Un țăran autentic din altă vreme

Vecinul meu, Ion al Bilului

  Prof. Doru Dobreanu

 

M-am născut în comuna Subcetate, în partea satului cu același nume, numită Pe Dos. Acolo îi aveam vecini pe unchieșul Ion al Bilului, după numele cu care era cunoscut în comunitate, numele oficial fiind Ioan Pop, și pe mătușa Eudochia Pop (n. Croitor), ca și familiile fiilor lor, Aurel și Dumitru.

Mi-l amintesc pe unchieșul, mereu îmbrăcat în portul imaculat al țăranului român, cu cioareci sau cu ițari, cu cămașă cu poale încinsă cu șerpar, și cu lăibăruț, în ipostaze diferite: stând amândoi de vorbă așezați pe bârnele de la marginea drumului din fața grădinii noastre, la cosit sau la noi acasă. Era înalt și slab, părea firav, dar avea forță interioară. Când trăgea coasa parcă avea puterile lui Hercule. Abia așteptam, când eram la cosit, fiecare pe delnița lui, să mă poftească la umbra unui porșor, să ne tragem sufletul și să mai povestim. Aveam de tânăr curiozitatea să cunosc psihologiile umane, ori el, care mi se părea un om special, îmi trezea interesul de a-l iscodi. Ne intersectam aproape zilnic la munca câmpului și, mai ales după ce am rămas numai cu mama, sfaturile sale erau binevenite.

Era un om calm, așezat, echilibrat, pășea hotărât și demn, mereu adâncit în gândurile sale, un personaj interesant și profund. Regăseai în el tipul țăranului filosof, care încerca să afle mereu lucruri noi din orice domeniu, să-și depășească starea zilnică, să intre în sensurile lucrurilor pe care le făcea și scormonea mai departe în adâncul lor.

Eram elev la liceu, apoi student la științele naturii, când vecinul, din generația bunicilor mei, îmi căuta compania. Își alegea interlocutorul, nu vorbea prea mult, dar avea dibăcia să-l incite la vorbă, să-l tragă de limbă, lui plăcându-i mai mult să asculte. Era curios să afle dacă ceea ce învăț eu la facultatea de științele naturii se potrivește cu ceea ce cunoștea empiric despre natură. Îi simțeam mândria pentru tineri din sat care studiau mai mult decât patru sau șapte clase, atât cât au parcurs majoritatea celor din generația lui. Era bucuros că ceea ce ei nu au făcut fac urmașii lor. Credea în evoluția spirituală și formativă a omului și a omenirii, prin învățătură și știința cărții. Iubesc oamenii de felul lui și de aceea îmi făcea plăcere să zăbovesc în prejma lui.

Dovedea inteligență, gândire spontană și viclenie. Nu întreba direct ceea ce-l interesa și voia să afle, poate și din mândrie, și nici nu bănuiai din prima clipă unde voia să ajungă cu vorba.

„Hai, nepoate, să mai stăm de vorbă!” Îi eram nepot doar prin alianță, dar în urmă cu 50 de ani comunitatea satului era unită, era ca o mare familie: se ținea cont de gradul de rudenie la a N-a spiță, de înrudirile spirituale, prin cununii și botezuri.

De-l întrebam ceva, nu dădea un răspuns imediat și nici limitat la o simplă afirmație sau negație. Venea cu detalii și explicații, dar nu multe, doar suficiente pentru a întreține curiozitatea și a duce povestea mai departe. Avea o știință a dialogului, a comunicării.

Cunoștea multe lucruri, pentru mine curiozități la vremea adolescenței, despre vreme, despre rânduiala și calendarul semănăturilor, despre comportamentul păsărilor și al animalelor care presimt schimbările atmosferice. Viața țăranului petrecută mai mult în mijlocul naturii îi permitea să-i descifreze sensurile, fiindcă vietățile îl însoțeau mereu: păsările care adunau viermii în urma plugului –cotorobaturile -, ciocârliile care își fac cuiburile în pajiști etc. Discuțiile cu el erau întotdeauna reconfortante și benefice.

„Avem, nepoate, totul la îndemână, numai trebuie să avem mintea trează, să observăm și să pricepem. Toate remediile ne-au fost date din Cer și le avem pe pământ, dar trebuie să știm să le căutăm și să le găsim. Dumnezeu e mare și ne ajută!”

Mi-amintesc cum tata nu mai putea prinde boii la jug, fiindcă unuia îi crescuse o umflătură (o bolfă) la gât. L-a vindecat vecinul nostru: a făcut o ușoară incizie și a pus o alifie, o mixtură făcută de el, probabil, din untură de porc și prafuri din plante. Tratamentul lui a dat rezultat, căci umflătura s-a resorbit.

Pe mine, disperat că nu reușeam să vindec transpirația picioarelor cu medicamente, m-a învățat cum să procedez: vreme de minim o săptămână de vară să urc dealul dimineața desculț prin roua ierbii, apoi prin țărâna lutoasă dinspre Duda și să-mi spăl picioarele numai seara. Am urmat sfatul lui și am tămăduit astfel transpirația picioarelor pentru totdeauna.

Mi-a povestit și cum a trecut prin cele două războaie mondiale. În primul, familia lui și alte familii din sat au plecat de pe Filpea - din cătunul Mărinești, unde locuiau -  în refugiu în Moldova, la Mănăstirea Neamț. Își amintea cum transporta pentru starețul Nicodim alimente cu căruța cu caii.

În al Doilea Război Mondial, fusese mobilizat pe front, după ce făcuse câteva luni de concentrare în anul 1939. A luptat până aproape de Cotul Donului, unde a fost rănit. Șase luni a fost tratat într-un spital din Ungaria, apoi lăsat pentru un an la vatră. Norocul său a fost că, imediat ce a primit din nou ordin de mobilizare pe front, a ajuns în zona noastră armata sovietică și nu a mai plecat.

 Ioan și Eudochia Pop

Oameni ca Ion al Bilului au fost mesagerii unei civilizații sătești milenare până în vremurile noastre. Însăși prezența lor, prin ținută demnă, vorbă cumpătată și înțeleaptă, impunea respect și transmitea celor din jur forță interioară. Fără să iasă cu fală în față, s-au făcut remarcați prin atitudini și fapte, devenind etalon pentru comunitate, care îi accepta ca modele.

 

Dascăli mureşeni: CAROL PUIA și RODICA PUIA - In memoriam

Publicat în  CUVÂNTUL LIBER, Târgu-Mureș, 12 febr. 2019

AutorI: DIMITRIE POPTĂMAŞ - ILARIE GH. OPRIŞ

 
|     S-a născut în ziua de 1 iulie 1941, în comuna Subcetate Mureş. Părinţii: tatăl Dumitru, absolvent al Şcolii de arte şi meserii din Topliţa şi mama Maria, casnică.
    Şcoala primară şi elementară a absolvit-o în localitatea natală, apoi a urmat cursurile Grupului Şcolar din Subcetate Mureş până la clasa a X-a. Clasa a XI-a a absolvit-o în anul 1959 în oraşul Topliţa. 

Elev la Subcetate

După absolvire a predat matematica pentru clasele V-VII la şcoala din Subcetate Mureş.
     În anul 1960 a devenit student la Facultatea de Matematică-Mecanică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în anul 1965. Este repartizat ca profesor la Şcoala Generală din localitatea Şeulia de Câmpie, unde a funcţionat până în anul 1970. Este transferat la Şcoala Generală din satul Moişa, comuna Glodeni, unde predă până în anul 1990. La cerere este transferat la Grupul Şcolar Agricol din municipiul Târgu-Mureş, unde predă matematica până în anul 1999, când se pensionează.
    În anul 1975 se căsătoreşte cu profesoara Rodica Sireteanu. Alături de ea, participă activ începând cu anul 1980 la Cenaclul Literar „Liviu Rebreanu" din municipiul Târgu-Mureş. Din anul 1990, face parte din Societatea pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina ,,Mihai Eminescu", filiala din municipiul Târgu-Mureş. Din anul 1990, este coautor la volumul de poezii intitulat ,,Vitralii şi Mozaic". Este prezent în viaţa culturală a oraşului Târgu-Mureş şi se bucură de multă apreciere din partea intelectualilor municipiului.

💓💛💜

IN MEMORIAM

RODICA PUIA, Dincolo de frontiere

    Rodica Puia a ajuns la capăt de drum. Un drum lung, greu, cu încercări de toate felurile, dar cărora le-a rezistat, ca un veritabil învingător.
    Născută la Cernăuți, la 6 septembrie 1934, Rodica Puia a trecut ultima frontieră la 21 februarie 2023.
    Viața întreagă i-a fost marcată de o frontieră nedreaptă, care desparte frații de frați. A fost nevoită să plece în refugiu în țară mamă, după înșfăcarea Bucovinei de nesătuii Răsăritului, urmând un peregrinaj, mai întâi ca să-și facă studiile (Brașov, Sighet, Cluj-Napoca), apoi că să reverse asupra copiilor lumina cărții, ca profesoară (Rebrișoara, Miercurea Nirajului, Târgu-Mureș).
    A găsit casă bună la Târgu-Mureș, unde a dat frâu liber harului creației, după debutul în 1942, în revista „Glasul Bucovinei”, din Cernăuți, cu poezia „Scrisoare deschisă”.
    S-a simțit în largul său în Cenaclul literar „Liviu Rebreanu”, pe care l-a și condus o perioadă (ca vicepreşedinte din anul 1985, apoi ca de preşedinte între anii 1991-1994).
    După decembrie 1989, a încercat să reînnoade legăturile cu pământul natal, unde i-a rămas nu doar copilăria, ci și agoniseala familiei.
    Am început, un grup de mureșeni, călăuziți de Rodica Puia, să batem drumurile Bucovinei, să visăm că nu e totul pierdut. Am fost prin sate, am cultivat tineri care să se formeze pentru un alt viitor al românilor din Bucovina. Am fost în audiențe, în Cernăuți, la oficialități, am fost trași pe sfoară, călcându-se în picioare toate promisiunile. Au venit studenți la Universitatea de Teatru din Târgu-Mureș, pentru un așteptat Teatru românesc la Cernăuți, studenți la Medicină, pentru a vindeca rănile celor rămași dincolo de frontiere.
    Am făcut împreună, la Târgu-Mureș, reviste pentru frații bucovineni: „Făgurel” (pentru copii), „Codrul Cosminului”, „Țara Fagilor”. Erau trecute granița în bagajele studenților care mergeau pe-acasă din când în când.
    Popasurile sale lirice și le-a adunat în volumele „Ecou în timp”, (Editura „Augusta", Timişoara, 1998), „Vitralii şi mozaic" (avându-l coautor pe soţul său, profesorul Carol Puia), Editura Nico, Târgu-Mureș, 2009, „Dialoguri ireductibile”, ediție bilingvă (versiunea franceză Nicolas Vartan și Georgeta Novac), Editura Nico, Târgu-Mureş, 2016.
    Ne-a cucerit mereu prin distincția ei boierească, pe măsura descendenței: era din familia „hatmanului Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul lui Luca Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamţ”, după cum spunea.
Era manierată, delicată, politicoasă, modestă, dar mereu flacără arzândă pentru valorile neamului.
În lungile noastre convorbiri telefonice mai strecura câte un licăr de speranță, încă mai credea că Bucovina se va întoarce acasă.
Biografia Rodicăi Puia e a unui luptător – cu istoria, cu sine, cu nedreptățile din realitatea imediată.
Rămâne astfel în inimile noastre, cu năzuințele sale, cu lupta sa.

NICOLAE BĂCIUȚ

Sursa Facebook

21 februarie 2023

    Rodica Puia ne-a lăsat un autoportret, o confesiune făcută lui Gh. Dolinski și publicată în cotidianul „Crai Nou”, din Suceava ( 21 mai 2020), sub genericul „Mama Rodica, fiica Bucovinei”

    „Am văzut lumina zilei pe sfântul pământ românesc al Bucovinei în familia Sireteanu, din Cernăuţi, acum în Ucraina, în ziua de 6 septembrie 1934. Sunt descendentă a renumitei familii a hatmanului Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul lui Luca Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamţ. Pentru cinstirea memoriei familiei ctitorului, cu întreaga familie şi membri ai Societăţii am organizat un parastas la biserica din Arbore. Dar sunt şi urmaşă din spiţa Volcinschi, vechi nobili bucovineni.
Cursurile şcolii primare le-am început în locul natal, dar numai primele două clase. Am fost nevoiţi să plecăm în refugiu, aşa că ultimele două clase ale şcolii primare le-am făcut la Şcoala primară «Bartolomeu» din oraşul Braşov, unde ajunsese familia din cauza refugiului.
Gimnaziul l-am urmat la Liceul «Domniţa Ileana» din oraşul Sighet, iar studiile liceale la Liceul «Dragoş Vodă» din Sighet, liceu absolvit în anul 1952.
Între anii 1952 şi 1956 am urmat cursurile Universităţii «Victor Babeş», Facultatea de Filologie, secţia Limba şi literatura rusă. După finalizarea acestei secţii m-am înscris şi am urmat cursurile Facultăţii de Filologie ale Universităţii «Babeş-Bolyai», secţia Limba şi Literatura Română şi Franceză, pe care le-am absolvit în anul 1965.
După finalizarea celei de-a doua facultăţi am fost repartizată în învăţământ. Şi-aici am fost nevoită să trec prin mai multe şcoli. Astfel am funcţionat la Şcoala Rebrişoara din Bistriţa-Năsăud (1959-1960), Casa de Copii din Miercurea Mirajului (1960-1962), la Grupul Şcolar Comercial din Târgu Mureş (1962-1964), la Grupul Şcolar Sanitar (1964-1970), Grupul Şcolar de Prelucrare a Lemnului şi la Liceul «Bolyai Farcaş» (1970-1976). Venindu-mi vremea să ies la pensie n-am mai vrut să predau, deoarece mă săturasem de peregrinări, şi mi-am făcut dosarul de pensie, având şi-acum statutul de pensionar. Am peregrinat destul, pornind de la Cernăuţi şi-apoi prin mai multe localităţi…
În anul 1975 m-am căsătorit cu Carol, profesor de matematică, care m-a înţeles toată viaţa şi m-a ajutat să-mi desfăşor activitatea în mai multe domenii. Am fost ajutată foarte mult în recrutarea membrilor pentru Filiala Societăţii din Târgu Mureş şi apoi la organizarea şi desfăşurarea multor activităţi. Numai el ştie pe unde a umblat ca să ne facem datoria aşa cum îi stă bine unui bucovinean. El a devenit bucovinean prin adopţie.
Prima încercare literară am avut-o chiar din primii ani ai şcolii primare, când am compus poezia «Scrisoare deschisă». Am avut marea cinste ca această poezie să fie reprodusă în ziarul «Glasul Bucovinei», în anul 1942, publicaţie condusă de Garabet Ibrăileanu. Activitatea de creaţie n-am abandonat-o şi acest lucru îl veţi auzi mai încolo.
Ţinând cont de specialitate a mea, dar şi de experienţa dobândită, am fost aleasă să fac parte din colectivele de redacţie ale unor publicaţii ca revista «Carul Mic» şi «Codrul Cosminului», activitate care mi-a plăcut foarte mult şi-am făcut-o cu dragoste.
În perioada cuprinsă între 1972 şi 1973 am desfăşurat o activitate, considerată de unii foarte bună, în cadrul cenaclului literar al elevilor târgmureşeni «Excelsior» şi apoi am fost aleasă în conducerea Cenaclului Literar «Liviu Rebreanu», care a fost cel mai important cenaclu mureşan. Acolo au activat diferite personalităţi ale scrisului local ca Zeno Ghiţulescu, Silviu-Petru Olariu, Traian Dragoş şi Petru Ţighiliu. Am ocupat funcţia de vicepreşedinte din anul 1985, iar apoi am fost aleasă preşedinte între anii 1991-1994. A fost perioada în care am organizat o activitate foarte importantă, anume zilele «Liviu Rebreanu» la Târgu Mureş. Atunci au participat şi Puica Rebreanu, fiica scriitorului omagiat, şi criticul literar Niculae Gheran.
V-am spus când am compus prima poezie şi unde a fost publicată. În anul 1998 am debutat cu volumul de poezie «Ecou», care a apărut la Timişoara, la Editura «Augusta». În anul 2009 mi-a fost tipărit la Târgu Mureş volumul de poeme «Vitralii şi mozaic», carte scrisă împreună cu Carol, soţul meu. Am continuat colaborarea cu cotidianele locale «Steaua roşie» şi «Cuvântul liber» şi cu revistele «Tribuna», «Steaua», «Ramuri», «România literară», «Ţara fagilor», «Vatra», «Banatul», «Carul mic», «Codrul Cosminului», «Ambasador».
Consider că autorităţile vremii mi-au recunoscut activitatea. Când afirm acest lucru mă gândesc la faptul că Primăria din Târgu Mureş şi postul teritorial de radio mi-au acordat titlul de «Senior al oraşului» pentru întreaga mea activitate. Menţionez şi faptul că, pentru activitatea mea deosebită pe tărâm literar, de-a lungul vremii am primit diplome de excelenţă la mai multe festivaluri naţionale de literatură, nemaipunând la socoteală şi cele primite pe plan judeţean sau local.
Despre activitatea mea în cadrul Filialei Tg. Mureş a SCLRB aş putea să vorbesc foarte mult, dar bucovinenii o cunosc foarte bine. Voi menţiona doar câteva repere. Sunt foarte bucuroasă că noi, bucovinenii, care trăim pe plaiurile ardelene, am reuşit să ne strângem la un loc, într-o filială a unei societăţi româneşti şi patriotice”.
Noi suntem în SCLRB încă de la începuturile Societăţii. La invitaţia domnului inginer Mircea Irimescu, unul din artizanii reactivării Societăţii, a fost prezentă o mică delegaţie la Congresul de Reactivare a Societăţii, care a avut loc la Gălăneşti, iar bazele Filialei Tg. Mureş le-am pus la începutul anului 1991. În filiala noastră am reuşit să strângem la un loc profesori, ingineri şi magistraţi, toţi din primii membri fiind din Bucovina sau din Basarabia. Am avut noroc şi de faptul că, mai târziu, a fost ales primar al oraşului un bucovinean, care ne-a ajutat ori de câte ori am ajuns la dânsul cu vreo problemă a filialei. Ba chiar ne-a pus la dispoziţie şi maşină cu care a venit delegaţia noastră la congresele sau adunările generale ale SCLRB.
Aflând că în liceul nostru funcţionează o asociaţie denumită «Dacii liberi», am luat legătura cu elevul Dragoş Burghelea, conducătorul ei, şi l-am determinat să se afilieze sufleteşte faţă de filiala noastră, lucru acceptat imediat şi cu care asociaţie am lucrat împreună. În plus, acum 3 ani am venit şi cu o delegaţie din cadrul acestei asociaţii la congresul SCLRB, la Rădăuţi, iar apoi la Cernăuţi, aceştia având steagul cu ei, pentru că au steag propriu.
Eu voi activa în cadrul SCLRB până când bunul Dumnezeu va socoti că trebuie să-mi închei viaţa pe pământ şi mă va chema la El. Acum vă urez sănătate multă tuturor bucovinenilor şi să militaţi şi domniile voastre cât vă ţin puterile pentru ca idealurile bucovinenilor să nu se stingă şi până va vrea bunul Dumnezeu să ne unim între hotarele noastre istorice şi de drept”.

 Sursa foto: Nicolae Băciuț

Facebook

 

 

Festival de colinde la Subcetate, 14 dec. 2018

Corala ARMONIA din Constanța

https://www.facebook.com/sbanca.liviu/videos/1979697718732423/UzpfSTEwMDAwMDc3ODUzMjI4OToxOTg2MTkxMDU0NzUwMTYw/?id=100000778532289

SUBCETATE sărbătorește CENTENARUL MARII UNIRI: 1918-2018

Pentru a marca un moment aniversar deosebit, 100 de ani de la Marea Unire, Primăria comunei Subcetate împreună cu Liceul “Miron Cristea” şi Asociaţia Culturală “Dobreanu” au gândit şi au propus publicului un vast program de activităţi, aşa cum obişnuiesc de fiecare dată, desfăşurat în 29 noiembrie la Căminul Cultural din localitate.

Prima activitate a zilei a fost prezentarea expoziţiei foto-documentare “Personalităţi harghitene şi covăsnene la Marea Unire”, organizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sf.Gheorghe. Au prezentat muzeografa Ana Dobrean şi prof. Doru Dobrean. Expoziţia este una dintre cele cinci proiecte expoziţionale demarate de MNCR în cadrul programului naţional Centenarul Marii Uniri şi conţine documente, fotografii şi componente informaţionale privind contribuţia la pregătirea, înfăptuirea şi consolidarea Marii Uniri a unor intelectuali români din zona Covasna-Harghita. Printre personalităţile harghitene şi covăsnene prezente în expoziţie se numără Patriarhul Miron Cristea, Mitropolitul Nicolae Colan, scriitorul Romulus Cioflec, Octavian Codru Tăslăuanu, scriitor şi om politic, Episcopul Aurelian Antal şi nu numai. Alături de MNCR la acest proiect au fost Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul Ecleziastic Mitropolit Nicolae Colan, Sf.Gheorghe, Mănăstirea Sf.Prooroc Ilie Topliţa, Muzeul Bisericii Sf.Nicolae – Prima Şcoală Românească, Braşov şi Primăria comunei Subcetate. Expoziţia, amenajată în una din sălile Caminului Cultural din Subcetate, rămâne deschisă până pe 25 ianuarie 2019, iar prof. Anişoara Balog spunea că acolo se vor desfăşura câteva dintre orele de istorie.

Restul activităţilor din program s-au desfăşurat în sala de spectacole a Caminului Cultural, iar cuvânul de deschidere a venit din partea profesoarei Anişoara Balog, care de altfel a moderat întregul program. “Cred că ceasta este cea mai importantă activitate desfăşurată la Subcetate”, spunea printre altele prof. Anişoara Balog. După săptămâni întregi de pregătire, Grupul vocal “Armonia” al comunei Subcetate a urcat pe scenă pentru a încânta audienţa.

Au avut loc trei lansări de carte. Prof. Dr. Cristian Lazăr a prezentat publicului din Subcetate cea de-a treia carte pe care o semnează: “Topliţa şi Marea Unire. Contribuţii ale Topliţei şi localităţilor din jur la întregirea Neamului”, o carte-album recent ieşită de sub tipar, în condiţii grafice deosebite, lansată de curând la Topliţa. “Am simţit în scrierea acestei cărţi o datorie faţă de toţi înaintaşii noştri care ne-au lăsat o ţară întreagă. o datorie de onoare faţă de Topliţa în anul Centenarului”, afirma prof. Lazăr. Cartea structurată în două părţi prezintă pe de o parte cadrul general în care s-a desfăşurat Primul Război Mondial, cu participarea României, contextul internaţional al pregătirii Marii Adunări Naţionale, preliminarii ale Unirii, recunoaşterea internaţională a Unirii şi nu numai, iar pe de altă parte e prezentată contribuţia Topliţei şi localităţilor din jur la realizarea Unirii. Comparând situaţia actuală cu cea din trecut, prof. Lazăr spunea cu o urmă de regret că “un asemenea moment de unitate precum cel de la 1918 mai găsim azi doar în cărţile de istorie”.

Prof. Doina Dobrean a prezentat “Probele Fiinţei Neamului”, o carte semnată de prof. Stelian Răducanu din Braşov. Parte din Colecţia “Centenarul Marii Uniri (1918-2018)”, cartea apărută de curând la Editura Eurocarpatica din Sf.Gheorghe, prezintă evenimente din istoria românilor începând cu vremea dacilor. “aceasta este o bibliotecă într-o carte şi este una nu pentru împrumut, ci de ţinut în casă”, afirma prof. Doina Dobrean. “Probele Fiinţei Neamului” adună în paginile sale dovezi arheologice şi documentare din primul mileniu care demonstrează continuitatea românilor pe aceste meleaguri.

Iar cea de-a treia carte lansată a fost “Subcetate, la Centenarul Marii Uniri. 1918-2018”, prezentată de prof. Anişoara Balog. Este vorba despre un volum colectiv, apărut la Editura “Cezara Codruţa Marica”, coordonat de profesorii Doina şi Vasile Dobrean. Ideea cărţii a apărut în atmosfera efervescentă a simpozionului Subcetate – istorie, cultură, spiritualitate: 1918-2018, Arc peste Timp, desfăşurat în august 2018 la Subcetate, iar cuprinsul e alcătuit din titlurile comunicărilor şi ale activităţilor din cadrul acestui simpozion.

În continuare, a urcat pe scenă o parte a Grupului Psaltic “Anastasios”, coordonat de prof. Bogdan Pulhac, purtând publicul pe tărâmul muzicii psaltice bizantine, care îndeamnă la meditaţie, introspecţie şi linişte. Au urmat alte trei prezentări. Preotul Traian Ciubucă a ţinut o amplă prelegere despre contribuţia Bisericii la construirea conştiinţei poporului roman, despre apariţia ideii de unitate naţională şi despre relaţia dintre Biserică şi istoria noastră. Aşa cum a arătat preotul Traian Ciubucă, Biserica şi-a pus şi ea amprenta în toate momentele istorice importante. Biserica şi-a adus contribuţia faţă de popor prin preoţii militari paticipanţi la Primul Război Mondial, prin călugării şi călugăriţele care au plecat în mod voluntar pe front alături de Crucea Roşie, pentru a îngriji bolnavii şi răniţii. Preotul Traian Ciubucă ne-a mai prezentat câteva nume ale celor ce au avut un aport mai pregnant la Marea Adunare Naţională, nume precum Ep. Miron Cristea, Nicolae Bălan, Petre Barbu şi alţii.

Protopop Adrian Lung a susţinut o prezentare despre Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, ajuns ulterior unul dintre cei trei cardinali români. Expunerea cu titlul “Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, făuritor de neam şi ţară” a fost o prezentare a vieţii episcopului prin intermediul fotografiilor-document păstrate. Iuliu Hossu a început ca preot-militar în grad de sublocotenent, a fost şi personalitate politică, a ajuns Doctor în filosofie şi teologie şi spre final, cardinal. Aşa cum mulţi ştiu deja, Iuliu Hossu a fost cel care a citit Proclamaţia Unirii la Alba Iulia în 1918 şi, aşa cum spunea ppop Adrian Lung, Iuliu Hossu este “un exemplu de tărie şi verticalitate”.

A luat apoi cuvântul prof. Petru Cotfas, care a vorbit despre începuturile localităţii Subcetate, despre primele nume de localnici atestate documentar şi despre contribuţia şi jertfa locuitorilor comunei la cele două războaie.

Programul s-a încheiat cu un cuvânt din partea prof. Ion Rizea, primarul comunei Subcetate şi cu recitalul Corului “Arhanghelii” al Casei de Cultură Topliţa, coordonat de Alin Negrea. Coriştii au prezentat publicului piese patriotice, piese folk şi câteva colinde.

Pe 1 Decembrie, românii din Subcetate au plecat cu tricolorul de la Primărie spre Biserică pentru a asista la slujba de pomenire a eroilor şi la depunerea de coroane în cimitirul Bisericii “Sf.Dumitru”. Apoi s-au îndreptat cu toţii spre Caminul Cultural pentru a lua parte la un spectacolul pregătit de elevii şi profesorii Liceului “Miron Cristea”. S-a intonat imul naţional, iar primarul Ion Rizea şi Anişoara Balog, director adj. şi profesoară de istorie, au vorbit despre Centenar şi despre însemnătatea Zilei Naţionale. Copiii de la grădiniţa “Piticot” îndrumaţi de ed. Viorica Urzică, elevii clasei a III-a alături de înv. Melania Dinu, clasa a VI-a coordonată de prof. Corina Savu şi Alina Maghei, clasele VII-VIII alături de profesorii diriginţi Cristian Popa şi Ionela Popa, clasa a XI-a alături de prof. dirigintă Maria Ciobotă şi clasa a XII-a alături de diriginta Anişoara Balog au prezentat o serie de cântece patriotice şi poezii. Elevi din clasa a V-a şi clasa a IX alături de prof. Crina Gabor şi Dina Bobric au pregătit scenete cu tema Zilei Naţionale. Pe scenă a mai evoluat Grupul folk “Doar noi” coordonat de prof. Daniela Buzilă şi Corul “Intermezzo” al liceului, coordonat de prof. Bogdan Pulhac.

Cosmina Marcela OLTEAN

http://informatiahr.ro/100-de-ani-de-la-marea-unire-ample-manifestari-culturale-la-subcetate/?fbclid=IwAR1c_u0xEnCy15znfJBTSaUCZEq-PXTdKu3bd2fO1siFMYyWooVZsQA3pkg