LICEUL DIN SUBCETATE, LA JUBILEU

Moto:

      „Fideli dăruirii întru neam şi fiinţă, dascălii au fost tocmai ce li s-a cerut să fie: coloană dreaptă în vremuri tulburi şi agitate, demnitate neîmpilată, moştenită de la părinţi, moşi şi strămoşi. Unii au coborât să ţină ţara pe piepturile şi oasele lor. Ceilalţi, trăitori, duc mai departe flacăra dăinuirii unui neam. Dragoste creştinească faţă de aproapele nostru, ei sunt şi făclie întru dăinuirea culturii. Ei sunt credinţă dusă până la sacrificiu. Ei sunt şi respect faţă de înaintaşi. Ei sunt şi răspundere faţă de prezent. Totul, pentru demnă înălţare şi dăinuire românească. Totul, ca să nu se risipească fiinţa neamului.

Lor, întreg respectul nostru tutelar! (Lazăr Lădariu)

1. Școala din Subcetate -  arc peste timp

(Prefața cărții „Liceul din Subcetate, la 50 de ani. I: 1955-1958; II: 1961-2011”, Coordonatori: Prof. Vasile Dobreanu și Prof. Doina Dobreanu,

Editura F&F International S.R.L., Gheorgheni, 2011)

Sunt momente în care trebuie să ne scrutăm retrospectiv existenţa fiindcă imaginea de ansamblu a trecutului şi a prezentului este temelie pentru viitor. Anul 2011 este un asemenea moment.

Se împlinesc în acest an cincizeci de ani de existenţă neîntreruptă a liceului din Subcetate şi aproape 250 de ani de la organizarea învăţământului primar în această localitate. Faptul că în 1765 exista deja o şcoală românească în Subcetate, condusă de dascălul George, este o certitudine, care poate fi probată prin documente.

Importante însemnări despre organizarea învăţământului în secolul al XIX-lea la Subcetate ne-a lăsat Elie Câmpeanu, învăţător şi preot în această localitate în perioada 1883-1889, bazându-se, în preocupările sale de a scoate la lumină adevărul despre vechimea şi continuitatea românilor din judeţele Mureş şi Ciuc, pe o documentaţie istorică şi arheologică riguroase şi pe arhiva bisericească.

Din lucrarea sa monografică privind istoria localităţii Subcetate aflăm şirul dascălilor şi al preoţilor care au funcţionat la Subcetate de-a lungul veacurilor al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Îl menţionează pentru 1815 pe Andrei, fiul preotului Lazăr din Pipirig, cantor şi docente la Subcetate, în vremea când s-a ridicat aici o şcoală, probabil primul edificiu destinat exclusiv învăţământului.

I-au succedat lui Andrei dascăli ardeleni: cantorul şi docentele Filip, docentele Iacob, docentele Nicolae Grosisch (între 1835-1837) – „bun docente şi mare tipicar, care vorbea germana, latina, maghiara, româna şi rusa” (Elie Câmpeanu); Grigore Hurubă, Ştefan Pop, Vasile Dobreanu, Dumitru Urzică, Petru Popa de la Secula (1858-1860), Vasile Furnea (1861-1862), Teodor Runcanu (1863-1866), Ioan Urzică (1867-1868), Mihail Hurubean (1869-1878), Ioan Păstoriu din Vaida (1878-1879), Vasile Lucaciu din Teuşu (1879-1882), Ioan Moga din Bobohalma (1882-1883), Elie Câmpeanu (1883-1884), Petru Gafton, primul învăţător originar din Subcetate care a făcut aici carieră didactică (1884-1916, 1919-1921), Ioan-Emil Butnariu (1910-1912), Alexandru Lascu (1912-1916).

Până la primul război mondial, de educaţia şi de instrucţia tuturor elevilor din şcoală se ocupa în general un singur învăţător.

Fluctuaţia mare de dascăli se explică prin lipsa condiţiilor de desfăşurare a activităţii şcolare şi prin lipsa unei locuinţe pentru cei care se ocupau de instruirea şi de educarea copiilor.

Sub administraţia preotului Petru Dobrean (1853-1882), s-au pus bazele unei fundaţii bisericeşti şi ale unei fundaţii şcolare, s-a construit un nou edificiu şcolar (1868-1876).

Pentru locuitorii din satele aparţinătoare comunei Subcetate au fost construite şcoli în perioada interbelică: în 1925 în satul Călnaci şi în 1930 în satul Filpea.

După 1918, când învăţământul a cunoscut o înflorire fără precedent, s-a înfiripat un colectiv didactic, avându-l în frunte pe învăţătorul Alexandru Mândru (1916-1940).

Paulina Urzică, Laura Urzică, Lucreţia Suciu, Andrei Cotfas, Gavrilă Urzică, tineri din Subcetate din generaţia interbelică, s-au format ca învăţători la Şcoala Normală din Blaj, la fel ca şi predecesorii lor, şi s-au întors să profeseze în localitatea natală, impunându-ne nouă, celor care i-am cunoscut, sentimente de admiraţie şi recunoştinţă.

Încă în anul 1924 s-a pus problema construirii unei şcoli corespunzătoare în centrul comunei Subcetate. A fost cumpărat în anii 1935-1936 intravilanul necesar construirii acestei noi şcoli, a fost realizat un plan pentru o şcoală modernă în 1937, dar aprobarea lui s-a tergiversat. Problema construcţiei şcolii se va relua abia în anii 1947-1949.

Împrejurările din perioada celui de-al Doilea Război Mondial (1940-1944), i-au silit pe învăţătorii români să ia calea pribegiei...

După război, s-a reorganizat începerea cursurilor primare la toate cele şapte clase, inclusiv la şcolile din Călnaci şi Filpea. S-au întors pe rând învăţătorii localnici: Lucreţia Ţifrea, Gavril Urzică, Andrei Cotfas, Maria Cotfas, Laura Urzică, Paulina Suciu, acest colectiv didactic fiind completat pe rând cu alţi tineri învăţători originali din Subcetate: Lucreţia Ciubucă, Lucreţia Stan, Leontina Ilisan, Alexandrina Suciu.

În anul 1955 s-a inaugurat noul edificiu şcolar cu care ne mândrim şi în prezent. Informaţiile despre demersurile făcute în vremea aceea pentru edificarea unei noi şcoli în centrul comunei şi despre derularea lucrărilor le avem de la domnii profesori Petru Cotfas, Gheorghe Laczko-Cotfas, fiul merituosului dascăl Andrei Cotfas, Ioan Sandu, director al Şcolii din Subcetate între anii 1953-1956.  

Înfiinţată în anul 1955, Şcoala Medie Mixtă din Subcetate a fost mutată, după numai trei ani, la Topliţa, dar o instituţie similară s-a reînfiinţat în această aşezare rurală în anul 1961, un liceu care în acest an, 2011, împlineşte 50 de ani de activitate neîntreruptă.

Şi astăzi, după o jumătate de secol, sârguinţa celor care propagă aici ştiinţa cărţii se numeşte, ca şi odinioară, apostolat; sârguinţa lor, vegheată parcă de duhul dascălilor care au oficiat între aceste ziduri, pătrunşi de menirea lor, pe care şi-o onorau prin atitudinea, viaţa şi ţinuta lor, este amplificată de strădania de a menţine această şcoală rurală măcar pentru două motive: ca datorie de a continua o tradiţie şi ca necesitate pentru ca şi cei care se nasc şi trăiesc la ţară să aibă acces la învăţătură.

Şcoala Medie Mixtă din Subcetate a pornit la drum în 1955 cu dascăli locali, dar şi cu  profesori de specialitate repartizaţi cu acest prilej: Ioan Mureşan (limba şi literatura română), Dumitru Dobrean (biologie), Ioan Fărcaş (geografie), Toader Suciu (fizică şi matematică), Lidia Suciu (ştiinţe naturale), Achim Săniuţă, inginer, Napoleon Părie, Liviu Morar, Alexandru şi Rafila Conţiu, Elena Culea…

De-a lungul anilor, construcţiei şcolare terminate în 1955 i s-au adăugat noi spaţii de învăţământ: opt săli de clasă, între 1965-1967; patru săli de clasă şi două ateliere şcolare, între 1976-1980. Au fost amenajate pe rând, în funcţie de exigenţele planului de învăţământ, ateliere de tâmplărie (pentru băieţi) şi de lucru de mână - cusături şi ţesături (pentru fete), ateliere care au funcţionat între anii 1971- 1977.

O altă pleiadă de dascăli foarte bine pregătiţi şi exigenţi a asigurat în aceşti ani calitatea procesului instructiv-educativ la Subcetate: Dan Cremenciuc, Traian Ciociu, Gheorghe Laczko-Cotfas, Aurel şi Ioana Roman, Maria Urzică/Ciobotea, Maria-Livia Bibu, Nicolae Becze, Marina Lazea, Petru şi Maria Cotfas, Leontina Ilisan, Alexandrina Suciu, Lucreţia Stan, Carol Stoica, Valer Vodă, Ştefan Popa, Emil Diţu, Maria Aitoneanu/Urzică, Maria Popa, Emilia Cotfas, maistru-instructor Petru Dobreanu, maistru-instructor Lucreţia Ciubucă ş.a.

Liceul, real-umanist în perioada 1961- 1977, a fost reprofilat începând cu anul şcolar 1977-1978 şi a devenit liceu industrial, cu profil de mecanică, în cadrul căruia elevii treptei I învăţau meseria de lăcătuş mecanic, iar în treapta a II-a se pregăteau pentru meseria de prelucrător prin aşchiere.

Ca urmare a hotărârii ministerelor de resort, cel al Educaţiei şi Învăţământului şi cel al Industriei Constructoare de Maşini, la 1 aprilie 1979 s-a încheiat un protocol de separare a şcolii generale de liceu, ceea ce presupunea împărţirea spaţiului şi a mijloacelor de învăţământ. Cele două instituţii aveau să funcţioneze în continuare în aceeaşi clădire, cu acelaşi colectiv didactic, dar fiecare cu administraţie proprie. După decembrie 1989 cele două şcoli s-au unificat devenind Grupul Şcolar „Miron Cristea”.

În anul 2002 am sărbătorit 40 de ani de existenţă neîntreruptă a liceului din Subcetate, ca formă de civilizaţie şi cultură, 40 de ani şi tot atâtea trepte săpate în timp şi în inima atâtor generaţii de elevi care au găsit în această instituţie de învăţământ adevăraţi dascăli. Aceştia, cu entuziasmul, cultura şi înţelepciunea lor au dat viaţă şcolii din Subcetate şi au clădit caractere. Aniversarea a 40 de ani a liceului din Subcetate a fost marcată prin placa de marmură aşezată în holul şcolii, cu următoarele cuvintele gravate pe ea:

„VIVAT, CRESCAT, FLOREAT

Liceul din Subcetate, la aniversare: 1956-2002!

Recunoştinţă veşnică colectivului de dascăli şi harnicilor locuitori ai comunei Subcetate

pentru strădania de a înălţa un locaş şcolar.

21 mai 2002”

Cu acel prilej, s-a publicat monografia liceului din Subcetate, respectiv a şcolii din Subcetate, ale cărei începuturi se află la mijlocul secolului al XVIII-lea. [1]

„Acum, la ceas aniversar – spunea în 2002 doamna Lucreţia Ilisan -, nostalgia celor aproape 30 de ani, cât am lucrat la Liceul din Subcetate, în calitate de contabil-şef, îmi dă o stare de linişte interioară: sunt convinsă că toţi aceşti ani nu au trecut degeaba.

Am început greu, din punct de vedere material, deoarece în afara celor zece săli de clasă, şcoala nu dispunea de o dotare adecvată pentru învăţământul liceal. Lipsurile au fost însă suplinite cu succes de colectivul didactic şi de personalul tehnic-administrativ inimos – cu o medie de vârstă de 25 de ani –, bine pregătit profesional şi dornic de a face totul cât mai bine posibil.

Timpul liber pe care îl aveam la dispoziţie îl dedicam activităţilor cultural-artistice, care suplineau lipsa televiziunii şi a computerelor de astăzi…

Strategia de desfăşurare a procesului de instrucţie şi educaţie, aplicată de către directorul de atunci, profesorul Dan Cremenciuc, a dat roade şi apogeul acestor ani de început a fost atins prin rezultatele primelor patru promoţii de absolvenţi admişi în învăţământul superior. Reuşitele au fost posibile graţie colectivului din liceu, care avea coeziunea unei adevărate familii. Prezenţa profesorilor Traian Ciociu, Dan Cremenciuc, Nicolae Becze, Emil Ţepeluş, Aurel Roman, Adrian Şuteu, Maria Ciobotea, Marina Lazea a impus întregului colectiv al şcolii un comportament pe măsură.

Dovada este că actualul colectiv didactic, de a cărui activitate depind destinele şcolii, este format din elevi de odinioară, animaţi de elanul tineresc al mentorilor lor.”

În ultimii cincizeci de ani au funcţionat la şcolile din Subcetate zeci de profesori, învăţători, educatori, maiştri şi ingineri, personal didactic auxiliar şi nedidactic. Alături de profesori din vechea generaţie, au venit specialişti noi, dintre care unii s-au statornicit la Subcetate şi s-au împlinit profesional aici, astăzi fiind pensionari sau în prag de pensionare: Ioan-Horia Dobrean-Urzică, Dumitru Ţepeluş, Ana-Maria Iconomu, Sofia şi Ioan Cutlac, Elena Chintoan/ Cotfas, Victoria Carazan/ Laczko-Cotfas, Doiniţa-Ana Dobrean, Rodica Rizea, Melania şi Marian Dinu, Ileana Todor, Rafila Oană, Dorina Ţepeluş ş.a. An de an, colectivul didactic a fost împrospătat cu cadre noi, care se străduiesc, din mers, să se înscrie în tradiţia efervescentă a muncii responsabile şi a lucrului bine făcut, trăindu-şi profesiunea la cote înalte: Vasile şi Daniela Dobrean, Ionela şi Cristian Popa, Traian Muscă, Ilyes Elemer, Aurelia Deac, Keresztezs Anna-Maria, Dan Cotfas, Ioan-Costel Sandu, Maria Şerban, Sanda Vodă, Viorica Oană, Marius Urzică, Ana-Aurelia Rotaru, Daniela Tompea, Dorina Marc, Crina Gabor, Adrian Lung, Claudia Ardelean ş.a.Este recunoscut faptul că şcolile din Subcetate au avut mereu învăţători şi profesori exemplari, conştienţi că au de îndeplinit o misiune nobilă prin activitatea didactică pe care o desfăşoară, fiindcă nimic nu poate fi mai minunat şi fără egal în lume decât să modelezi sufletul unui pui de om – creaţia şi semenul tău - , cel care-ţi continuă paşii, idealurile şi-ţi asigură ţie şi omenirii nemurirea.

Cuvintele directorului Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc, domnul profesor Doru Dobreanu, originar din Subcetate, sunt o mărturisire sinceră a recunoştinţei pe care o poartă în suflet pentru oamenii şi dascălii satului său natal: „Aparţin acestor locuri prin tot ceea ce sunt, purtând în mine credinţa şi simplitatea oamenilor de aici, fiind o parte din sufletul lor. Le sunt dator pentru crezul meu de a trăi şi gândi româneşte, pentru că m-au învăţat să lupt pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce aş putea fi.

Dumnezeu să-i ocrotească pe toţi cei care cu fapta, cu gândul şi cu sacrificiul lor au făcut ca acest loc să dăinuiască peste veacuri”.

Profesor Doina Dobreanu

2. Prima promoție de absolvenți  ai Liceului din Subcetate, 

la întâlnirea de 50 de ani

Onorată asistență,

stimați profesori,

stimați absolvenți ai Promoției 1964 – 1965,

dragi elevi!

Suntem deosebit de onorați de revenirea, după 50 de ani de la absolvire a primei promoții a liceului nostru, Promoția 1964 – 1965, împreună cu dascălii ei. Permiteți-ne să le urăm cel mai călduros Bine ați revenit, stimați profesori! Bine ați revenit, stimați absolvenți de acum 5 decenii, de acum o jumătate de veac!

Dragi elevi, stimați oaspeți, stimați actuali dascăli, azi răspund „Prezent!” la strigarea catalogului absolvenții celei mai valoroase dintre promoțiile noastre, care întrunește, iată doar peste câteva zile, în 26 mai 2015, prerogativele Generației sau Promoției de aur. Îi felicităm și-i aplaudăm!

În data de 26 mai 1965 au absolvit cursurile Liceului din Subcetate 41 de elevi, cu 11 clase, îndrumați de un colectiv de 15 dascăli tineri și ei, inimoși, dornici de afirmare. Majoritatea dintre absolvenții acestei promoții au urmat studiile superioare, 33 din 41, deci peste 80%, iar ceilalți -studii postliceale, sanitare, tehnice și alte specialități importante. În istoricul școlii noastre nu este o altă promoție mai valoroasă ca cea de față! Astăzi, după o carieră strălucită, cei mai mulți sunt la pensie.

 Nu s-au plâns că ar fi o generație de sacrificiu, deși au fost, ci au luat viața așa cum le-a oferit-o societatea, orânduirea din aceea perioadă, vremurile din a doua jumătate a veacului trecut. Au gândit, au creat și au muncit, arzând, topindu-se și luminând pentru semeni, pentru societate, pentru neam, după nevoie. Au primit puțin de la părinți, puțin de la dascăli, puțin de la societate și au dat tot ce au avut mai bun pentru ocrotirea neamului, pentru prosperitatea țării, pentru progresul societății în plan spiritual, economic, cultural, artistic și chiar sportiv și politic. Cei mai mulți au împărțit lumina științei, lumina cărții și învățătura cealaltă, sufletească, multor generații de la catedră, inclusiv cea universitară. Unii au ocrotit sănătatea populației, au slujit în apărare sau au lucrat în alte domenii ca specialiști de înaltă calificare, oameni foarte importanți pentru societate. Elevii, dar și copiii și nepoții celor de față sunt profesioniști deosebiți, căutați și respectați pentru calitatea lor de specialiști și de oameni. Stimată doamnă învățătoare Maria Popa, stimate domnule profesor și director Dumitru Țepeluș, am fost onorați să fim colegi atâția ani în această școală. Vă mulțumim pentru colaborare, Vă dorim sănătate să vă puteți bucura de cei dragi și de realizările Dumneavoastră.Vă felicităm, distinși absolvenți! Vă felicităm, distinși dascăli, pentru efortul  depus în slujba înnobilării resursei umane din societatea noastră.

Onorata asistență, generația aceasta n-a cunoscut războiul, n-a fost chemată să-și verse sângele pe câmpul de onoare, totuși, a fost angajată direct sau indirect în lupta nevăzută, uneori necunoscută, pentru apărarea intereselor acestui neam și s-a achitat și se achită, în continuare, cu cinste de această cauză nobilă.

Onorat auditoriu, în fața atâtor personalități remarcabile, te întrebi care este cheia succesului.  După așa strălucită experiență de viață, cei mai mulți invocă munca, una tenace, sistematică, susținută de judecăți realiste, decizii chibzuite, raționale, uneori inspirație, alteori intuiție corectă, neratarea oportunităților și peste toate măcar un dram de noroc.Și pe lângă atâtea calități individuale, nativ intelectuale și de caracter, au avut parte de mai mult noroc decât generațiile din ultimii ani. Erau copii de la țară, modești, dar dornici să-și depășească condiția, mândri și ambițioși, neclintiți în hotărârile luate. Au fost susținuți total de către părinți și autorități, la cât sprijin material își puteau permite familia și societatea în acele vremuri. Lumea era în reconstrucție, în edificare, iar nevoia de specialiști era ridicată. Orânduirea socială și ordinea politică erau favorabile afirmării specialiștilor cu pregătire superioară, iar cei cu pregătire medie își găseau și ei sigur un loc de muncă bine plătit. Erau garantate nu numai locurile de muncă, unora li se asigurau și locuințele,era creat cadrul de afirmare a tânărului specialist după pregătire, după importanța, după valoarea activității desfășurate. Fără a face apologia orânduirii anterioare, trebuie să recunoaștem că pentru cei mai mulți dintre dumnealor, pentru cei mai în vârstă dintre noi, acele oportunități au fost decisive în alegerea parcursului în viață, în alegerea carierei. Nu e mai puțin adevărat că în primele decenii de ființare, elevii Școlii din Subcetate au beneficiat de un colectiv didactic exemplar prin formație, prin devotament, prin responsabilitate, prin conștiinciozitate, prin altruism și exigență – numai personalități demne de o strălucită carieră universitară, dar care au decis să rămână în preuniversitar! Toți -  modele vii, reale, pentru discipolii lor și pentru comunitate!

Am dori să subliniem un alt aspect, pe care ar trebui să-l ia în considerare guvernanții și cei care răspund de calitatea învățământului nostru actual și anume selecția, promovarea unei concurențe reale în învățământ. Calitatea și performanța, atributele unui învățământ cu adevărat valoros,performant, se pot obține cu elevii selectați succesiv. Absolvenții Generației noastre de aur au fost selectați în trei faze: în urma examenului de admitere la liceu, în urma examenului de maturitate și în urma admiterii la facultate. Intrau și rămâneau numai cei cu adevărat valoroși, numai cei merituoși. Înțelegeți că în facultate, în cei 5 ani, selecția se făcea la fiecare din cele 8 – 10 examene anuale și, în final, la examenul de licență. Dragi elevi de azi ai Liceului „Miron Cristea” - Subcetate, aveți în fața voastră adevărați învingători, adevărați campioni ai performanței, cei mai buni dintre cei foarte buni. Să le urmăm exemplul! Au reușit să obțină doar prin eforturi proprii, cu mijloace puține, cu resurse extrem de modeste, realizări cu totul și cu totul remarcabile. Practic, toți au performat. Îi felicităm, îi admirăm și ne mândrim cu dumnealor și cu dascălii dumnealor!

Stimați absolvenți ai Promoției de aur, Vă mulțumim că ați transformat numele școlii noastre în renume, Vă mulțumim că ne-ați onorat azi cu prezența și modelul de viață! Vă dorim sănătate deplină, o bătrânețe blândă, cu multe bucurii și satisfacții. Să dea Dumnezeu să dobândiți, la fel de impunători, de sănătoși, de frumoși la suflet și la minte și aureola generației de platină!

Director adjunct, prof. Ioan CUTLAC

Profesorii prezenți: 

Nicolae Becze, Petru Cotfas, Vasile Urzică, Carol Stoica, Csata Ambrozie, Laczko-Cotfas Gheorghe

Mesajul primarului comunei Subcetate, prof. Ioan Rizea

„Ne revedem la sfârșitul lunii mai, 1975!”

Cu această promisiune s-au despărțit absolvenții primei promoții a Liceului din Subcetate, 1961-1965. Și-au respectat promisiunea și au reînnoit-o din zece în zece ani. În această lună mai se împlinesc 50 de ani de la avsolvire. În cuvântul prin care li se adresează din partea conducerii actuale a școlii, directorul adjunct, profesor Ioan Cutlac, îi numește „generația de aur” a liceului.

În replică, profesorul Aurel Dobrean, unul dintre absolvenții acestei promoții, precizează că această generaație de aur a  avut parte și de o generație de profesori de aur. Argumentele: au asigurat elevilor nu doar o pregătire de calitate, ci și o educație pe măsură. Au fost exemple de moralitate. Cu mândrie vorbește despre moralitatea colegilor de clasă care au traversat viața fără să fi avut vreun litigiu.

„Profesorii noștri ne-au fost alături la toate activitățile extracurriculare: după-mese distractive dansante, sportive, excursii… Profesorul nostru-diriginte, Traian Ciociu, profesor de limba română, era cu noi în sala de sport, ne-a inițiat în volei, ne-a învățat jocurile populare din zonă și de pe Valea Someșului, de unde era dumnealui originar. Cu echipa de dansuri populare am reprezentat raionul Toplița la concursul artistic liceal la Târgu-Mureș. Devenind profesori, i-am urmat exemplul, am devenit noi înșine instructori de dans pentru elevii școlilor unde am activat, la Subcetate, Hodoșa, Sărmaș, Bilbor. Am cultivat și am transmis pasiunea pentru dansul popular, dar și pentru volei. Alți profesori ne-au stimulat curiozitatea cunoașterii, pasiunea pentru cercetare. Colegul nostru Ioan Roșca, Dumnezeu să-l odihnească în pace!, a ajuns un reputat profesor universitar de matematică de talie universală. Ne mândrim cu el.”

Acestei generații de aur de profesori, menționează profesorul Aurel Dobrean, i-au urmat alții și alții, absolvenți ai diferitelor universități din țară, între care fii ai acestei comune, urmați de fiii lor, încât „nu a fost un vid de profesionalism la Subcetate, o comună cu tradiție care trebuie dusă mai departe.”

În urmă cu un an, l-am întrebat pe profesorul Aurel Dobrean ce datorează învățătorilor și profesorilor care i-au cultivat dragul și respectul față de carte. Redau răspunsul sau sincer: [1]

„Dintre mulții profesori pe care i-am avut la Subcetate, fiecare având contribuția sa în dezvoltarea mea, aș zice că cei de matematică au avut rolul primordial, deși am avut în fiecare din cei opt ani, gimnaziu și liceu tot atâția profesori. Cu respect îmi aduc aminte de profesoara Rotaru din clasa a VII-a, tânără absolventă de facultate, care a descoperit în mine înclinații spre acest obiect de studiu, încurajându-mă să perseverez, apoi de profesorii Gheorghe Cotfas, Vasile Urzică și, în ultimul an de liceu, de Adrian Șuteu.

Poate facilitatea cu care am înțeles și învățat această disciplină școlară m-a determinat să mă specializez în acest domeniu și apoi să predau matematica timp de 49 de ani, continuând și după pensionare. De peste 15 ani colaborez, împreună cu elevii mei, la „Revista de matematică” editată la Timișoara.

Un rol important în formarea mea, cultivându-mi dorința de a învăța continuu, a avut-o în primul rând directorul liceului din vremea școlarizării mele, prof. Dan Cremenciuc. De la el am învățat cum să fii drept cu elevii, dar și exigent, am învățat, și poate chiar l-am urmat în cei 20 de ani cât am fost director de școală la Hodoșa și Sărmaș, cum trebuie să se comporte un conducător de instituție cu colegii săi.

Impresionant a fost și dirigintele meu din anii de liceu, profesorul de limba și literatura română Traian Ciociu, care, prin expunerile sale cu o gestică teatrală, făcea lecțiile foarte atractive.

Începând din anul 1960, profesorii Constantin Criștiu, Dan Cremenciuc, Traian Ciociu au fost promotorii jocului de volei în liceu, joc care de atunci și-a păstrat tradiția, fiind practicat și astăzi de elevi și adulți în activitiți extrașcolare.

De la toți ceilalți profesori – Marina Lazea, Nicolae Becze, Aurel Roman, Livia Bibu, Maria Urzică, Csata Ambrozie, Petru Cotfas, Andrei Cotfas, Timotei Ciorap – am învățat că în fața elevilor trebuie să te prezinți bine pregătit și că trebuie să te implici în viața elevilor, fiind împreună cu ei la activități culturale, sportive, excursii și tabere. I-am respectat pe profesorii noștri și ei ne-au respectat pe noi. Ne-au inițiat în tainele multor activități artistice: cor, brigadă artistică, teatru, dansuri populare. Cu mulți dintre ei am ajuns coleg de muncă, dar respectul reciproc s-a păstrat. Sper ca în anul 2015 să ne revedem cât mai mulți la cea de-a 50-a aniversare de la terminarea liceului.”

Și iată, dorința profesorului Aurel Dobrean s-a înfăptuit! Astăzi, 22 mai 2015, s-au întors la Liceul din Subcetate 20 din absolvenții primei promoții.

Profesorul Dumitru Țepeluș i-a prezentat celor prezenți pe colegii săi de clasă, le-a mulțumit acestora și profesorilor lor, primarului comunei, directorilor, profesorilor și elevilor actuali ai liceului pentru participarea la această întâlnire jubiliară.

3. Promoția anului 2015:

Promoția cu numărul 50 a Liceului din Subcetate

---

[1] Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu,La obârșie, la izvor… Convorbiri la Subcetate, 2, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș, 2014, p. 84-85

 

---

[1] Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Liceul din Subcetate. Prezentare monografică. 1956-1958, 1961-2002, Editura Scoruş, 2002

Sărbătoarea Fiii satului, la Subcetate

Moto:

„La obârşie, la izvor

nici o apă nu se-ntoarce,

decât în chip de nor.

La obârşie, la izvor

nici un drum nu se întoarce

decât în chip de dor.

O, drum şi ape, nor şi dor,

ce voi fi, când m-oi întoarce

la obârşie, la izvor?

fi-voi dor atuncia? Fi-voi nor?”

Lucian Blaga, Cântecul obârşiei

1.     Despre nevoia întoarcerii la obârșie

Satul tradițional era o entitate socială, a cărei existență curgea lin, în concordanță cu ritmicitatea anotimpurilor, marcată de sărbătorile anului, de momentele importante din viața fiecărui membru al colectivității – naștere, nuntă, moarte…

Veni, însă, o vreme în care omul de la țară fu silit să se îndepărteze de matricea satului natal, să-și schimbe felul de viață, să se acomodeze noilor realități impuse de mecanizarea agriculturii și de industrializare. Satul tradițional a cunoscut radicale transformări. Cei din generația mea le-au cunoscut, le-au trăit, le simt. Nimic nu mai e ca în urmă cu cincizeci de ani… Avem sentimentul că ne aflăm între două lumi…

Mulți dintre tinerii născuți la țară au devenit orășeni, dar ei, și nu numai ei, ci și copiii lor, poartă ascunse în adâncul sufletului nostalgiile copilăriei petrecute împreună cu părinții și bunicii în satul de obârșie. Câte amintiri! Câte repere existențiale! Câte chemări ale rădăcinilor!

Suntem, la origine, un popor de țărani. Toți ne simțim rădăcinile, mai apropiate sau mai îndepărtate, înfipte în țărâna unui loc, toți ne simțim fiii unui anume sat. Cu cât crește timpul în urma noastră, cu atât simțim mai acut chemarea străbunilor. Fiii satului, oriunde s-ar afla, percep cu toate simțurile lor glasul pământului natal, al obârșiei, glas care se cuibărește în sufletul celui plecat sub formă de dor, dor de acasă. Dorul este un sentiment atât de complex, definit simplu de români printr-un cuvânt intraductibil în alte limbi. La obârşie, la izvor/ nici un drum nu se întoarce/ decât în chip de dor.

Cauza dorului este neputința de a da uitării legătura noastră cu începuturile, cu trezirea la viață, cu familia și rădăcinirile, cu primele lecții practice despre iubire, prietenie, încredere, sinceritate, frumusețe, bine…

În acest context s-au născut și sărbătorile, de mai mică sau mai mare amploare, organizate de către comunitățile satelor, spre a-și aduna acasă, într-o zi anume, fiii risipiți prin lume. Este un semn că nu uităm cine suntem, că nu vrem să uităm semnele identității noastre. Este un semn de iubire, prețuire și respect pentru neamul din care facem parte, pentru obârșia noastră.

2. Fiii satului nu vor să-și uite tradițiile și portul

Grație internetului, mass-mediei, cărților, ne putem lesne informa despre felul în care se organizează întâlniri ale fiilor satului pretutindeni în România.

În capitolul „Pelerin la Poiana Stampei”, muzeograful și scriitorul Ioan Grămadă din Câmpulung Moldovenesc relatează în cartea sa, „Pe meandrele vieții”, despre onoarea de a fi invitat să participe la Festivalul Național „Flori de pe Dorna”, organizat la  Poiana Stampei, „unul din cele mai frumoase sate, Satul Cultural al României” [1], prilej cu care are loc și Întâlnirea Fiilor Satului.  „Participă la sărbătoare oameni născuți pe aceste meleaguri, stabiliți în alte localități din țară sau peste hotare, personalități din conducerea județului și din diferite domenii, foarte mulți locuitori ai comunei și numeroși turiști din țară și străinătate.

Manifestarea începe, de obiciei, cu liturghia de la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din centrul comunei, cu oficierea simbolică a cununiilor de aur pentru perechile ce au împlinit 50 de ani de la căsătorie, fiindu-le înmânate diplome și daruri din partea Primăriei.

Are loc apoi parada portului popular, din fața bisericii și până în parcul din centrul comunei, cu călăreți și căruțe. Participă și membrii ansamblurilor folclorice și ale formațiilor artistice care urmează să evolueze în cadrul festivalului, iar artiștii și rapsozii populari se bucură de onoarea de a fi purtați în căruțele frumos împodobite cu covoare țesute cu motive populare.

În fața maiestuosului monument al eroilor, din granit, are loc ceremonia religioasă oficiată de către un sobor de preoți și dedicată eroilor căzuți în Primul și Al doilea Război Mondial, apoi fanfara intonează Imnul de Stat al României, Imnul Eroilor...” [2]

De albumul comunei Botoșana mă bucur grație generozității domnului Ioan Grămadă.[3] Aflu din album despre importante evenimente organizate în această localitate în fiecare an, devenite tradiționale: Festivalul „Dor Bucovinean”, Obiceiul de iarnă „Căiuții din Botoșana” și „Balul Gospodarilor din Botoșana”. Sunt tot atâtea prilejuri de adunare a fiilor satului „acasă”, în Botoșana. Cinste celor care  știu să-și aprecieze valorile, să le promoveze, să le perpetueze, să se bucure de ele!

Nu de mult timp, am avut onoarea să vorbesc cu unul din fiii satului nostru, doamna învățătoare Iulia Dumitru (n. Hanga), statornicită în Rupea. [4] Mi-a vorbit despre Balul portului popular, la Rupea. „Cu balul portului popular se încheie Sărbătorile de iarnă, după 24 Ianuarie, mărturisea doamna Iulia. Balul este organizat de ceata de flăcăi care, la Sărbătorile de iarnă, îmbrăcați în straiele tradiționale, colindă tot orașul, vizând în special casele unde există și fete. Sunt primiți în curte, unde colindă și dansează. Fata este invitată mai întâi la joc, apoi la Balul portului popular. În seara respectivă fetele se prezintă la petrecere cu mamele lor care aduc coșuri cu mâncare, fiindcă la miezul nopții se întinde o masă mare. Când se termină masa, mamele pleacă acasă, dar petrecerea continuă. La ultimul bal au participat 450 de persoane, toți fiind îmbrăcați în port tradițional.” [5] Desigur, Balul portului popular este un fericit prilej de reuniune a celor care se simt legați prin obârșie de Rupea, un prilej de reîmprospătare a tradițiilor și de cultivare a iubirii pentru portul popular.

3. Întâlniri ale fiilor satului, la Subcetate

Întâlnirile fiilor satului diferă de la o localitate la alta… Comuna Subcetate este și ea o localitate aparte. Este o localitate montană, situată în partea nordică a Depresiunii Giurgeului, pe Valea Superioară a Mureșului, fiind străjuită de jur-împrejur de crestele munților Gurghiu, Giurgeu și Călimani. Este o localitate cu o vechime atestată de peste 300 de ani, dar al cărei nume – satul de sub Cetate – ne trimite cu gândul le vremuri mult mai îndepărtate.

3.1. Subcetate, o așezare românească cu specific patriarhal până la jumătatea secolului al XX-lea, a devenit, printr-o împrejurare fericită, „satul cu liceu”, în anul 1955 pentru trei ani, apoi din 1961 definitiv, ceea ce i-a schimbat destinul. [6]

În 1965, a plecat prima promoție de absolvenți ai Școlii Medii Mixte din Subcetate, cu promisiunea de a se reîntoarce, la sfârșitul lunii mai, peste zece ani. Și-au respectat promisiunea și și-au reînnoit-o la fiecare zece ani. Ce-i drept, numărul celor aproape 40 de absolvenți și al profesorilor lor de atunci a devenit tot mai mic. Anul acesta se vor întâlni, tot într-o zi de mai, a doua zi de Rusalii, după 50 de ani… doar jumătate. Nu au uitat de unde au plecat. Nici ei, nici cei care le-au urmat.

Din 1965, în fiecare an a zburat de la liceul din Subcetate câte un stol… de absolvenți, care au împânzit țara, apoi lumea. Școala, comunitatea se mândresc cu ei. Sunt oameni de nădejde pretutindeni. La rândul lor, sunt mândri de obârșia lor, de părinții și profesorii lor, de neamurile, prietenii și consătenii lor. Sunt 50 de ani de atunci… Satul mai rezistă. Până când?

Întâlnirile absolvenților de liceu s-au înmulțit în timp. Pot fi de 10, 20, 30, 40, 50 de ani.

 1983-2013

 1994-2014

Putem considera fiecare asemenea întâlnire o sărbătoare a fiilor satului, nu doar o sărbătoare a lor, ci a școlii, a familiilor lor, a comunității. De fiecare dată, cei care revin la școală doresc să se întâlnească, în mod festiv, cu actualii elevi și profesori ai școlii, fiindu-le alături și cei din familiile lor care mai trăiesc în localitate. Este un moment marcat de  puternice emoții, perceput ca o adevărată sărbătoare.

În anul 2002, la sărbătorirea a 40 de ani de existență neîntreruptă a liceului din Subcetate (1961-2002), s-au invitat la școală toate promoțiile liceului. A fost o întâlnire reverberantă, fiindu-ne alături reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Primăriei și ai Bisericii din localitate, reporterul Marica Valentin de la Radio Târgu-Mureș, jurnaliști. Toate activitățile organizate în Săptămâna Școlii din acel an (19 –25 mai 2002) au fost consacrate memorabilei întânirii aniversative: dezvelirea în holul principal al școlii a unei plăci de marmură pe care sunt gravate cuvintele: „Vivat, crescat, floreat Liceul din Subcetate, la aniversare (1956-2002)! Recunoştinţă veşnică colectivului de dascăli şi harnicilor locuitori ai comunei Subcetate pentru strădania de a înălţa un locaş şcolar. 21 mai 2002”, Expoziația de aranjamente florale, Festivalul de teatru școlar, ediția I, Vernisajul expoziţiei de grafică Zorel Suciu, Inaugurarea muzeului liceului, Balul majoratului, Întâlnire cu scriitori, Spectacol de muzică și poezie, Lansarea monografiei școlii/ liceului din Subcetate[7].

La întâlnirea festivă a tuturor promoțiilor de liceeni, în prezența elevilor, cadrelor didactice și cetățenilor comunei s-au rostit alocuțiuni emoționante, s-au decernat diplome de excelență profesorilor care au slujit în acest liceu în cei 40 de ani.

Întâlnirile după ani și ani ale absolvenților de liceu sunt emoționante. Ce răsplată mai mare poate aștepta un profesor aflat la pensie, după 40 de ani de activitate la catedră, decât o simplă invitație la o asemenea revedere? „Pentru că ne-ați dăruit fiecăruia dintre noi câte o frântură din sufletul dumneavoastră, avem deosebita onoare de a vă invita, să ne bucurăm din nou, după 30 de ani de la absolvirea liceului. Vom fi bucuroși să ne fiți alături în această zi, vineri, 15 mai 2015, ora 11, 00, la Liceul „Miron Cristea” din Subcetate. Promoția anului 1985 a Liceului Industrial Subcetate”

3.2. Începând cu anul 1977, când avocatul Pavel Muscanu a organizat la Subcetate prima întâlnire a celor originari în această comună și care împlineau în acel an o vârstă rotundă, au devenit obișnuite asemenea revederi ale fiilor satului care marchează 50 sau 60 de ani, născuți sau trăitori în Subcetate. Aceștia se întâlnesc de dimineață, într-o zi de duminică, la Primărie, primesc binecuvântarea preotului după ce participă la liturghia de la Biserica din localitate, fac pomenirea celor morți, în special a celor din leatul lor, la monumentele eroilor din cimitir, unde se depun și coroane de flori. De apreciat este că în ultimii ani toți au simțit nevoia să îmbrace straiele străbune. Sărbătoarea lor devine un moment de bucurie pentru familiile lor și pentru comunitatea care participă la sfânta liturghie împreună cu ei. 

 1952-2012: la 60 de ani

 1964-2014: la 50 de ani

3.3. O inițiativă lăudabilă au avut în 1982 câțiva  locuitori ai cătunului de Peste Mureș de a organiza o întâlnire a fiilor satului cu toți cei care trăiesc sau s-au născut în acest cătun, parte componentă a satului Subcetate din comuna cu același nume. Au urmat alte două asemenea întâlniri, în 1987 și în 2011.

 1982

 1987

 2011

Despre aceste întâlniri ale satului găsim mărturii în cartea „Acasă, la Subcetate”.[8]

„Într-o lume golită de sensuri, întoarcerea la noi înşine ne face mai liberi, mai fericiţi şi mai buni. Ne apropie atât mult de Dumnezeu!”, precizează Dr. Doina Butiurcă în prefața cărții.[9]

     

4. Cărțile obârșiei [10]

„Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, care, cu har, i-au dedicat localităţii Subcetate mai multe cântece ale obârşiei, de la istorie şi civilizaţie rurală, la etnografie, datini, folclor literar, particularităţi lingvistice, credinţe arhaice, ritualuri şi simboluri, invocă, din nou, aducerea-aminte, întru a argumenta şi perpetua rodnicia timpului, creşterea lui, în vechea aşezare din zona Topliţei Române. Câmpul ideatic al autorilor priveşte indestructibilitatea imaginii satului. Ducem în suflet imaginea satului până la mormânt – este credinţa mărturisită a profesorului Ioan Dobreanu. Orizontul spaţial în care trăim copilăria ne modelează sufletele şi ne cultivă imaginaţia”. (Dr. Valentin Marica) [11]

5. Gânduri pentru neuitare

Mi-aș dori ca în viitorul apropiat, într-o duminică frumoasă de vară a fiecărui an, să organizăm la Subcetate sărbătoarea fiilor satului, care să culmineze cu un bal al portului, ca la Rupea, sau cu un bal al gospodarilor, ca în Bârsana din Bucovina. Ce prilej minunat ar fi să-i aducem acasă pe cei plecați, de a le trezi dorința de a se îmbrăca în portul străbunilor, de a nu uita, nici portul, nici străbunii, nici locul obârșiei, și de a trăi împreună bucurii neînchipuite.

Prof.  Doina Dobreanu

15 MAI 2015

INTÂLNIREA DE 30 DE ANI DE LA TERMINAREA LICEULUI

Dir. adj. IOAN CUTLAC: Cuvântul de bun venit

Alocuțiunea șefei de promoție: MARIANA URZICĂ

Diriginte: prof. ȘTEFAN POPA

Moment de reculegere

Prezența

 

---

[1] Ioan Grămadă, Pe meandrele vieții. Autorul la 70 de ani, Editura PIM, Iași, 2014

[2] Idem, p. 147-148

[3] Comuna Botoșana. Album foto-turistic, Material realizat în cadrul proiectului „Botoșana – Veche vatră stră moșească”, 2013

[4] Doina Dobreanu, Vasile dobreanu, La obârșie, la izvor… Convorbiri la Subcetate, Editura „Codruța-Cezara Marica”, 2014, p. 118-123

[5] Idem, p. 121-122

[6] Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Subcetate-Mureș. File de monografie, Editura Motiv, Cluj-Napoca, 1999;

Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, Liceul din Subcetate, judeţul Harghita. Prezentare monografică. 1956-1958; 1961-2002, Editura Scoruş, 2002; Grupul Şcolar „Miron Cristea” şi Asociaţia Culturală „Dobreanu”, Liceul din Subcetate, la 50 de ani. Coordonatori: Prof. Vasile Dobreanu şi Prof. Doina Dobreanu, F&F Gheorgheni, 2011

[7] Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, Liceul din Subcetate, judeţul Harghita. Prezentare monografică. 1956-1958; 1961-2002, Editura Scoruş, 2002

[8] Dobreanu, Doina, Suciu, Zorel, Acasă, la Subcetate… În cătunul de Peste Mureș, Prefață Conf. Univ. Dr. Doina Butiurcă, Editura F&F International S.R.L. Gheorgheni, 2012

[9] Idem, p. 6

[10] Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, Subcetate-Mureş. File de monografie, Editura Motiv, 1999.

Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, Liceul din Subcetate, judeţul Harghita. Prezentare monografică. 1956-1958; 1961-2002, Editura Scoruş, 2002

Doina Dobreanu, Cusături artistice din Subcetate-Mureş (Harghita), F&F Gheorgheni, 2008

Doina Dobreanu, Ţesături româneşti din zona Mureşului Superior (Secolul al XX-lea), F&F Gheorgheni, 2010

Doina Dobreanu, Surâsul amintirilor, F&F Gheorgheni, 2011

Doina Dobreanu, Cântecul obârșiei, F&F Gheorgheni, 2011

Doina Dobreanu și Zorel Suciu, Acasă, la Subcetate, F&F Gheorgheni, 2012

Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, La obârșie, la izvor… Convorbiri la Subcetate, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș, 2013

Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Subcetate. Un secol de istorie în imagini, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș, 2013

[11] Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, La obârșie, la izvor… Convorbiri la Subcetate, Editura „Codruța-Cezara Marica”, 2014, p. 5