VIAŢA la SUBCETATE: In memoriam, Victor - Silviu MÂNDRU (1913-2011), ofițer al Armatei Române

Convorbire cu col. Ing. (r.) Dumitru Hanga

Text publicat în cartea

LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE, vol.5, 2018,

Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș,

Autori: DOINA DOBREANU, VASILE DOBREANU

Doina Dobreanu: Mă bucur, domnule colonel, să ne revedem periodic la Subcetate. Una din întâniri a fost de bun augur, fiindcă așa s-a născut ideea „convorbirilor la Subcetate”, dvs. fiind cel dintâi interlocutor al nostru.

Vă mulțumesc pentru propunerea de a ne aminti împreună despre personalitatea tumultuoasă a domnului Victor-Silviu Mândru, fiul distinsei familii a învățătorului Alexandru Mândru din Subcetate, mai ales că dumneavoastră ați cunoscut familia mai îndeaproape.

Dumitru Hanga: Am avut ocazia, bucureșteni fiind amândoi, să călătorim împreună pe ruta București-Subcetate. În calitate de veteran de război și deținut politic, Victor Mândru a beneficiat de permis de călătorie clasa I, cu însoțitor, gratuit pe C.F.R. La senectute, m-a solicitat de mai multe ori să-l însoțesc în călătoriile sale la Subcetate, prilej cu care îmi vizitam și eu familia.

Doina Dobreanu: Alexandru Mândru (1880-1940) „a plecat din Sărmaş, locul naşterii sale, spre mica Roma, pe jos - mărturisea în 1995 fiica acestuia, Sabina - fiindcă Blajul îi atrăgea ca un magnet pe tinerii români din aceste părţi ale Transilvaniei, tineri ale căror minţi şi suflete tindeau către lumină. Iscusit artizan în prelucrarea lemnului şi cantor la biserică, a înfruntat toate impedimentele şi privaţiunile ce i s-au ivit în calea spre idealul suprem al vieţii sale, acela de a ajunge învăţător”.

Absolvind Şcoala Normală din Blaj, s-a consacrat în continuare profesiei râvnite: un an a lucrat într-un sat de lângă Cluj, doi ani în comuna Sărmaş, apoi, din 1916, fără întrerupere până în anul morţii sale, 1940, în localitatea Subcetate. A fost şi directorul acestei şcoli o bună parte din această perioadă.

A rămas în amintirile elevilor săi ca un dascăl inteligent şi sever, cu respect pentru ordine şi disciplină.

Aceste aspecte din viața învățătorului le-am aflat din mărturisirea fugară, cu parcimonie, a fiicei sale.

Dumitru Hanga: E adevărat că învățătorul Alexandru Mândru s-a bucurat de prestigiu și respect în comună, fiind apreciat ca un dascăl capabil, exigent, apropiat de copii și cetățeni.

Familia Alexandru Mândru din Subcetate era considerată de varvizeni drept „boierii” satului, având o avere de zeci de hectare de teren agricol și păduri, acționar majoritar al terenului pe care este amplasată Fabrica de cherestea din Hodoșa, moara din preajma locuinței, grădina cu livadă și stupi din jurul casei...

Soția sa, fără prea multă carte, s-a remarcat ca o bună gospodină. Era soră cu soția lui Cibi, director al școlii din comună pe timpul ocupației maghiare (1940-1944), care nu simpatiza deloc cu românii din sat, inclusiv cu cumnata sa.

Copiii învățătorului Alexandru Mândru au fost Victor –Silviu și Sabina-Elisabeta. Amândoi au absolvit liceul în Târgu-Mureș.

Victor-Silviu, înzestrat cu o inteligență și modestie deosebite, a urmat, după terminarea școlii primare din Subcetate, cursurile Liceului Militar de înalt prestigiu din Târgu-Mureș, unde erau primiți numai copii din familii cu o situație materială bună. În școală a avut numai profesori foarte bine pregătiți și modești. Elevii școlii erau cazați într-un cămin – hotel, cu un confort deosebit. A absolvit Liceul Militar cu media maximă, apoi Școala Militară cu rezultate de excepție. Victor Mândru a fost primul tânăr din comuna Subcetate cu studii militare și ofițer al Armatei Române.

Doina Dobreanu: Victor a făcut parte din a șasea promoție a Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureș (1924-1931). Dintr-un tablou păstrat în arhiva familiei la Subcetate, reiese că în 1933 Victor Mândru era sublocotenent în Regimentul Artilerie Târgu-Mureș.

Sabina a absolvit Liceul de fete „Unirea”, în 1939, în preajma Celui de-al Doilea război Mondial. Familia a traversat momente dificile. Mama a rămas și văduvă în 1940, și departe de copiii săi, în altă țară...

Dumitru Hanga: În luna noiembrie 1940, Sabina s-a refugiat la Brașov prin punctul de frontieră de la Prejmer, pentru a continua cursurile Academiei Comerciale, care se mutase de la Cluj la Brașov. La Cluj făcuse anul I. Pe timpul studiilor academice fusese întreținută de familie. Victor îmi povestea că mama lor îi trimitea lunar pachete cu alimente, îmbrăcăminte și bani. Deoarece cumnatul ei Csibi nu vedea cu ochi buni acest gest, mama Sabinei ducea pachetele cu căruța până la Gheorgheni, de unde le îmbarca pe tren.

După terminarea facultății, Sabina a revenit în Subcetate, in cursul anului 1946. S-a căsătorit cu finanțistul Gavril Gafton, tot din Subcetate, care a deținut funcții importante la bănci din București și Târgu-Mureș.

Victor a urmat Școala Militară de ofițeri de cavalerie de la Timișoara, iar la absolvire a fost înaintat la gradul de sublocotenent.

Doina Dobreanu: Era începutul promițător al unei cariere frumoase...

Dumitru Hanga: A fost repartizat la Regimentul din Oradea pe funcția de furier al comandantului. În această calitate, transmitea comandantului toate informațiile și ordinele primite în regiment și ținea legătura permanentă cu ofițerii din unitate și comandament.

Mulți consăteni care au făcut armata în regimentul din Oradea au avut numai cuvinte de laudă pentru Victor Mândru, fiindu-le apropiat și de mare sprijin.

La începutul Celui De-al Doilea Război Mondial, Regimentul din Oradea a fost dislocat și a participat, alături de trupele germane și aliații lor la războiul pe frontul de Est. În iarna anului 1942-1943, timpul a fost deosebit de geros, cu ninsori abundente și viscole puternice. În aceste condiții, Regimentul, alături de trupele germane și aliații lor, au purtat lupte grele, cu multe pierderi omenești. Ofensiva acestora s-a apropiat de Cotul Donului și Stalingrad.

Datorită ajutoarelor masive acordate armatei sovietice de către Statul American, constând în armament de toate tipurile, alimente, îmbrăcăminte etc., în iarna acelui an armata sovietică a blocat ofensiva trupelor germane, le-a încercuit și masacrat. Imaginile erau apocaliptice. Cât cuprindeai cu ochii vedeai numai câmpuri întregi de cadavre omenești, tehnică militară de toate tipurile distrusă și abandonată, sute de militari răniți, înfometați și înghețați de frig. Toți cei rămași în viață au fost luați prizonieri. Zile întregi au mărșăluit. Foarte mulți se prăbușeau, fiindcă nu rezistau foamei, frigului și oboselii. Erau împușcați de soldații sovietici care îi însoțeau. În final, cei rămași au fost transportați cu trenurile de marfă în Siberia.

Acolo, deși temperaturile coborau la -50°, au fost cazați în bordeie de pământ insalubre, cu paturi improvizate, acoperite cu paie sau fân. Sobele erau din butoaie părăsite, încălzite cu cărbuni, wc era în curtea lagărului. Cu timpul, bordeiele au devenit de nelocuit din cauza păduchilor, a ploșnițelor, a țânțarilor și a șobolanilor. În aceste condiții, în lagăr s-a răspândit desinteria care a secerat multe vieți. Datorită voinței și perseverenței, Victor a izbutit să se salveze consumând multă fiertură de orez și arpacaș.

În timpul zilei erau scoși la muncă în pădure sau în mine de cărbuni. Mâncarea era zeama de varză, de cartofi sau verdețuri de pe câmp.

În cursul anului 1944, lagărul a fost vizitat de Ana Pauker, care, adresându-se prizonierilor români, le-a oferit posibilitatea să fie eliberați cu condiția să se înroleze în Divizia Tudor Vladimirescu și să plece la luptă împotriva Germaniei.

Victor Mândru a refuzat această ofertă, ceea ce a însemnat prelungirea timpului de prizonierat până în jurul anului 1948.

O perioadă, după ce s-a întors acasă, a muncit la câmp, alături de mama și sora sa. S-a stabilit apoi la Târgu-Mureș, unde a ocupat diferite posturi administrative. A fost permanent urmărit de securitate. Pe motiv că asculta postul de radio „Europa Liberă” și citea reviste străine sistemului comunist, a fost arestat și condamnat la trei ani de închisoare pe care i-a executat în Delta Dunării, în condiții asemănătoare celor din prizonierat. Trăiau pe pontoane, primeau mâncare mizerabilă și munceau din greu la cultivat și transportat, în spate, stuf. Terenul era mlăștinos, cu bălți de apă, încălțămintea era ruptă, ceea ce făcea să aibă picioarele mereu ude.

După ispășirea pedepsei, a mai stat o perioadă în Subcetate, muncind împreună cu mama sa și Sabina, după care a plecat definitiv la București, unde s-a căsătorit la 16 iunie 1966. Soția sa, doamna Teodora, absolventă a facultății de psihologie din București, trăieșteîn prezent în sectorul 4, în apropierea cimitirului Belu.

Domnul Victor Mândru, fiind bun cunoscător a cinci limbi străine: engleza, franceza, italiana, spaniola și maghiara, a pregătit multe generații de elevi la limba engleză, inclusiv pe doctorul ORL-ist Sarafoleanu, care pleca în străinătate la diverse simpozioane și cursuri.

Doina Dobreanu:: Comentariile sunt de prisos, Domnule Hanga. Ne-ați vorbit despre viața tulburătoare a unui Om, care nu trebuie uitat. Vă mulțumesc respectuos.