Subcetate, așezare sub semnul crucii

MOTO:

„Sat domol,

cu semnul crucii

în mersu-i răbduriu,

răzor fierbinte al Sangidavei,

sat de lângă râu,

văpaia ostenirii

făgăduind-o,

nespus.

 

Atât de viu

este aici Iisus. ”

        Subcetate, de  Valentin Marica

    Miezul comunității sătești îl reprezintă Biserica, crucea turlei indicând centrul și statornicia așezării. Biserica din Subcetate este una din cele mai vechi din nordul județului Harghita. Actuala biserică din piatră, cu hramul la Sfântul Dumitru, a fost ridicată pe amplasamentul fostei biserici din lemn, după ce aceasta, ridicată la începutul secolului al XVIII-lea și consacrată Arhanghelilor Mihail și Gavril, a fost mistuită de un incendiu, în 1899.

      În jurul bisericii se află cimitirul satului, în incinta căruia au fost înălțate monumentele eroilor din cele două Războaie Mondiale, alături de care a fost înmormântat eroul Marinel Cotfas, mort în timpul Evenimentelor din 1989, în timp ce își satisfăcea stagiul militar.

    „În comuna Subcetate, acolo unde Mureșul începe să prindă glas, se înalță cu demnitate o biserică ce veghează de generații întreaga vale. Loc de rugăciune și alinare, biserica din sat nu e doar zid și turlă – e sufletul comunității. Aici, clopotul bate altfel duminica dimineața: ca o chemare blândă spre liniște, iertare și început curat. Cei care pășesc înăuntru duc cu ei nădejdea, iar cei care ies poartă în privire o lumină nouă.

    Dacă drumurile te poartă spre Subcetate într-o zi de sărbătoare, oprește-te o clipă. Ascultă tăcerea din jurul bisericii, privește munții din zare și lasă-ți inima să se odihnească.”

          (https://www.facebook.com/profile.php?id=100075896991055&sk=about)

Biserica Ortodoxă Sfântul Dumitru - Subcetate

  

Biserica Ortodoxă Sfânta Treime - Filpea

Biserica Greco-Catolică Sfântul Petru - Subcetate

https://viatalasubcetate.blogspot.com/2018/07/sfintirea-bisericii-parohiale-sfintii.html

   Vatra satului cu biserica în centru, coloană între Pământ și Cer, se desfășoară pe platoul numit Podirei, înconjurat de o salbă de dealuri, precum zidurile unei cetăți, pe care au fost ridicate de către strămoșii noștri semețe cruci din piatră, de mare simplitate si frumusețe, care străjuiesc și apără satul ca niște metereze.

    Crucile acestea reprezintă praguri de trecere, menite să însoţească drumeţul în depărtări, atât timp cât va fi văzută, pentru ca drumul în afara satului să fie un spaţiu protejat, locuit şi domesticit. De aceea drumurile sunt şi ele întărite cu cruci.

    Crucile de hotar sunt monumente de cult, cu rol de pomenire, de veghe și pază. Sunt adevărate comori care au rezistat vremurilor. Ele reprezintă legătura omului cu Dumnezeu, sacralizează locul; sunt nu numai semne sacre, dar și puncte de reper, ajungând a fi integrate toponimiei locale (În Deal la Cruce).

    Pe cruci sunt gravate numele ctitorilor, spre pomenirea celor care le-au ridicat și spre a rămâne în memoria urmașilor. 

Crucile au rămas repere statornice pentru un șir de generații. Sunt lăudabile conservarea acestor monumente de cult religios creștin și cinstirea prin slujbe religioase de pomenire a ctitorilor și urmașilor lor.

CRUCEA DE PE DOS

    A fost ridicată în apropierea drumeagului ce conduce spre satul DUDA, situat în partea sudică a comunei Subcetate. Pe ea sunt încrustate anul 1918 și numele ctitorilor: MARIA DOBREAN, DUMITRU DOBREAN, MARIA COTFAS, VASILE P. DOBREAN, ANA COTFAS. Gaura de la baza crucii poate fi urma unei împușcături trase din ispita Necuratului a unora în trecere pe aici în vremea celui de-al Doilea Război Mondial.

    Se urcă dealul la Cruce în procesiune, cu preotul în frunte și cu prapori, o dată în an, în prima duminică de după Ziua Crucii din 14 septembrie .

CRUCEA DE PE BÂTCĂ

    Pe Bâtcă se înalță, de mulți ani deja, o falnică o cruce de stejar, ridicată pe locul unei străvechi cruci de piatră, sub vremuri și ea. Se face procesiune, de la sfințirea acesteia, în fiecare an, de Ziua Crucii, la 14 septembrie. 

    Fragment din Interviul cu CLAUDIU MUREȘAN, publicat în  vol V al cărții LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE, autori Doina Dobreanui, Vasile Dobreanu, Editura Cezara Codruța Marica, 2017

Doina Dobreanu: Cu toate că satul e tot mai pustiu, ați avut șansa să creșteți într-o familie frumos integrată în vecinătatea de La Părău, unde se păstrează relațiile de armonie din generație în generație.

Părinții dvs. au avut formidabila idee de a înălța o cruce din lemn pe Bâtcă, în apropierea casei, înscriindu-se, astfel, tot într-o tradiție, dacă ne gândim că, de-a lungul vremii, înaintașii noștri au ridicat pe diferite culmi ce străjuiesc satul asemenea cruci, dar din piatră.

Sunt cruci la care, în anumite sărbători, preotul și credincioșii făceau, și continuă să facă, rugăciuni pentru buna rodire a pământului și pentru bunul mers al vremii.

Vorbiți-ne despre pelerinajul acesta devenit obicei, de a urca la crucea de pe Bâtcă.

Claudiu Mureșan: Am să vă povestesc despre cum a început totul. Mergând într-o duminică la strâns de măceșe pe Bâtcă, tatăl meu Mitică a văzut locul unde fusese amplasată vechea cruce de piatră, acum deteriorată. Atunci a luat hotărârea, cu binecuvântarea părintelui Gheorghe Oană, de a face una nouă, din lemn. Fiind tâmplar, alegerea a fost firească. Împreună cu Ionel Hurubă, s-au pus pe treabă și astfel dorința lui a prins viață.

Au amplasat-o în vârful dealului, încât să se vadă de la intrarea în localitate. De atunci, în fiecare an, de Ziua Crucii, se face un pelerinaj pe Bâtcă, la care participă în special oamenii din vecinătate.

CRUCEA DE PE FAȚĂ

Întru amintirea înaintașilor noștri dragi

Ridicată de IOAN BORDEA și soția ANA DOBREAN

    Crucea situată pe partea sudică a Runcului, pe marginea drumului de pământ ce comunică cu satul Filpea și coboară spre vatra comunei Subcetate este cunoscută sub numele de Crucea Dobrenilor.

     Sătenii își amintesc că și la această cruce urca preotul și credincioșii în procesiune, după liturghia de la biserică, pentru rugăciuni de pomenire a ctitorilor si urmașilor acestora, dar și de binecuvântare a pământului și de apărare a recoltelor de dezlănțuiri ale naturii.

    Poate ultima procesiune a fost cea făcută în urmă cu 30 de ani de preotul Petru Dobreanu, crucea de piatră fiind punctul final al Drumului Crucii.

 

CRUCEA DE LA  GURA PĂRĂUȚULUI

    Este situată pe versantul sudic al Dealului Călnaciului, în apropierea drumeagului ce coboară pe valea Părăuțului ce se îndreaptă spre părăul Călnaci. Poartă și aceasta numele ctitorilor gravate: 

GAVRIL HURUBĂ cu soția ANA LASCU, DUMITRU COTFAS cu soția MARIA DOBREAN, anul 1899 (greu descifrabil).

Locuitorii văii Călnaciului cu domiciliul în această parte de sat susțin cu cele necesare organizarea procesiunii în fiecare an  în ziua de Rusalii, după liturghia de la biserică.

CRUCEA DE PE DEAL

  Afost ridicată de urmașii celor care odată formau acolo o mică comunitate și sfințită la 3 noiembrie 2019.

💜💛💗

CLOPOTNIȚELE

    Dacă biserica este un adevărat axis mundi pentru această așezare sătească încă de la începutul secolului al XVIII-lea, pe măsură ce localitatea Subcetate s-a extins și s-au format noi sate laterale, s-au ridicat și aici, în Călnaci și Filpea, clopotnițe (numite copolnițe de cei bătrâni), ale căror bătăi de clopot vesteau miezul zilei și sărbătorile creștinești, în ajun, sau jeleu morții timp de trei zile.

    O clopotniță a existat și în cătunul Mărinești din satul Filpea, în jurul căreia s-au adunat unele din mormintele Popenilor din cătun, cei dintâi așezați aici.

    Prin ding! - dangul! clopotului vestind miezul zilei şi vecernia, zilele de sărbătoare şi trecerea în eternitate, creştinii de la Mărineşti îşi armonizau existenţa cu cei din cătunele învecinate, cu întreaga lume creştină în fond, permanentizând legătura cu Dumnezeu.

    La fel ca la Mărineşti, s-a înălţat clopotniţă şi în Prelucă, cătun aparținând de comuna Subcetate până la Primul Război Mondial, în prezent de comuna Gălăuțaș. 

    În cartea sa, Pur și simplu memorii, profesorul Ioan Dobreanu, născut în cătunul Prelucă, mărturisește:

    „Acești oameni ai muntelui aveau ceva din verticalitatea bradului și duritatea stâncii. După încercări ale unor istorii vitrege rămâneau neclintiți ca munții în furtună (...)

    În prejma caselor, sub cireși ori sub pruni, își îngropau morții. Spuneau că aici sunt mai aproape de ei. Când nevoile îi încovoiau, se adunau la mormintele lor și le împrăștiau durerile.

În prejma locurilor unde le-au fost cândva casele întâlnești mici țintirimuri de familie, unde câteva cruci de piatră stau afundate în pământ. 

Lăsau în limbă de moarte să fie îngropați acolo, în pământul lor. (...)

    Când merg vara prin părțile acelea, urc până în Prelucă pentru a aprinde câte o lumânare celor trei care odihnesc acum sub cireș, lângă clopotniță.”

https://viatalasubcetate.blogspot.com/2023/02/profesorul-ioan-dobreanu-1937-galautas.html

Se spune că în timpul Primului Război Mondial, când şi locuitorii din aceste cătune izolate au fost obligaţi să plece în refugiu, cei mai mulți în Moldova, au luat cu ei şi clopotele de la clopotniţe. De se întâmpla ca in timpul deplasării, în ritmul domol al animalelor de tracțiune - vite, boi, cai - să mai moară vreunul din convoi, îi trăgeau acest clopot...

    La Clopotnița din Călnaci, a doua zi de Rusalii preotul din Subcetate oficiază Sfânta Liturghie pentru cei trăitori în această margine vestică a comunei. 

    În apropierea Clopotniței din satul Filpea s-a construit în urmă cu peste 20 de ani o biserică din lemn, dar clopotul „din vechiul turn” continuă să bată pentru locuitorii trăitori în împrejurimi.

💜💛💗

TROIȚE, CRUCI LA RĂSPÂNTII

„Nu trece cu nepăsare, oprește-te din drumul tău și fă-ți o închinare către Bunul Dumnezeu!”

Donată în memoria celor morți de pe aceste meleaguri

Subcetate, 9 septembrie 2019 La sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana, în cătunul de Peste-Mureș

https://viatalasubcetate.blogspot.com/2019/09/subcetate-9-septembrie-2019-la.html

💜💛💗

 CONSTRUCȚII PUSE SUB PROTECȚIA CRUCII

💜💛💗

CIMITIRE DE FAMILIE

    Deși cimitirul din jurul Bisericii Sfântul Dumitru este la fel de vechi ca și biserica, în așezările/ cătunele răsfirate pe culmile dealurilor dimprejur, unde au fost întemeiate rând pe rând gospodării din vremuri îndepărtate, morții erau îngropați în prejma casei în care au locuit. 

    Regulile de sistematizare a comunei din perioada comunistă au impus cetățenilor să-și mute gospodăriile de pe dealuri în văi. Urmele vechilor gospodării sunt vizibile: pâlcuri de pomi fructiferi și mormintele străbunilor.

    Obiceiul îngropării morților în grădinile caselor în care au trăit, pe dealuri, este răspândit în zonele montane și vechi de sute de ani. 

💜💛💗

SEMNUL CRUCII  - PUNCT DE CUSĂTURĂ ȘI MOTIV ORNAMENTAL

    Oamenii aceștia de la munte au înfruntat cu dârzenie și demnitate asprimea climei și vitregiile vremurilor, sacralizând pământul locuit prin credința că-l au pe Dumnezeu aproape și prin sudoarea muncii lor acerbe pentru a-și asigura existența și perenitatea neamului lor. Bunii creștini sunt convinși că dacă îl ai pe Dumnezeu în tine trebuie să aspiri, să dorești, să îndrăznești, dar cu măsură, nu să faci tot ce vrei, fără discernământ. Despre cei care depășesc limitele bunului simț, ale unui echilibru firesc, ale normelor creștine sau nescrise, se spune că „n-au niciun Dumnezeu” sau că„ au ieșit de sub mâna lui Dumnezeu”.

💜💛💗

19 MARTIE, DUMINICA SFINTEI CRUCI

💜💛💗

LÂNGĂ CRUCEA PĂRĂSITĂ

            Versuri : Eliana Popa

La o margine de codru, pe-o colina însorită

Lângă potecuța-ngustă, stă o cruce părăsită.

Răstignit în patru cuie, prăfuit de ani și vreme

Stă Hristos uitat și singur, peste El timpul se cerne !

Doar un biet copil ce zilnic paște turma de mioare

Se oprește să se-nchine, și se-ntreabă cu mirare:

,, - Cât mai poți să rabzi, Hristoase, cuiul și singurătatea,

Nu Ți-e frică de-ntuneric când se-așterne-n codru noaptea ?

Nu Ți-e foame, nu Ti-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,

Ești și Tu la fel de singur, ești orfan la fel ca mine?

Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colț de pâine,

Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu știu, mâine !

Ți-am adus un colț de pâine, e mai veche, dar e bună.

Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ți dau jos acea cunună

Și să-Ti scot din frunte spinii, care pielea Ți-au străpuns

Cum să fac, că-s mic, Hristoase, și n-ajung așa de sus?

Ți-am adus și apă rece, că Ți-o fi amar și sete

Ei Ți-au dat oțet și fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!

Că și astăzi trec grăbiți și nu vor să se oprească,

Chinul să Ți-l ușureze, setea să Ți-o ostoiască !

N-ai nici haină, n-ai nici cușmă, pentru când o fi mai rece,

Dar îți las a mea cămașă, că nu știu când 'oi mai trece

N-am mai multe, că aș vrea să-ți mai las, să ai de schimb

Dar ce văd ? Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred, Hristoase, că-ntinzi mâna către mine

Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ține !"

„ - Drag copil, grăiește Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,

Dacă ar veni cu toții, cu iubire lângă ea.

Și eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viața pentru ele,

Multe au plecat din statul, eu le caut cu durere

Și le-aștept să se întoarcă, să le mân către pășune.

Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu ești mic, da-n suflet mare și bogat cum alții nu-s

C-ai întins un colț de pâine și-ai dat apă lui Iisus

Și-ti voi da, când va fi vremea, apă vie și merinde,

Viață veșnică și Raiul, pentru dragostea-ți fierbinte !"

Și i-a pus Hristos pe creștet, mâna Sa cu răni de cui,

Si-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui,

Binecuvântând orfanul și gustând din apa rece,

S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece !

Târgul de primăvară la SUBCETATE : 15 martie1935 - 15 martie 2023

   

 E din nou 15 martie, ziua tradiționalului târg de primăvară de la Subcetate, prilej de întâlnire, de comunicare, de bucurie pentru lumea noastră rurală, începând din aceeași zi a anului 1935, când s-a inaugurat.

Inaugurarea târgului la 15 martie 1935

    Despre perioada de început a târgului, găsesc mărturii în cartea doamnei LUCREȚIA CETINĂ (n. 1932, fiica primarului Petru Pop a comunei Subcetate din acea perioadă), APUSE VREMURI… (Editura Cezara Codruța Marica, 2019):

  „Și tot pentru folosul comunității, după cinci ani de investigații, cercetări, și concesii, primarul a obținut pentru comuna Subcetate terenul cunoscut sub denumirea de Poiana Târg. Aflat în centrul comunei, era locul ideal pentru organizare și desfășurarea marilor târguri, săptămânal în ziua de joi și anual în 15 martie și 1 septembrie. În primăvara lui 1935, la 15 martie, când a fost inaugurat târgul deschis tuturor, mulțimea îmbrăcată în haine de sărbătoare curgea parcă spre Poiana Târg, dornică să vadă ce produse pot cumpăra, ce produse pot vinde, sau poate doar din curiozitate. Primar, notar și consilieri îi întâmpinau cu satisfacție și bucurie pe cei care veneau la inaugurarea acelui vestit târg, între care și mulți străini.

Consilierii primăriei în 1935

  Veneau negustori interesați să cumpere vite tinere de rasă superioară, odrasle ale faimoșilor tauri Simmental, ținuți într-o clădire albă, modernă din apropierea târgului, în condiții stricte de curățenie și hrană, ce constituiau mândria și podoaba  comunei noastre de gospodari. Era cel mai modern așezământ pentru tauri reproducători din zonă, prin care rezultau animale robuste și foarte căutate. Cai de rasă iuți și vioi, sprijinul muntenilor în deplasările pe  munte în orice condiții, erau scoși la vedere.

 Pe tarabe, țăranii își valorificau produsele lactate provenite de la animale crescute cu iarbă proaspătă de pe munții din jur. Comercianții ambulanți, adăpostiți în corturi, expuneau produse cromatice necesare ornamentelor costumelor populare (fire de cusut, mărgele, paiete, broderii) și ale altor obiecte necesare în gospodării.
Pe când soarele aluneca ușor pe bolta senină, forfota era în toi, iar vântul înșelător se împletea cu vocile pline de bucurie ale copiilor care cumpărau mingi elastice, păpuși, figurine de ciocolată, fluiere, muzicuțe, bomboane și nelipsita turtă dulce cu oglinda lipită în mijloc.
   În tot acest timp, pe jar se învârteau cârnații. Nu lipseau plăcintele cu brânză coapte în cuptor, iar setea se potolea cu vin fiert, sucuri aromate din fructe de pădure și apă minerală adusă dintr-o fântână de Peste Mureș.
  Când nu era târg, poiana era ocupată de copii care preferau să se joace oină, sau de trupe mărunte cu programe artistice, sau popasul țiganilor migratori, apariții stranii și frumuseți sălbatice…
  Toate aveau farmecul lor, iar primarul a intuit necesitatea și importanța unui asemenea târg în viața comunității, util nu doar pentru dezvoltarea economică și sprijinul comerțului, cu si pentru menținerea moralului sătenilor dornici să participe la întruniri, să comunice și să se distreze.”

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2020/02/profesor-lucretia-cetina-apusr-vremuri.html

💢

Îmi amintesc imagini ale târgului din vremea copilăriei mele, a anilor 60. Nelipsite erau turta dulce cu oglindă, acadelele, jucăriile modelate din lut ars și din lemn, oalele și farfuriile din ceramică pictate cu motive florale, mărgelele, clopotele, ceaunele, harnașamente pentru cai. Mai era și târgul de animale: vite. Cai, porci. Veneau căruțe din cele patru orizonturi și se amestecau limbile: româna, maghiara, țigăneasca. Se aduna o mare de oameni. Fiecare cumpăra ceva, un așa-zis „pui al târgului”. Seara răsuna satul de cântecul cucilor, jucării din ceramică de suflat cumpărate de copii.
    Eu admiram „poveștile” desenate pe pânză albă, prinse cu clame pe sfori, destinate a fi cusute cu acul urmând modelul imprimat. Așteptam cu nerăbdare târgurile mari să-mi aleg o nouă poveste prin care să-mi exersez și perfecționez „arta” cusutului manual prin cel mai simplu punct de cusătură, în urma acului.

    Îmi imaginez cum se pregătea bunicul meu matern, Gavril a Petrii Pop, comerciant cu gospodăria situată la „răscruce de vânturi”, pe locul unde în prezent se află magazinul „La doi pași”, restaurantul „La Corina” și magazinul de furaje. Bunicul a fost cel care a deschis și dezvoltat aici un adevărat vad comercial, în anii 1930-40, cu prăvălie, popicărie și sală de joc. Din 1940, bunicii au devenit din proprietari tolerați, spațiul comercial fiind administrat de ocupanții vremelnici, apoi de statul socialist. Fiecare pas pe care îl fac în acest loc îmi trezește amintirile momentelor trăite în copilărie, în casa și grădina bunicilor.

În cartea amintită de memorialistică, Lucreția Cetină vorbește admirativ despre gospodăria bunicilor mei:

„Locuitorii erau atrași de centrul comunal nu doar de problemele administrative, ci și de spațiul de relaxare, distracție și întâlniri, organizat de fratele tatei, Gavril Pop, care nu s-a implicat în viața politică, dar care , împreună cu soția sa Ana Muscă, au contribuit la emanciparea și educația morală și estetică a generațiilor dintre 1930-1940. Complexul de clădiri era înconjurat de grădina de flori cu parfum suav și pomi cu crengi plecate de rodul fructelor. Cârciuma modernă își primea oaspeții în odăile spațioase mirosind a busuioc cu prețiosul elixir – vinul fiert și țuica  aromate cu diferite mirodenii - , cu plăcinte calde cu brânză coapte în cuptor, cu cozonac și cu gogoși fragede. În astfel de atmosferă,  cei vârstnici depănau amintiri,, comentau evenimentele vremii, însoțiți de doinele și cântecele interpretate la vioară, acordeon și țambal  ce răzbăteau din sala de dans. Întâlnirile aveau farmecul lor. Acolo se întâlneau tinerii veseli cu ținute elegante și sobre, frumoase costume tradiționale, într-un mediu strălucit datorat crezului estetic promovat de generoasa și fermecătoarea Regina Maria.

În sala de popice, liceeni, studenți, ofițeri, învățători și profesori jucau, auzindu-se doar sunetul popicelor doborâte….”

💢

OFERTA  ANULUI 2023 PENTRU „PUIUL TÂRGULUI”