate”… O cetate dacică sau medievală?! Cine mai ştie? Neconsemnate, realităţile unor vremuri de mult apuse, transmise din generaţie în generaţie, devin mituri, legende. Se ştie că aşezările întărite din perioada prefeudală şi feudală, situate la confluenţa apelor, pe dealuri înalte, se numeau cetăţi, fie ele din pământ, lemn sau piatră. Se spune că pietrele rămase din vechea fortificaţie au fost cărate la vale şi folosite pentru a pune temelie unor case noi din cele două aşezări comunitare întemeiate la poalele dealului prin secolul al XVII-lea: Hodoşa şi Subcetate. Hodoşa este satul care a prins viaţă în preajma unui hodoş, drum care urca spre vârful dealului pe partea nordică, iar Subcetate este localitatea ctitorită la poalele dealului, sub cetate, pe platoul situat pe malul opus al Mureşului, numit în prezent Podirei.

De ce Coasta Rusului şi nu Dealul Cetăţii? Cetatea aparţinuse unui alt timp ale cărui aduceri-aminte nu s-au păstrat până în vremurile din urmă. S-au petrecut pe aceste meleaguri şiruri de generaţii, părtaşe fiecare la momente istorice zbuciumate, copleşite de dramatismul existenţial contemporan, cu puţine momente de acalmie care să permită întoarcerile în trecut şi răgazul pentru poveste; s-au perpetuat şiruri de generaţii care, pentru a supravieţui în aceste condiţii aspre de viaţă – cu pământ arid şi sterp, cu ierni lungi şi cumplite, cu ameninţări de tot felul şi cu pribegii prin şi peste munţi, aveau, înainte de toate, cultul muncii istovitoare, o muncă acerbă, împinsă până la paroxism şi epuizare…

Pe urmele străbunilor

Popas pe culme

Vedere spre Sărmaș

Vedere spre Munții Gurghiului

Vedere spre Călimanii înzăpeziți

În drumeție pe „Dealul Cetății”- Hodoșa

Locul nostru de la Peri

Era o vreme în care urcam anual de câteva ori povârnişul Coastei Rusului, însoţindu-mi părinţii şi bunicii, cu scopul de a lucra pământul nostru de la Peri. Sus, pe culmea dealului, locul întins, propice pentru agricultură, fusese locuit până nu de mult, încă din vremi uitate. Locul nostru de la Peri, de pe coama dealului, provenea de la bunica tatălui meu, care se măritase de aici în satul din vale, Subcetate, în jurul anului 1900.

Copila din stânga, Ana, este mama tatălui meu

Moştenit de la această străbunică Maria, locul a rămas în posesia succesorilor, contribuind astfel la realizarea unei legături afective cu îndepărtaţii predecesori necunoscuţi a căror trecere prin lume se leagă de această aşezare umană...

Umbra rămurişului des al perilor sălbăticiţi ne îmbia din când în când să ne potolim fierbinţeala trupurilor istovite de muncă sub ploaia de săgeţi nemiloase ale soarelui de vară. Aici, la umbra bătrânului păr înfrunzit, încă falnic, nins de flori albe primăvara, iar toamna plin de mici fructe sfrijite, tari ca piatra şi acre de se îngurza gura şi se strepezeau dinţii gustându-le, am simţit de fiecare dată o comuniune tainică cu acest pământ, având sentimentul că gesturile noastre fac parte dintr-un ritual ancestral. Legătura noastră cu această bucată de pământ era una sacră: ne regăseam în înaintaşi prin ceea ce făceam, cu aceleaşi mijloace, în acelaşi scop, cu gânduri şi aspiraţii similare. Parcă nimic nu se schimbase: alţi actori, aceeaşi scenă. Primeam impulsuri stranii şi trăiam sentimente de comuniune cu alte vremuri, cu alte generaţii.

Dealul acesta, care mie îmi place să-l numesc al Cetăţii, crescut parcă din albia Mureşului, deal de pe care privirea scrutează cele patru orizonturi până la mari depărtări, înconjurat de o salbă de dealuri, îl vedeam un fel de Acropole. Cu siguranţă, în vremuri de restrişte când ameninţările veneau din te miri ce parte, a existat aici, dacă nu o cetate, măcar un punct de observare fortificat al unei comunităţi, pe care localnicii l-au numit cu emfază cetate, o cetate construită cu forţele lor modeste, probabil din lemn, aşa cum în vechime pe aceste meleaguri erau construite şi bisericile şi podurile de trecere peste ape. Repetând gesturile ancestrale pe care le implică munca pământului ne simţeam contemporani, pe rând, cu fiecare generaţie din şirul de înaintaşi trăitori pe acest vârf de colină.

În liniştea din jur se aude doar croncănitul sinistru al corbilor ce-şi găsesc sălaşul în păduricea din apropiere, iarna, şi chemarea cucului în fiecare primăvară.

Bolovaul enigmatic

A rămas în negura uitării povestea bolovanului singuratic de pe culmea rămasă pustie a dealului. Bolovanul pe care nu cred să-l poată urni cineva fără a-l fărâma, rămas neclintit, ne transmite, desigur, un mesaj, dar pe care nu putem să-l descifrăm… Basoreliefurile cioplite pe suprafaţa lui sunt abia observabile, fiind erodate de trecerea vremii Să fie o străveche piatră funerară?

Bolovan pe Dealul Cetății - Hodoșa,

cu vedere spre centrul comunei Subcetate

Tranșeele

Gropile săpate pentru adăpost de soldaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe această creastă de deal pleşuv sunt mărturie a momentelor tragice petrecute în această zonă de frontieră…

Mesajul acestui pământ străbun

Chiar dacă urmaşii locuitorilor de altădată de pe Dealul Cetăţii trăiesc astăzi în vale, la Subcetate şi Hodoşa, se întorc din când în când pe creasta acestui deal, să cultive pământul înnobilat de istorie şi jertfe, de cenuşă şi oseminte, de lacrimi şi sudoare, de suferinţe şi idealuri. Munca lor, cu precădere aratul pământului cu plugul tras de vite, poate fi considerată un ritual de cinstire perpetuă a şirului de străbuni, de veşnică pomenire.

💥💥💥